Vă propunem să facem cunoștință cu o tânără printre ale cărei pasiuni se numără tabelul lui Mendeleev și mingea de handbal. Pentru Ana, o tânără din București, sunt cele două pasiuni care s-au unit și o motivează să facă performanță. Ana este cercetător de profesie și handbalistă în timpul liber și, indiferent dacă se află în laborator sau pe teren, muncește cu la fel de mult entuziasm și determinare.

Ana Șerbănescu este cercetător și lucrează de 5 ani la Institutul Cantacuzino. Studiază ore întregi în laborator pentru a obține o nouă tehnologie, care ar putea sta la baza unui vaccin.

-Ai știut dintotdeauna ce vrei să faci? Ana Șerbănescu: Mai mult sau mai puțin. Am știut că voiam ceva cu chimia, când eram în liceu, mi-a plăcut și geografia, sportul oricum mi-a plăcut mereu. Am cochetat puțin cu ideea, dar după am zis ”nu, haide să mergem pe carte”. Și spre sfârșitul liceului m-am gândit ce să fac cu viața mea cu Chimia, am dat la Farmacie.

Sportul, deși lăsat în plan secund, a fost cel care a format-o pentru ceea ce-i rezervase viitorul.

-Spuneai mai devreme despre handbal, cum s-au legat cele două?Ana Șerbănescu: Echipa. Echipa înseamnă și într-o parte, echipa înseamnă și în cealaltă parte. Cumva și pentru că am făcut sport de mică, cred că a ajutat cumva să învăț să accept oameni, să lucrez în echipă. Îmi amintesc o conversație la telefon seara târziu cu colega mea de bancă, urmam toți să dăm și practic o meditam la telefon, îi explicam chimie organică la telefon.

Ana nu-și duce niciodată locul de muncă acasă, pentru ea laboratorul în sine este a doua casă.

-Am ajuns și aici, Ana. E practic acasă la tine.Ana Șerbănescu: Da, pot spune că este. Sunt destul de confortabilă în laborator, deci da...-De cât timp faci asta?- 5 ani, dar cu întrerupere în pandemie.. M-am simțit copleșită de toate lucrurile din jurul meu și cât de multe simțeam că trebuie să acumulez, dar am avut oameni lângă mine, colegii mai mici, mai mari care m-au îndrumat și au avut răbdare.-Cum a fost perioada pandemiei pentru tine aici?-Grea, lungă. A meritat. Nu am fost aici atât de mult. În perioada pandemiei, eu și un coleg am făcut parte dintr-un proiect de consiliere științifică, în cadrul Ministerului Sănătății și după în cadrul campaniei naționale de vaccinare. Bucuria din ochii Anei se observă nu doar când vorbește despre eprubete și vaccin, ci și când își amintește de perioada cu puține responsabilități: copilăria.

Ana Șerbănescu: Eu un album pe care l-am făcut acum câțiva ani și știu că am încercat pe atunci un soi de idee cronologică. Aici au început să apară pasiunea mea pentru pisici.-Ai o pasiune pentru pisici?-E pasiune că îmi plac pisicile, că sunt niște pufoase și niște pupabile.

La fel de faine au fost și sunt în continuare momentele din sala de handbal. Deși acum joacă intr-o echipă de amatori, intensitatea a rămas la fel de mare ca la 9 ani, atunci când a început acest sport.

Ana Șerbănescu: Momentul când ești pe teren - te-ai deconectat de la orice. Fix doar clipa aia contează și când simți că muncești cu toată lumea din jrul tău, fie că reușești sau nu, e ceva grozav. Am emoții înainte să înceapă meciul, dar când a sunat fluierul și suntem pe teren... m-am deconectat total.

În momentul în care este pe teren se deconectează de orice, spune Ana. Și, ca să ne demostreze, ne-a chemat la unul dintre meciurile ei de handbal.

Ovidiu Petcu, antrenor: Ana, o cunosc de foarte mult timp și mereu a știut ce înseamnă echipa, spirit de echipă. Știe să vorbească cu toată lumea, pe înțelesul fiecăruia. E o fire competitivă. Am văzut de când am cunoscut-o prima oară. În același timp, e și un ascultator foarte bun și asta e foarte important într-o echipă.