• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-23 12:32:27
  • Sursa:
Povestea emotionanta a unei tinere din Yemen, care a mers 7 ore cu o camila, pentru a putea naste la spital: „Fiecare pas ma sfasia” Imagine

O tânără însărcinată, din Yemen, în vârstă de 19 ani, a călătorit șapte ore pe o cămilă, pentru a putea ajunge la spital. Ea se aștepta ca drumul de 40 de kilometri până la spital să dureze patru ore de la casa ei, situată în vârful unor munți, dar a durat, în schimb, șapte ore, ore în care femeia intrase în travaliu, transmite BBC.

„Fiecare pas pe care îl făcea cămila mă sfâșia. Drumul a fost anevoios. Călătoria m-a epuizat atât fizic, cât și psihic. Au fost momente în care m-am rugat ca Dumnezeu să mă ia și să-mi protejeze copilul, pentru a putea scăpa de durere”, a povestit ea.

Când cămila nu a mai putut merge mai departe, Mona a coborât și a străbătut ultima parte a călătoriei pe jos, cu soțul ei.

Mona nu-și mai amintește momentul în care a ajuns la spital, dar își amintește speranța care a cuprins-o când a auzit plânsetele copilului ei. Ea l-a numit pe băiețel Jarrah, după numele chirurgului care i-a salvat.

În provincia Mahweet din nord-vestul Yemenului, Spitalul Bani Saad este singura unitate medicală. De la casa Monei, în satul Al-Maaqara, se poate ajunge la această unitate doar pe cămile sau pe jos, prin munți. Drumurile sunt înguste, distruse sau blocate, din cauza celor opt ani de război.

O femeie moare la fiecare două ore în timpul nașterii, din cauze care pot fi prevenite în Yemen, potrivit lui Hicham Nahro de la Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) din Yemen.

Potrivit UNFPA, mai puțin de jumătate dintre nașteri sunt asistate de un medic calificat și doar o treime dintre nașteri au loc într-o unitate sanitară. Două cincimi din populația Yemenului locuiesc la mai mult de o oră distanță de cel mai apropiat spital public complet funcțional.

Sistemul de sănătate din Yemen, aflat în criză, se confrunta cu probleme chiar înainte de război. Cu toate acestea, conflictul a provocat daune pe scară largă spitalelor și drumurilor din Yemen, îngreunând deplasarea oamenilor.

Spitalele duc lipsă de personal calificat, de echipamente și de medicamente, iar investițiile în drumuri și infrastructură au stagnat.

Serviciul militar de informații al Ucrainei a publicat miercuri o înregistrare care arată momentul distrugerii în Crimeea a unui sistem antiaerian modern S-400, cu rază lungă de acțiune, practic „echivalentul” rusesc al sistemului american Patriot.

Economie 2023-08-23 17:07:01

Polițiștii de la Rutieră vor putea completa mai ușor amenzile. Nu vor mai scrie cu pixul procesul verbal, ci vor folosi o aplicație ce permite inclusiv scanarea documentelor - ale unei persoane sau ale unei mașini.

Economie 2023-04-16 17:33:49

Miliardarul Rupert Murdoch, acum în vârstă de 92 de ani, ar fi divorțat anul trecut de cea de-a patra soție, Jerry Hall, prin e-mail, spunându-i că „sigur că am avut niște momente bune, dar am multe de făcut”.

Economie 2023-04-13 16:47:13

Nici unul dintre europeni nu aşteaptă Turcia în Europa, iar Ankara nu ar trebui să-şi facă iluzii în această privinţă, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, întrebat dacă Kremlinul consideră că parcursul Turciei devine mai proeuropean şi se orientează mai mult spre Occident, relatează TASS, potrivit News.ro.

Economie 2023-07-11 16:07:19

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a comentat, în direct la Digi24, posibilitatea ca omul de afaceri Dan Ostachie să fie candidatul pentru Primăria Capitalei. Fondatorul Altex a avut o întâlnire cu președintele PNL Nicolae Ciucă, în contextul în care în spațiul public se discută despre posibilitatea ca PSD și PNL să susțină un candidat comun, independent, la primăria Capitalei.

Economie 2024-02-26 15:10:16

Simona Halep (33 de ani), ocupanta locului 877 WTA, a primit un wildcard pentru calificările turneului de Grand Slam Australian Open 2025, care se va desfășura între 12 și 26 ianuarie 2025. Va fi prima participare a româncei la un turneu de Grand Slam după suspendarea pentru dopaj din august 2022.

Economie 2024-12-18 13:42:55

La zece zile de la alegerea sa în fruntea Bisericii Catolice, Leon al XIV-lea celebrează duminică la Vatican slujba inaugurală a pontificatului său, în prezenţa a zeci de mii de credincioşi şi lideri străini, printre care și președintele ucrainean Volodimir Zelenski și vicepreşedintele american JD Vance, relatează AFP, potrivit News.ro. 

Economie 2025-05-18 14:28:34

Un crocodil de apă dulce a fost recuperat dintr-o curte din statul australian New South Wales, la aproximativ 2.500 de kilometri depărtare de cel mai apropiat habitat obişnuit al său, informează DPA, citată de Agerpres.

Economie 2023-05-01 14:57:35