Fyre Festival, ce a inspirat două documentare în 2019, a fost creat de Billy McFarland, patronul unei aplicaţii de promovare a artiştilor, şi de Ja Rule, un rapper cunoscut. Festivalul ar fi trebuit să se desfăşoare în aprilie şi mai 2017 pe insula Great Exuma din Bahamas.
În schimb, fanii muzicii rock, pop şi hip-hop din acea vreme, care au plătit mii de dolari pentru a veni din Statele Unite, nu au găsit pe insulă aproape nimic de mâncare, niciun spaţiu de cazare şi, mai ales, niciun artist şi nicio scenă muzicală.
Billy McFarland a recunoscut escrocheria în 2018, a fost condamnat la şase ani de închisoare şi a trebuit să ramburseze suma de 26 de milioane de dolari. Eliberat din închisoare, după ce a executat jumătate din sentinţă şi plasat apoi în arest la domiciliu, el a devenit, din nou, un om liber în septembrie 2022.
De această dată, pentru „Fyre Festival 2”, totul va fi diferit, a promis omul de afaceri într-o înregistrare video.
Billy McFarland a prezentat ca dovadă faptul că primele 100 de bilete au fost deja vândute şi că suma astfel obţinută a fost plasată sub sechestru până când o dată definitivă a festivalului va fi anunţată, cel mai probabil spre sfârşitul anului 2024.
Dar, pentru moment, fanii ar trebui să fie atenţi în faţa riscurilor, pentru a nu deveni victimele unei noi escrocherii. „Fyre Festival 2” nu are, deocamdată, un program muzical şi nici măcar un loc precis de desfăşurare.
Pe o hartă de pe site-ul evenimentului, fanii constată că sunt direcţionaţi direct spre apele din centrul Mării Caraibilor.
