• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-03 20:28:01
  • Sursa:
Povestea lui Wojtek: ursul „soldat” al armatei poloneze in Al Doilea Razboi Mondial Imagine

Wojtek, ursul care a fost adoptat de armata poloneză în 1943, devine subiectul unei piese de teatru. După ce mama sa a fost împușcată de vânători, ursul brun a călătorit cu soldații din Orientul Mijlociu până în Italia, transportând proiectile în timpul Bătăliei de la Monte Cassino, relatează BBC.

Povestea prieteniei și curajului a fost adaptată pentru o producție la Albany Theatre din Coventry, Anglia de către scriitorul Alan Pollock, bazată pe cartea sa pentru copii „The Bear Who Went To War”.

Sue Butler, fiica lui Andrzej Gasior, un soldat care a luptat alături de Wojtek, a spus că ursul era privit ca un „simbol care unea soldații” pe câmpul de luptă: „Era mult mai mult decât un urs, era considerat ca fiind unul dintre ei”.

„Când a început să-mi spună povești despre acest soldat care era de fapt un urs, nu l-am crezut la început, credeam că glumește. Dar, la un club polonez local, un prieten de-al lui mi-a arătat o poză cu Wojtek”, a povestit Sue Butler.

Tatăl său, Andrzej Gasior, a fost dus într-un lagăr de muncă din Siberia la vârsta de 16 ani, după ce a fost prins încercând să treacă granița poloneză pentru a vinde cizme și alimente. S-a îmbolnăvit și spunea că războiul i-a salvat viața, deoarece invazia Poloniei a determinat Uniunea Sovietică să-i lase pe polonezi să plece. El s-a alăturat Armatei Libere Poloneze, așa cum o numea, și l-a întâlnit pe Wojtek în timpul șederii în Orientul Mijlociu.

Wojtek era un mare iubitor de curmale, pe care Andrzej Gasior le purta mereu în buzunar ca recompense.

„Dacă tata se prefăcea că trece pe lângă Wojtek, ursul știa că mereu are ceva pentru el și venea imediat”, a povestit Sue, adăugând că deși uneori ursul era surpins în timp ce bea din sticle de bere, tatăl ei a dezvăluit faptul că „era doar apă de cele mai multe ori”.

Soldații erau foarte atenți cu Wojtek, căruia îi ofereau protecție tot timpul. „Era un urs dezrădăcinat, iar ei erau la fel, toți fără familiile lor”, a adăugat ea.

Animalul era „foarte amuzant și destul de neastâmpărat”, dar, în cele din urmă, soldații spuneau că „este unul dintre ei”.

„Toți veniseră din Siberia epuizați și au fost asupriți de statul rus atât de mult timp, iar acest urs a apărut brusc în viețile lor, care nu mai avea mamă”.

Când forțele poloneze au fost trimise pe fronturile din Europa, singura modalitate de a-l lua pe urs cu ei a fost să-l „înroleze”. Astfel, i s-a dat un nume, rang și număr și a participat la campania italiană.

Într-un interviu, un veteran britanic a povestit cât de surprins a fost să vadă un urs înalt de 1,82 m, transportând proiectile în timpul Bătăliei de la Monte Cassino.

Andrzej Gasior obișnuia să spună că Wojtek a fost cel care „ne-a ținut pe picioare în timpul acelei bătălii”, iar cu toate că se temea de explozii, ursul s-a obișnuit și transporta proiectile dintr-o parte în alta. 

Când soldații polonezi au fost demobilizați, Wojtek a trăit în Berwickshire, Scoția, înainte de a fi dus la Grădina Zoologică din Edinburgh, unde a murit în anul 1963.

Gasior s-a mutat în Anglia, unde a lucrat mai întâi într-o mină de cărbune în Preston, iar ulterior s-a căsătorit și s-a stabilit în Birmingham, alături de soția sa. Înainte să plece, însă, a mers să-l viziteze pe Wojtek în Edinburgh.

„Bărbații polonezi din generația lui au fost învățați să nu plângă, deoarece era considerat un semn de slăbiciune, dar mi-a spus că atunci când l-a văzut pe Wojtek la grădina zoologică, a plâns ca un bebeluș”, a spus Sue.

Povestea prieteniei și curajului a fost adaptată pentru o producție la Albany Theatre din Coventry, Anglia de către scriitorul Alan Pollock, bazată pe cartea sa pentru copii „The Bear Who Went To War”.

Povestea lui Wojtek: ursul „soldat” al Armatei Poloneze din Al Doilea Război Mondial. Foto: Courtesy Everett Collection/ Profimedia Deschide galeria foto

Scriitorul piesei de teatru, Alan Pollock, a spus că a auzit o femeie fost o femeie în vârstă de 90 de ani spunând această poveste, în timp ce făcea cercetări la Clubul Polonez din Coventry.

„Mi-a spus povestea și din acel moment am fost captivat. Nu cred că am auzit vreodată o poveste pe care am știut instantaneu că vreau să o duc mai departe”, a transmis Alan Pollok.

Mulți dintre soldați au ajuns să se stabilească în Marea Britanie. Deși sperau să se întoarcă în Polonia după terminarea războiului, țara lor era sub ocupația Uniunii Sovietice, fapt care le-a împiedicat revenirea.

„Cei mai mulți dintre ei au plecat de acasă în 1939 sau 1940 și mulți nu și-au mai văzut niciodată casele sau familiile”, a adăugat Alan Pollok.

Sue Butler a auzit despre piesa de teatru într-o discuție dintre fiul și nora ei, care lucrează la teatru: „Este o lume mică și uneori lucrurile se aliniază”, a adăugat ea.

Wojtek, care a trăit între 1942 și 1963, a fost un urs brun adoptat de soldații polonezi. El a fost oficial înrolat ca soldat și a fost ulterior promovat la gradul de caporal, luptând în diverse bătălii pe mai multe fronturi. Foto: Profimedia Deschide galeria foto

Campionatul European de fotbal este cel mai mare eveniment sportiv găzduit de Germania, de la Cupa Mondială FIFA 2006 încoace. Aflați în rândurile următoare cine sunt favoriții, unde se joacă, cum asigură organizatorii securitatea fanilor, lotul României, grupele și programul turneului care începe la data de 14 iunie.

Economie 2024-06-11 13:57:40

Administraţia preşedintelui american Donald Trump a anunţat sâmbătă aprobarea unei vânzări majore de arme către Israel în valoare de 4 miliarde de dolari.

Economie 2025-03-02 09:23:45

Afecțiunile oncologice, indiferent de tipul acestora, necesită o abordare multidisciplinară integrată, astfel încât pacienții să beneficieze de toate investigațiile necesare stabilirii diagnosticului corect și tratamentului corespunzător într-un singur loc, fără a fi nevoiți să se deplaseze la alte centre medicale.

Economie 2025-02-04 08:53:12

Fostul ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat că jumătate dintre dosarele penale din România vizează infracţiuni legate de Codul Rutier, potrivit statisticilor oficiale. El spune că legea care prevede condamnarea şoferilor care conduc drogaţi are acelaşi model ca Legea Anastasia.

Economie 2023-11-25 12:32:27

Reprezentanţi ai Metropolitan Police au înmânat ambasadorului României la Londra, Laura Popescu, două monede antice de aur aparţinând patrimoniului cultural naţional, informează într-o postare pe Facebook Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Economie 2022-06-25 20:45:44

Parlamentul german a abrogat vineri o lege datând din perioada nazistă care limita informaţiile despre avort şi condusese la condamnarea mai multor medici ginecologi, informează France Presse.

Economie 2022-06-24 17:06:51

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că pe autostrada Piteşti-Sibiu se lucrează bine şi că sectorul Piteşti-Curtea de Argeş se va deschide circulaţiei mai repede decât era estimat. Grindeanu a adăugat că în luna septembrie se va da în circulaţie un lot din Autostrada Transilvania, iar cu acel lot se va atinge borna de 1.000 de kilometri de drum expres şi autostradă în România.

Economie 2023-08-22 20:17:30

Când un obuz a explodat în apropierea lui Oleksandr Budko, tânărul de 26 de ani s-a trezit îngropat de viu şi suferind „dureri groaznice” din cauza rănilor care urmau să ducă la amputarea ambelor picioare, relatează BBC.

Economie 2024-08-24 11:30:28