• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-29 15:42:09
  • Sursa:
Povestea impresionanta a elevului care a terminat scoala cu 10 pe linie, desi a facut zilnic naveta 40 km, intre oras si satul natal Imagine

Gabriel Rusu este șef de promoție la Liceul Teoretic „Ion Luca”, din Vatra Dornei, județul Suceava. În cei 4 ani de liceu n-a luat niciodată o altă notă decât 10. Însă performanța lui vine după sacrificii inimaginabile.

Gabriel este din satul Ciocănești și pe toată perioada liceului a făcut zilnic naveta între satul natal și Vatra Dornei, adică 40 de kilometri dus-întors, relatează Monitorul de Suceava.

„Erau cam 40 de minute dus, 40 de minute întors. Plecam la 7.20 dimineața și ajungeam aproape de 15.00. Mai rău a fost în clasele a IX-a și a X-a, când am prins niște autobuze mici, microbuze aglomerate și mie îmi era rău de mașină. Microbuze de 20 de locuri în care eram 40 de persoane. Exceptând partea asta, e obositor, dar și frumos, mai ai ocazia să socializezi și devine rutină la un moment dat”, a declarat Gabriel pentru sursa citată.

Dar din cauza pandemiei o perioadă de timp n-a mai fost nevoit să facă naveta, pentru că orele au fost susținute online. Privind înapoi, Gabriel spune că ar fi preferat să meargă la școală, chiar și în condițiile lui, pentru că i-a lipsit mult socializarea.

Absolventul de 10 nu are deloc emoții pentru Bacalaureat și așteaptă cu nerăbdare rezultatele. A ales să facă Medicina și se pregătește acum pentru examenul de admitere la Universitatea de Medicină din Iași de la sfârșitul lunii iulie.

Vicepreşedintele partidului fostului prim-ministru pakistanez Imran Khan, Shah Mehmood Qureshi, a fost arestat sâmbătă, a anunţat un responsabil al Pakistan Tehreek-e-Insaf (PTI), informează AFP şi Reuters.

Economie 2023-08-19 20:56:52

Campania națională de donare de sânge inițiată de Digi24 continuă pe tot parcursul acestui an. Sub sloganul „Avem același sânge” ne propunem să ajutăm pacienții care au nevoie de acest „medicament” care nu se găsește în farmacii, nu poate fi fabricat, ci doar donat. În colaborare cu centrele de transfuzii și autoritățile locale mergem, la început de an, în judetele Arges și Vâlcea, pe 20 ianuarie. Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila sprijină campania Digi24, iar prezent la donarea de sânge va fi chiar rectorul Viorel Jinga.

Economie 2023-01-11 19:11:10

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, după Consiliul JAI, că traficul de droguri a devenit la fel de periculos pentru UE precum terorismul şi trebuie acţionat contra lui. Ministrul a arătat în cadrul JAI faptul că, anul trecut, Poliţia Română a iniţiat 897 de acţiuni operative de combatere a traficului de droguri şi a crimei organizate şi au fost capturate peste 192 de kg de droguri de mare risc. 

Economie 2024-01-26 16:52:37

Statele Unite şi Canada au anunţat, miercuri,noi sancţiuni împotriva Belarusului, la trei ani după protestele masive care au contestat realegerea preşedintelui Aleksandr Lukaşenko al cărui guvern a calificat drept „acuzaţii false” criticile venite din partea Uniunii Europene, relatează joi AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2023-08-10 09:05:49

Cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, intenţiile de vot în favoarea Kamalei Harris şi a lui Donald Trump nu par să se fi schimbat semnificativ. După singura dezbatere dintre cei doi candidaţi şi în condiţiile în care nu este programată nicio altă confruntare televizată între vicepreşedintele democrat şi fostul preşedinte republican, Kamala Harris continuă să fie creditată cu un uşor avans în sondajele de opinie la nivel național, relatează News.ro.

Economie 2024-10-05 13:04:01

Un accident violent a avut loc în această dimineață în județul Mehedinți. O persoană a murit și alte două au fost rănite în urma unui carambol în care au fost implicate 5 mașini.  

Economie 2024-07-03 09:00:15

Evenimentele meteorologice extreme - cum ar fi caniculele şi inundaţiile - au dus la moartea a aproape 200.000 de oameni şi au provocat pagube economice de 560 de miliarde de euro în Europa din 1980, potrivit datelor Agenţiei Europene de Mediu (AEM). Agenția a lansat miercuri un apel la noi măsuri.

Economie 2023-06-14 09:38:58

Zeci de mii de femei și persoane non-binare din Islanda, inclusiv premierul Katrín Jakobsdóttir, vor opri munca, atât cea plătită, cât și cea neremunerată, marți, în prima grevă din 48 de ani care solicită egalitatea salariilor și acțiuni împotriva violenței bazate pe gen, transmite The Guardian.

Economie 2023-10-23 10:27:59