Cu peste un secol în urmă, „perla Mării Negre” era una dintre cele mai prospere metropole ale continentului și un centru financiar care atrăgea investitori din marile capitale europene. În anii 1890, Odesa a emis primele sale obligațiuni municipale, devenind un simbol al modernității și al încrederii economice. După prăbușirea Uniunii Sovietice, orașul-port și-a recăpătat ambiția și a reușit din nou să câștige atenția băncilor occidentale, inclusiv a celor din Elveția, relatează Kyiv Post.
Odesa a fost dintotdeauna nu doar un oraș-port, ci și un centru al afacerilor. Înainte de perioada sovietică, atrăgea finanțatori internaționali, iar astăzi stârnește din nou interesul lumii economice.
„Perla Mării Negre” s-a reinventat de mai multe ori ca pionier al împrumuturilor publice, din secolul al XIX-lea până în ajunul crizei financiare din 2008.
Fondată în 1794, Odesa s-a impus rapid ca un centru comercial. Până în 1796 avea deja o bursă funcțională de mărfuri – prima din sudul Imperiului Rus.
„Odesa a fost mereu un centru financiar, capitala sudului Imperiului și mai târziu a Ucrainei”, a spus Ghenadi Neceaevski, fost director al Departamentului pentru Obligațiuni Municipale și Proiecte de Infrastructură al orașului. „În 1900, populația sa rivaliza cu cea din Milano, Marsilia sau Leipzig”, a adăugat el.
La începutul secolului XX, orașul a lansat primele sale obligațiuni municipale – 7 milioane de ruble (echivalentul a 5,4 milioane de dolari la acea vreme) în 1893, urmate de alte serii în 1896 și 1902. Prima emisiune avea o dobândă anuală de 4,25% și o maturitate de 52 de ani – condiții remarcabile chiar și după standardele moderne. Potrivit documentelor, aceste titluri de valoare circulau în Marea Britanie până în anii 1920 și în Franța până în 1941. Bonitatea Odesei era menționată alături de Paris, Londra, Berlin și Roma – o poziție extraordinară pentru un oraș cu mai puțin de un secol de existență.
După prăbușirea Uniunii Sovietice, Odesa și-a recăpătat gustul pentru experimentul financiar. În 1997, a devenit primul oraș ucrainean – și doar al doilea din fosta Uniune Sovietică – care a emis obligațiuni municipale. Emisiunea, în valoare de 60 de milioane de hrivne (circa 32 de milioane de dolari), purta o dobândă anuală de 50% și o maturitate de 12 luni.
Astăzi, astfel de termeni par de neimaginat. Dar, după cum explică Neceaevski, „puțini își mai amintesc că rata bancară efectivă la acea vreme era de 60-70% pe an. Economia era instabilă, dar investitorii erau extrem de dornici. Aproximativ 90% din obligațiuni au fost cumpărate de fonduri internaționale. A urmat un boom imobiliar, iar pentru scurt timp Odesa părea o poveste de succes regională – până când politica a intervenit. În 1998, primarul nou ales, Ruslan Bodelan, a declarat intrarea în incapacitate de plată, deși orașul avea fonduri suficiente. Datoria a fost achitată abia după schimbarea administrației, în 2005. Episodul a lăsat o cicatrice adâncă în reputația financiară a Odesei.”
Obligațiunile din 1997 au fost remarcabile și prin detalii tehnice: certificatele au fost tipărite în aceeași tipografie canadiană în care se imprimă dolarul canadian. O legendă locală spune că hârtia folosită avea 22 de elemente de securitate împotriva falsificării – mai multe decât bancnotele Canadei.
În 1996-1997 a început un boom imobiliar, iar prețurile apartamentelor din Odesa depășeau aproape toate celelalte orașe ale Ucrainei. Consiliul Local a decis emiterea unor obligațiuni municipale pe termen scurt pentru a finanța infrastructura noilor parcări multietajate și pregătirea terenurilor de construcții. Orașul nu putea realiza aceste proiecte singur, așa că s-a orientat către parteneriate cu investitori privați – precursorul modelului de parteneriat public-privat. Fondurile internaționale, care aveau încredere în planul de dezvoltare al Odesei, au cumpărat aproximativ 90% din emisiune, restul fiind achiziționat de publicul larg.
Dobânda ridicată se explica prin cursul valutar: în 1997 un dolar valora 1,8 hrivne, iar în 1998 ajunsese la 3,4. Odesa împrumutase 61 de milioane de hrivne (34 milioane dolari) și, un an mai târziu, trebuia să returneze 91,5 milioane (27 milioane dolari).
Motivul pentru care orașul nu și-a plătit datoria a fost politic. După realegerea sa, primarul Ruslan Bodelan a decis brusc să nu achite obligațiile municipale, deși fondurile existau. Datoria din 1997-1998 a fost achitată integral abia în 2005, ceea ce a permis relansarea încrederii și pregătirea unei noi emisiuni de obligațiuni câțiva ani mai târziu.
Dacă emisiunea din 1997 a fost un pas greșit, cea din 2007 a fost o reabilitare. În 2006, Ghenadi Neceaevski a venit la Ministerul Finanțelor cu ideea unui nou împrumut internațional pentru Odesa. Până atunci, singurul oraș ucrainean care emisese obligațiuni municipale în valută era Kievul. Alte mari orașe – Harkov, Dnipro, Liov – încercaseră fără succes.
Deși Ministerul Finanțelor era sceptic, Neceaevski a convins agențiile Standard & Poor’s și Fitch Ratings să acorde Odesei un rating de credit – o premieră pentru un oraș ucrainean. „În 2007, Odesa avea unul dintre cele mai bune ratinguri din țară”, își amintește el. „Asta a atras instituții importante – Morgan Stanley, Deutsche Bank, Royal Bank of Scotland, Nomura Bank și BNP Paribas.”
Ideea inspirată a fost ca împrumutul să fie în franci elvețieni, care ofereau dobânzi mai mici decât cele în dolari sau euro. După analizarea ofertelor, BNP Paribas a fost selectată, iar echipa din Odesa, împreună cu avocații de la Magister & Partners, a început elaborarea unui contract complex. După trei luni de negocieri, toate părțile au ajuns la un acord.
Semnarea oficială a avut loc pe 20 decembrie 2007, chiar înainte de Crăciun. Cu o seară înainte, o bancă austriacă implicată în sindicatul de credit condus de BNP Paribas a cerut modificări majore ale contractului, în contextul avertismentelor timpurii despre criza Lehman Brothers. „Era săptămâna Crăciunului, birourile din Londra, Viena și Kiev se pregăteau să se închidă”, povestește Neceaevski. „Târziu în noapte, Dominique Menu (BNP Paribas) și cu mine am mobilizat echipele juridice din cele trei orașe ca să finalizăm modificările peste noapte. De obicei durează săptămâni, dar am reușit până la ora 7 dimineața.”
Contractul a fost semnat chiar în acea noapte, iar cele 50 de milioane de franci elvețieni au intrat în conturile trezoreriei orașului cu câteva zile înainte de Anul Nou – o performanță logistică rară, ținând cont de tranzacțiile interbancare între patru țări și patru monede în plină perioadă de sărbători.
Câteva luni mai târziu, sistemul financiar mondial s-a prăbușit odată cu colapsul Lehman Brothers. Fără să știe, Odesa a semnat contractul exact înainte de furtună.
Acea emisiune a demonstrat o gestionare inteligentă a riscului valutar și un acces matur la piețele de capital europene. Momentul – chiar înaintea crizei din 2008 – a fost ideal, condiții care nu aveau să mai revină pentru emitenții din piețele emergente aproape un deceniu.
Istoria obligațiunilor Odesei, de la rublele imperiale la francii elvețieni, rămâne o lecție despre ambiție și reziliență. Este dovada că nu doar statele, ci și orașele pot construi încrederea investitorilor și pot accesa piețele internaționale de capital.
Fără cooperarea coordonată a numeroaselor persoane implicate, emisiunea din 2007 nu ar fi fost posibilă. Printre cei care au contribuit se numără Eduard Gurvits (primarul Odesei în 1994–1998 și 2005–2010), Dominique Menu (BNP Paribas), Olga Khoroshilova (Magister & Partners), Mihail Kharenko (Saenko & Kharenko), Eka Beradze (Ministerul Finanțelor) și Aleksandr Ginsburg (consilier al premierului).
Astăzi, în timp ce Ucraina își reconstruiește economia distrusă de război, moștenirea financiară a Odesei capătă din nou relevanță: o poveste despre viziune, încredere și forță.