„Avem fetiţa pe care am înfiat-o, are 14 ani. O cresc de la un an şi opt luni pe fetiţă şi acum avem doi băieţei, unul de 10 ani şi unul de 4 ani, mai are puţin şi face şi el patru ani”, a spus Elena Iliuţă, asistent maternal.
În ultimii trei ani, aproape 100 de asistenţi maternali din Dolj au părăsit sistemul.
„Să ştiţi că au plecat mulţi asistenţi maternali profesionişti, mulţi s-au orientat şi au mai luat slujbe şi în afara ţării, alţii au renunţat la meserie, alţii s-au pensionat”, a precizat Maria Dumbravă, purtător de cuvânt DGASPC Dolj.
În Dolj sunt în prezent 312 copii daţi în plasament, iar organigrama Direcţiei pentru Protecţia Copilului prevede încadrarea a 250 de asistenţi maternali profesionişti. Din 2009 nu se poate face însă nicio angajare, din cauza blocării posturilor din sistemul bugetar.
Reprezentanţii Direcţiei pentru Protectia Copilului fac toate demersurile pentru a da în plasament asistenţilor maternali alţi opt bebeluşi abandonaţi în Dolj.
