"Am avut parte si de ceea ce ne place noua cel mai mult, de ploaie ...deoarece cavalerii se simţeau cel mai bine. Cărau după ei o grămadă de zale, de ţinute care se încingeau la soare...când era cu ploaie....aia era şi baia lor", spune cavalerul Ioan.
Turişii care au asistat la spectacol s-au declarat încântaţi.
"Îmi plac foarte mult armele medievale, sunt foarte instructive şi se vede cât de robuşti erau oamenii pe atunci", a spus un turist.
"Am văzut scântei şi am intrat întâmplător. mi-a plăcut foarte mult. Dimineaţa am testat săbiile. Nu am mai ţinut o sabie în mână, dar de acum, în loc de penel, că sunt pictor, cred că voi ţine o sabie", a spus un turist.
Aleile Cetăţii Braşovului au fost pline de producători de mâncăruri tradiţionale.
"Ca de obicei, am venit cu dulceţurile, compoturile, zacuscă şi serbeturile. Pe lângă că sunt crescute o parte de mine, sunt procesate într-un laborator acasă", a spus Mirela Măţăoanu - producător.
Vedeta gastronomică a festivalului "Turnirul Cetăţilor" din acest an a fost o reţetă secuiască de iahnie de fasole cu ciolan afumat. Dintr-un cazan întreg, nu a mai rămas nici măcar o porţie.
