• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-25 14:59:42
  • Sursa:
Povestea tulburatoare a barbatului care a asteptat timp de 20 de ani sa fie executat pentru o crima pe care n-a comis-o Imagine

După aproape 47 de ani de procese, Curtea Penală de Apel din Texas l-a exonerat săptămâna aceasta pe Kerry Max Cook pentru uciderea Lindei Jo Edwards în 1977, declarându-l nevinovat de o crimă pentru care a petrecut aproape 20 de ani aşteptând să fie executat.

„Acest caz este plin de acuzaţii de conduită greşită a statului, care justifică anularea condamnării reclamantului”, a scris judecătorul Bert Richardson în avizul curţii emis în urmă cu câteva zile, care spune că dovezile favorabile lui Cook au fost ascunse şi că unele dintre probele prezentate în primul său proces din 1978 s-au dovedit ulterior a fi false, potrivit CNN.

Cazul cuprinde trei procese şi mai multe apeluri, inclusiv la Curtea Supremă a SUA.

Cook a fost acuzat de violarea, uciderea şi mutilarea lui Edwards, în vârstă de 21 de ani, în 1977, în Tyler, Texas. A fost găsită în dormitorul ei de colega ei de cameră, Paula Rudolph. Cook locuia în acelaşi complex de apartamente cu victima, ceea ce a făcut ca acesta să devină suspect.

Un set de amprente de pe uşa glisantă a lui Edwards se potrivea cu amprentele lui Cook. Însă analizele ştiinţifice şi mărturiile experţilor au respins ideea că amprentele digitale găsite pe uşă erau „proaspete”.

Cook a fost condamnat la moarte la primul său proces din 1979, dar condamnarea sa a fost ulterior anulată în apel. Cel de-al doilea proces, din 1992, s-a încheiat cu o anulare, pentru că juriul nu a putut ajunge la un verdict unanim.

Un al treilea proces din 1994 s-a încheiat cu o nouă condamnare la moarte.

Curtea de Apel Penală din Texas a anulat cel de-al treilea verdict în 1996, după ce a concluzionat că ancheta nu a fost făcută corect.

În 1999, rezultatele testelor ADN de pe lenjeria lui Edwards nu s-au potrivit cu cele ale lui Cook.

Edward Scott Jackson, un deţinut dintr-o închisoare din comitatul Smith şi martorul principal din primul proces al lui Kerry Max Cook, a declarat că acesta i-a mărturisit că a ucis-o pe Edwards.

Mai târziu şi-a retractat mărturia, spunând: „I-am minţit pentru a mă salva”. Jackson a recunoscut că a minţit în schimbul unei pedepse reduse.

Înainte de un al patrulea proces în 1999, statul i-a oferit lui Cook un acord pentru 20 de ani de închisoare pe care deja îi executase și astfel a fost eliberat. Cu toate acestea, condamnarea lui a rămas în picioare.

Kerry Cook şi-a menţinut nevinovăţia în tot acest timp, iar acum, după aproape 5 decenii, a fost declarat oficial nevinovat de uciderea lui Edwards.

„Kerry a suferit enorm timp de aproape 50 de ani şi nimic nu-i poate da viaţa înapoi”, a declarat unul dintre avocaţii bărbatului, Glenn Garber, de la Exoneration Initiative, pentru CNN.

„Decizia îi dovedeşte în cele din urmă nevinovăţia şi, în acelaşi timp, este o cronică a comportamentului greşit revoltător şi necruţător al statului. Este important ca oamenii din Tyler, din comitatul Smith şi din lume să înţeleagă această parodie a justiţiei şi să o vadă aşa cum a fost tot timpul – o vânătoare de vrăjitoare tulburătoare de către reprezentanţi ai statului”, a spus Garber.

Cook, care are acum 68 de ani, este una dintre cele 199 de persoane care au fost găsite vinovate în mod greşit şi condamnate la moarte pentru a fi mai apoi exonerate, începând cu anul 1973.

Pedeapsa capitală este legală în 27 de state americane.

Un nou virus a fost descoperit în Pacific. Cercetătorii spun că ar fi vorba despre singurul care a fost găsit vreodată la o adâncime atât de mare, în oceanele de pe Pământ, transmite Sky News.

Economie 2023-09-25 08:00:19

Un comisar din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) Constanţa a fost agresat după un control la un motel din Caraş-Severin de către proprietarul clădirii. În urma verificărilor, au fost găsite mai multe nereguli, printre care cearceafuri pătate, produse expirate, excremente de rozătoare în depozitul de veselă. Unitatea a fost amendată cu 8.000 de lei, transmite News.ro.

Economie 2023-12-13 18:57:20

Clotilde Armand a încercat în aceste zile, ajutată de fostul șef al Curții Constituționale a României (CCR) Augustin Zegrean, să își obțină mandatul de senator. Fostul primar al Sectorului 1 a argumentat că decizia prin care a fost declarată incompatibilă se referă doar la funcția de primar și că nu s-ar afla în situația în care ar trebui invalidat mandatul de senator. Însă, conform informațiilor de ultimă oră prezentate de Digi24, Armand a renunțat la mandatul de senator, pentru că USR ar fi riscat, altfel, să piardă un vot din Parlament.

Economie 2024-12-20 17:51:35

Volodimir Zelenski și soția sa, Olena Zelenska, au participat, marți, la funeraliile primului preşedinte al Ucrainei independente post-sovietice, Leonid Kravciuk. Este prima apariție publică a cuplului prezidențial de la începutul războiului.

Economie 2022-05-17 21:28:58

În timp ce unii dintre români își pun speranța în rezultatele alegerilor de duminică pentru un viitor mai bun, mulți spun că nu au încredere că se va schimba ceva în România. Și asta din cauza scandalurilor constante de pe scena politică. În cele din urmă, cu toții vor ca cei pe care i-au votat să-și respecte promisiunile.

Economie 2024-12-02 11:05:58

Prim-ministrul indian Narendra Modi a declarat joi, în deschiderea unei reuniuni G20 la New Delhi, că instituţiile multilaterale „au eşuat” în a face faţă provocărilor urgente cu care se confruntă lumea.

Economie 2023-03-02 08:59:51

Donald Trump este așteptat să îl nominalizeze pe Marco Rubio pentru funcția de secretar de stat. El ar fi primul latino-american care va ocupa funcția de diplomat de top al Statelor Unite, odată ce președintele republican ales își va prelua mandatul în ianuarie, scrie Reuters. Senatorul american a votat împotriva ajutorului de 95 de miliarde de dolari acordat de SUA Ucrainei.

Economie 2024-11-19 18:25:36

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a dat de înţeles că ţara sa ar putea aproba candidatura Finlandei la NATO, fără a face la fel şi în privinţa Suediei, într-o întâlnire televizată cu tineri desfăşurată duminică, notează AFP.

Economie 2023-01-29 20:57:04