• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-16 17:07:30
  • Sursa:
Povestea celei mai faimoase spioane din lume. Mata Hari, de la dansatoare exotica la agent dublu in primul razboi mondial Imagine

Mata Hari (Margaretha Geertruida Zelle), celebra femeie spion din timpul Primului Război Mondial, s-a născut la 7 august 1876, la Seenwarden, în familia unui negustor renumit. Despre Mata Hari s-a spus că și-ar fi folosit frumusețea seducătoare pentru a obține secrete strategice de la bărbați.

Hari s-a făcut cunoscută în Europa fiind dansatoare exotică, curtezană şi spioană în serviciul Germaniei în timpul Primului Război Mondial. Foto: Profimedia Images Deschide galeria foto

A fost o dansatoare care a rămas cunoscută pentru implicarea în zona gri a culegerii de informaţii între diferitele state combatante în timpul primei conflagraţii mondiale. Falimentul tatălui şi decizia de a-şi părăsi familia aveau să-şi pună amprenta asupra vieţii acesteia. Alături de fraţii săi, a fost dată în grija unor cunoscuţi.

A încercat să studieze la Leiden, însă a abandonat studiile. Avea să se căsătorească în 1895, în urma unui anunţ strecurat într-o publicaţie. Se mută la Paris în 1903 şi intră în anturaje frecventate îndeosebi de ofiţeri, câştigându-şi existenţa dansând şi călătorind frecvent în capitale europene şi acceptând să colaboreze cu diverşi ofiţeri sau oficiali.

Prin declasificarea a câtorva sute de documente din Arhivele naţionale britanice, au fost date publicităţii detalii despre activitatea celei cunoscute drept o jucătoare pe frontul invizibil al primei conflagraţii mondiale. Documentele declasificate din arhiva Serviciului secret britanic (MI5) pun în lumină câteva detalii despre olandeza Margreet Zelle MacLeod, care a cooperat cu serviciile germane de informaţii şi cu cele franceze.

Un memorandum MI5 atrage atenţia centralei serviciului despre activitatea depusă de Mata Hari, aflată în cercul apropiat al unor ofiţeri belgieni şi francezi. Documentul specifică posibila desfăşurare a unei activităţi importante în Franţa, care ar fi putut fi derulată sub coordonarea germanilor. În noiembrie 1916, avea să declare, într-un interogatoriu pentru MI5, că a fost rugată de consulul francez din Spania să meargă în Austria să se intereseze de situaţia forţelor armate staţionate.

Un raport al serviciilor franceze de informaţii, datat 22 mai 1917, transmis ulterior ofiţerului MI5 din Paris, conţinea referirea potrivit căreia ea fusese interpelată de consulul Cremer din Amsterdam să lucreze pentru serviciile secrete germane şi fusese plătită cu o sumă considerabilă în avans.

Rămâne un mister felul în care ea şi-a desfăşurat activitatea de spion, însă, se pare că finalmente ajunsese să acţioneze pentru ambele părţi şi evident, să fie plătită de acestea.

Francezii au susținut ulterior că Mata Hari obținuse informații secrete despre armata Franței, prin intermediul ofițerilor francezi, pe care îi cucerise cu șarmul său, ceea ce pare puțin probabil.

Cert este că a fost denunțată autorităților franceze în anul 1917, când se întorsese la Paris pentru a-i transmite unui ofițer german informații despre dispunerea francezilor. A fost arestată, judecată, condamnată la moarte și executată prin împușcarepe 15 octombrie 1917.

Republica Moldova se va retrage din Acordul privind Adunarea Interparlamentară a Comunităţii Statelor Independente (CSI) până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare, a anunţat joi seara preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu. 

Economie 2023-06-23 11:18:05

Călin Georgescu a lansat un nou atac la adresa NATO și a susținut, într-un interviu acordat conspiraționistului american de extremă dreapta Alex Jones, că actualul secretar general al Alianței Nord-Atlantice, Mark Rutte, încearcă să „impună” declanșarea unui Al Treilea Război Mondial în Ucraina prin intermediul României. Declarația vine în contextul în care Georgescu a mai afirmat recent că baza militară de la Mihail Kogălniceanu va fi folosită ca „poartă de intrare” într-un viitor război cu Rusia.

Economie 2025-01-15 15:15:16

Este cel mai spectaculos proces care a avut loc vreodată în Vietnam și are legătură cu una dintre cele mai mari fraude bancare din istorie, potrivit BBC. Un dezvoltator imobiliar a primit pedeapsa cu moartea, după ce a obținut în mod fraudulos împrumuturi de zeci de miliarde de dolari de la una dintre cele mai mari bănci din Vietnam.

Economie 2024-04-12 23:04:21

Polonia a decis să mute formaţiuni militare din vestul ţării în est, din cauza potenţialei ameninţări pe care o reprezintă prezenţa grupului Wagner în Belarus, a anunţat vineri agenţia de ştiri de stat PAP, citându-l pe secretarul Comitetului de Securitate al ţării, relatează Reuters.

Economie 2023-07-21 10:37:20

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că a doua cerere de plată din PNRR, în valoare de 3,2 miliarde de euro, urmează să fie transmisă Comisiei Europene până la finele lunii octombrie, subliniind că este nevoie de „acelaşi dialog şi aceeaşi comunicare cu Comisia” în vederea realizării ţintelor şi jaloanelor asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Economie 2022-10-24 19:01:00

Pericol uriaș pe internet, iar vizați sunt pensionarii. Oamenii sunt ademeniți cu presupuse medicamente care desfundă vasele de sânge și rezolvă toate problemele de sănătate. Mai grav este că site-ul se folosește de antetul unui cunoscut site de știri, dar și de imaginea unui cardiolog, ca să obțină credibilitate. Mai mult, inventează inclusiv un institut de patologie cardiovascular, pe seama căruia pune descoperirea și dezvoltarea unei substanțe, la rândul ei fictive.

Economie 2023-05-23 16:09:29

Şase persoane au murit după ce o butelie cu propan-butan a explodat, la un restaurant din oraşul Most, din nord-vestul Cehiei. După deflagraţie, clădirea a luat foc, au anunţat, duminică, serviciile de urgenţă, citate de Reuters.

Economie 2025-01-12 11:39:38

Regele Charles al III-lea a fost huiduit în prima vizită în Australia de când este suveran al acestei țări. După ce a ținut un discurs în parlamentul australian, în care i-a omagiat pe „proprietarii tradiționali ai pământurilor”, Linda Thorpe, o senatoare aborigenă, l-a acuzat pe monarh de genocid. „Nu ești regele nostru, dă-ne pământul înapoi și tot ce ai furat de la noi”, i-a reproșat femeia. 

Economie 2024-10-21 16:15:14