Topul este dominat în continuare de Samsung şi Apple, însă, chiar dacă vând destul de bine, profiturile americanilor sunt în scădere cu peste 8%, a treia scădere consecutivă din acest an.
Nici viitorul nu sună foarte bine. Apple estimează pentru sezonul sărbătorilor de iarnă cea mai lentă creştere a vânzărilor din ultimii cinci ani. Practic, acest lucru reflectă saturarea pieţei, dar şi o taxare din partea clienţilor fideli Apple pentru că americanii nu reuşesc să mai surprindă cu nimic.
Deşi se află încă la mare distanţă, nu este exclus ca în aceste condiţii, în viitorul nu foarte îndepărtat, Huawei-ul să îşi dorească locul ocupat în piaţă de Apple.
