• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-08-24 21:19:14
  • Sursa:
Povestea primei intalniri dintre Serena Williams si Alexis Ohanian. A venit cu asistentul si agentul si a inceput "interogatoriul" Imagine

Serena Williams și soțul ei Alexis Ohanian împlinesc 7 ani de căsătorie luna viitoare, dar relația lor a început cu o primă întâlnire interesantă, relatează The Express. Conform cofondatorului Reddit, Alexis Ohanian, el a fost realmente interogat de Serena și staff-ul ei în timpul primei lor întâlniri.

În cel mai recent sezon al docu-seriei sale ESPN+, „In The Arena”, Serena Williams a dezvăluit că a adus-o pe agentul ei actual, Jill Smoller, și pe asistenta ei de la acea vreme la prima ei întâlnire cu Ohanian. Co-fondatorul Reddit și-a amintit cum grupul l-a intervievat cu înverșunare, iar el părea să treacă testul.

„Serena, asistenta ei, agentul ei stăteau de-o parte a mesei, de ceallaltă parte eram eu. Apoi a început bombardamentul cu întrebări”, își amintește Ohanian. „Au fost ca două ore de interogatorii și întrebări. Am copii, sunt căsătorit? Nimic nu era în afara limitelor”.

„Am încercat imediat să aflu totul despre el”, povestește agenta Jill Smoller, care a apărut și ea în episod. Williams și-a amintit de înverșunarea cu care Smoller îl chestiona pe Ohanian cu privire la trecutul său amoros.

„Jill l-a întrebat direct: „Ce se întâmplă cu prietena ta?”, iar el a răspuns: „Nu am prietenă””, a povestit Williams. „El spunea că s-a despărțit de ea. Lucrurile s-au schimbat atunci când a spus asta, pentru că mi-am zis: „Bine, acum nu mai e așa o bestie”.

Ohanian a arătat chiar și schimbul original de mesaje între cei doi. El a trimis un mesaj: „Uite, lasă-mă să te scot la cină”.

Răspunsul lui Williams a fost: „Bine, dar o să-mi aduc agentul și asistentul”.

În interesanta docu-serie, Williams împărtășește o relatare personală a celor mai semnificative participări la Grand Slam și a etapelor importante pe teren și în afara lui. Al șaptelea episod evidențiază momentul în care s-a întâlnit pentru prima dată cu Alexis Ohanian în timpul Openului Italiei din 2015 și logodna lor în ianuarie 2017, cu ocazia Australian Open. Dealtfel, Williams a reușit să câștige al 23-lea Grand Slam în timp ce era însărcinată, la Australian Open.

Sportiva în vârstă de 42 de ani și-a încheiat cariera după US Open, în 2022.

Începând cu 1 februarie, utilizatorii de trotinete electrice din Barcelona sunt obligați să poarte căști de protecție, conform unei noi reglementări adoptate de Primărie. Cei care nu respectă această măsură riscă amenzi de 100 de euro, în timp ce persoanele care circulă cu trotinetele pe trotuare vor fi sancționate cu până la 500 de euro, informează Agerpres.

Economie 2025-01-30 17:42:12

Karoline Leavitt, secretara de presă a Casei Albe, se autoproclamă pionieră politică supremă a generației Z, iar conturile sale de pe rețelele sociale confirmă acest lucru.

Economie 2025-04-13 22:15:48

Coreea de Nord a criticat dur planul președintelui american Donald Trump de a prelua controlul asupra Fâșiei Gaza și de a expulza populația palestiniană, numindu-l un act de „măcel și jaf”, relatează Al Jazeera. Phenianul a acuzat SUA de încălcarea suveranității palestiniene și de ambiții hegemonice, într-un comentariu publicat miercuri de presa de stat a Coreei de Nord (KCNA). Regimul nord-coreean a comentat și alte acțiuni controversate ale administrației Trump, precum pretențiile asupra Canalului Panama și Groenlandei.

Economie 2025-02-12 09:16:45

Două pasaje supraterane nou construite, ce supratraversează zona comercială aflată la intersecţia bulevardului Theodor Pallady cu strada Nicolae Teclu, au fost deschise circulaţiei rutiere de joi după-amiază, potrivit reprezentanţilor Primăriei Sectorului 3.

Economie 2023-04-27 20:01:18

Noile taxe la importurile chineze în Statele Unite vor creşte miercuri la 104%, a anunţat marţi Casa Albă, punând în aplicare o ameninţare a preşedintelui Donald Trump, relatează AFP, informează Agerpres.

Economie 2025-04-08 21:22:02

Petre Brănişteanu, unul dintre cei mai mari baschetbalişti din istoria României, se află internat în stare critică în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Universitar. El are 66 de ani.

Economie 2025-02-27 15:45:24

„Casa tenisului românesc”, așa cum este cunoscută baza sportivă Arenele BNR, începe să se destrame. Două dintre terenurile de tenis au fost tranformate în parcare de mașini. Oficialii Băncii Naționale își justifică gestul prin faptul că, în complexul respectiv, funcționează două direcții ale instituției. Tribunele arenei centrale de tenis și ale stadionului de fotbal sunt într-o continuă degradare. Din cauza pericolului de prăbușire, aici nu se mai organizează competiții sportive. Deși au avut loc negocieri între Guvern și BNR pentru ca statul să preia arenele, să le consolideze și să le reintroducă în circuitul sportiv, cele două instituții nu au ajuns la o înțelegere nici după opt ani de zile. Guvernanții au îngropat subiectul prin sertarele ministerului sportului și au dat uitării baza sportivă din Parcul cu Platani.

Economie 2024-04-25 07:00:37

Rețele criminale puternice din Asia de Sud-Est folosesc aplicația de mesagerie Telegram, care a permis o schimbare fundamentală în modul în care crima organizată poate desfășura activități ilicite pe scară largă, a transmis luni Organizația Națiunilor Unite într-un raport.

Economie 2024-10-07 11:34:34