Prefectul Gheorghe Vuşcan nu consideră că a greşit cu ceva în ziua accidentului.
Reporter: "La Cluj trebuie să îşi înainteze cineva demisia ?"Prefectul Gheorghe Vușcan: "Ştiţi cum e? Acum, în acest moment, există o anchetă. Noi am adoptat această atitudine de acţiune. Ancheta este în desfăşurare. Vom afla care o să fie deciziile."
Reprezentantul Guvernului în teritoriu nu este deranjat nici de faptul că a aflat cu aproape 15 minute mai târziu faţă de autorităţile din judeţul Bihor despre aterizarea forţată a unui avion în Munţii Apuseni.
"Prin 112, s-a anunţat la (n.r.: ora) 16.16. Noi, adică eu, am aflat de la chestorul Grindean de la Poliţie, câteva minute mai târziu", a precizat prefectul Clujului.
În situaţii de urgenţă, la nivelul judeţului, trebuie activată o celulă de criză. Niciunul dintre membrii acesteia nu a fost convocat în ziua accidentului aviatic de prefectul Gheorghe Vuşcan, care este, potrivit legii, şeful celulei.
