La doar 17 ani, Songmi Park a pornit într-o călătorie care i-a schimbat complet viața, dar care în același timp i-ar fi putut fi fatală: urma să fugă din Coreea de Nord, să traverseze o parte din China și să zboare din Laos în Coreea de Sud – toate aceste eforturi au fost necesare pentru a se reuni cu mama ei pe care nu o mai văzuse de aproape 10 ani. „Cum aș putea să uit cea mai bună și rea zi din viața mea?”

Aflată față în față cu primul mare obstacol care îi stătea în calea spre libertate, Songmi știa că ar fi trebuit să i se facă frică. Râul era adânc, curenții puternici, iar dacă paznicii de frontieră o găseau, ar fi fost cu siguranță pedepsită și poate, chiar, împușcată.

Cu toate acestea, Songmi a fost împinsă de la spate de un sentiment încă și mai puternic decât frica: dorința de a o găsi pe mama ei care o părăsise pe vremea când nu era decât un copil.

Misiunea de a evada din Coreea de Nord este una periculoasă și dificilă, scrie BBC. În ultimii ani, Kim Jong-un a adoptat măsuri foarte dure împotriva celor care încearcă să fugă din țară. Apoi, când a venit pandemia, liderul nord-coreean a închis complet granițele. Songmi a fost una dintre ultimele persoane care au reușit să fugă din țară înainte de închiderea granițelor.

Aceasta era a doua oară când Songmi a trecut râul Yalu, care separă Coreea de Nord de China – cea mai accesibilă cale de ieșire pentru cei care încearcă să fugă din țară.

Prima oară, Songmi se ținea de spatele mamei ei, fiind doar un copil. Fata își amintește că familia ei se ascundea într-o fermă de porci a unei rude din China atunci când poliția a venit să îi caute.

Mama și tatăl ei i-au implorat pe polițiști să nu îi trimită înapoi. Ruda la care stătea a încercat și ea să îi înduplece: „Trimite-mă pe mine în locul lor”. Polițiștii l-au bătut până când fața îi sângera.

Stând pe peronul unei gări nord-coreene, Songmi își aduce aminte cum își privea părinții înainte ca aceștia să fie duși cu trenul într-una dintre temutele lagăre construite de regimul de la Phenian. Fata avea doar patru ani.

Songmi a fost trimisă să locuiască în ferma părinților tatălui ei din Musan, un oraș aflat lângă granița cu China.

Cinci ani mai târziu, tatăl ei s-a întors, dar bucuria fetei nu a durat prea mult. După doar trei zile, tatăl ei s-a stins din viață. Perioada pe care a petrecut-o la închisoare i-a deteriorat iremediabil sănătatea.

Când mama lui Songmi, Myung-hui, s-a întors și ea acasă, o săptămână mai târziu, și a descoperit că soțul ei a murit, femeia a luat o decizie drastică: să încerce din nou să fugă din Coreea de Nord. Singură, de această dată.

„Nu știam ce plan avea, dar știam că dacă va pleca nu o voi mai vedea pentru o lungă perioadă de timp”, a povestit Songmi. Când mama ei a ieșit din casă, Songmi s-a ascuns sub plapumă și a început să plângă.

Următorii 10 ani au fost cei mai duri. În doar doi ani, Songmi l-a pierdut și pe bunicul ei. Având numai 10 ani, fata rămăsese singură. Fără niciun venit, Songmi trebuia să aibă grijă și de bunica ei care era prea bolnavă să se mai ridice din pat.

„Unul după altul, familia mea dispărea. A fost foarte înspăimântător.” Songmi a reușit să supraviețuiască culegând plante din munții sălbatici ai Coreei de Nord pe care le vindea sau le folosea ca hrană.

„Nu puteam să muncesc sau să fac planuri de viitor. În fiecare zi încercam să nu mor de foame, să supraviețuiesc încă o zi”.

În același timp, mama ei, care a călătorit timp de un an prin China, Laos și Tailanda, a găsit într-un final o ambasadă sud-coreeană. Coreea de Sud are o înțelegere prin care se angajează să le ofere azil refugiaților nord-coreeni, astfel că Myung-hui a fost transportată cu avionul la Seul.

Femeia s-a mutat apoi în Ulsan, un oraș industrial de pe coasta de sud a Coreei de Sud, în încercarea disperată de a strânge destui bani ca să o aducă și pe fiica ei acolo. Myung-hui a lucrat fără oprire într-un șantier naval unde curăța navele noi construite.

Evadarea din Coreea de Nord este o operațiune scumpă: trebuie să plătești un intermediar care să te ajute să ajungi la destinație și ai nevoie de bani cu care să mituiești pe oricine ar putea să îți mai stea în cale pe drum.

Zilele de naștere ale fiicei sale erau cele mai grele. Myung-hui avea o păpușă pe care o ținea în dulap și pe care o folosea ca să se prefacă că vorbește cu Songmi.

După un deceniu de așteptare, Myung-hui a strâns destui bani (în jur de 20.000 de euro) ca să o scoată și pe Songmi din Coreea de Nord.

Fata a traversat râul Yalu și a călătorit noaptea de teamă să nu fie prinsă de poliție. Într-un final, a luat un autobuz cu care a traversat munții ajungând în Laos, unde s-a adăpostit într-o biserică. De acolo a mai fost un singur pas până la ambasada sud-coreeană.

Songmi a locuit timp de trei luni de zile la ambasadă înainte de a fi adusă în Coreea de Sud cu avionul. Odată ajunsă în aceeași țară în care se găsea și mama ei, fata a fost nevoită să mai petreacă câteva luni de zile într-un centru de relocare – procedură tipică pentru refugiații nord-coreeni care trebuie să se adapteze la noile condiții.

Întreaga călătorie a durat un an, dar, pentru Songmi, timpul a trecut de 10 ori mai lent. În sfârșit, mama și fiica ei erau din nou împreună.

Spre deosebire de mama ei, care este marcată de sentimentul de vinovăție, Songmi radiază o energie molipsitoare. Râde și glumește în timp ce își liniștește mama, netrădând vreo urmă a traumelor trăite în copilăria sa zbuciumată.

Ziua în care s-au revăzut după 10 ani a fost una foarte emoționantă pentru cele două. Myung-hui nici nu și-a mai recunoscut fiica, pe care o văzuse ultima oară când avea doar opt ani. Acum, Songmi avea 18 ani.

„Iată că stătea în fața mea, așa că am acceptat pur și simplu că trebuie să fie ea”, a spus Myung-hui. „Erau atât de multe lucruri pe care voiam să i le spun, dar cuvintele nu ieșeau. Am luat-o în brațe și i-am spus: 'Bravo, ai înfruntat atât de multe ca să ajungi aici'.”

Songmi își amintește că mintea ei a împietrit. „Am plâns și ne-am îmbrățișat timp de 15 minute. Tot procesul a fost ca un vis.”

O singură întrebare a rămas pe buzele lui Songmi care, până acum, nu a găsit curajul să i-o adreseze mamei sale. Este o întrebare pe care și-a pus-o în fiecare zi încă de la opt ani.

Acum, în noua lor casă din Coreea de Sud, fata simte că a venit timpul să afle adevărul: „De ce m-ai părăsit?” Cu emoție în glas, Myung-hui începe să îi explice.

Prima încercare de evadare din țară a fost ideea ei. Apoi, când s-a întors de la închisoare, nu a putut să accepte să locuiască cu socrii ei; prezența ei le-ar fi amintit în fiecare zi de faptul că fiul lor – soțul ei – a murit în timp ce ea a supraviețuit.

Myung-hui nu avea niciun ban și nu reușea să vadă nicio cale de a supraviețui cu fiica ei pe cont propriu.

„Am vrut să te iau cu mine, dar intermediarul a spus fără copii”, explică mama lui Songmi. „Și, dacă eram prinse din nou, amândouă am fi suferit. Așa că am rugat-o pe bunica ta să aibă grijă de tine pentru un an.”

„Am înțeles”, răspunde Songmi, lăsând privirea în jos. „Numai că un an a devenit 10.” Mama ei aprobă spusele fetei în tăcere.

„În acea dimineață am plecat, picioarele mele nu voiau să se miște, dar bunicul tău m-a împins. Mi-a zis să plec. Vreau să știi că nu te-am abandonat. Am vrut să îți ofer o viață mai bună. Mi s-a părut alegerea corectă.”

După o perioadă lungă de adaptare la noua societate în care trăiește, Songmi spune că și-a găsit în sfârșit țelul: vrea să promoveze ideea că cele două Corei pot forma din nou o singură țară.

Acesta este viitorul la care sud-coreenilor li se spune că ar trebui să viseze, dar mulți dintre ei nu cred într-un astfel de vis. Cu cât trece mai mult timp de când țara s-a destrămat, cu atât sunt mai puțini oameni, în special în rândul tinerilor, care mai văd nevoia ca cele două teritorii și popoare să se reunească.

Songmi vizitează școlile din Coreea de Sud ca să îi învețe pe elevi despre Coreea de Nord. Ea îi întreabă câți dintre ei se gândesc la reunificare și, de obicei, doar câteva mâini din toată clasa se ridică. Dar atunci când îi roagă să deseneze harta Coreei, cei mai mulți elevi schițează conturul întregii peninsule – Sudul și Nordul împreună. Acest lucru îi dă speranțe.

Alegerea mamei sale a fost într-adevăr cea corectă, spune Songmi, pentru că în Coreea de Sud amândouă pot trăi acum fericite.