• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-04 18:41:42
  • Sursa:
Portugalia vrea sa reintroduca o scutire de taxe controversata pentru rezidentii straini. Ce beneficii include aceasta masura Imagine

Guvernul portughez intenţionează să reintroducă, joi, facilităţi fiscale pentru rezidenţii străini, în pofida criticilor că, în trecut, această schemă a generat o creştere a preţurilor la locuinţe, a declarat ministrul de Finanţe, Joaquim Miranda Sarmento, pentru Financial Times și citat de Agerpres.

Introdusă în 2009, schema a permis celor care au devenit rezidenţi prin petrecerea unei perioade de peste 183 de zile pe an în Portugalia, să beneficieze de o cotă specială de impozitare de 20% pentru veniturile realizate în Portugalia de pe urma exercitării unor "activităţi cu valoare adăugată mare", de exemplu din practicarea medicinei sau profesatul în universităţi.

Măsura a fost introdusă pentru a atrage investitori şi profesionişti într-un moment în care criza financiară a lovit Portugalia, una dintre cele mai sărace ţări din Europa Occidentală.

Alte beneficii ale acestei scheme, cunoscută sub denumirea de NHR (-rezidenţi neobişnuiţi-), includ scutiri de taxe pentru aproape toate veniturile din străinătate, dacă acestea au fost taxate în ţara de origine, şi o cotă unică de 10% pentru pensiile dintr-o sursă externă.

De acest program au putut beneficia şi cetăţenii portughezi care au trăit în străinătate timp de cinci ani.

Fostul premier portughez, Antonio Costa, declara în luna octombrie 2023 că această schemă a majorat preţurile pe piaţa imobiliară şi a catalogat-o drept "o nedreptate fiscală care nu se mai justifică". Guvernul condus de Antonio Costa a decis să elimine această schemă.

În luna noiembrie, Parlamentul portughez a prelungit schema până la finele anului 2024 însă solicitanţii trebuiau să dovedească că şi-au pregătit mutarea în Portugalia pe parcursul lui 2023.

Ministrul de Finanţe, Joaquim Miranda Sarmento, a precizat pentru Financial Times că salariile şi veniturile profesioniştilor vor fi acoperite în continuare de scutirea de taxe dar nu şi pensiile, dividendele sau câştigurile de capital. "Avem nevoie încă de muncitori calificaţi şi creştere economică", a spus Sarmento.

Anunţul oficial cu privire la reintroducerea scutirii de taxe este aşteptat să vină joi seara, la finalul şedinţei de Guvern, însă schema are nevoie şi de aprobarea Parlamentului, ceea ce ar putea să fie o problemă deoarece premierul Luis Montenegro guvernează fără o majoritate.

Datele oficiale arată că peste 74.000 de persoane au beneficiat de schema privind scutirile de taxe în 2022, care a costat bugetul de stat peste 1,5 miliarde de euro, o creştere anuală de 18,5%.

Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a anunţat că lucrările la Tronsonul 1 al Drumului Expres 12 Craiova – Piteşti se apropie de final, iar săptămâna viitoare s-ar putea deschide circulaţia.

Economie 2024-11-21 15:29:04

Firma plătită de PNL să deruleze campanii pe TikTok a anunțat, într-o nouă reacție, că va depune plângere penală pentru ca autoritățile „să cerceteze deturnarea, atacarea cu boți sau clonarea campaniei” făcută la comanda liberalilor. 

Economie 2024-12-21 11:45:59

Asociația Municipală de Fotbal București (AMBF) a fost radiată de instanța din România, iar decizia definitivă a fost luată joi, 26 septembrie 2024. Asociația organiza Liga a 4-a, Liga a 5-a, Cupa României și alte categorii de copii și juniori, toate la nivelul Bucureștiului.

Economie 2024-10-17 20:19:45

Spania se confruntă cu cel mai puternic val de căldură din ultimii 20 de ani. Temperaturile au trecut de 40 de grade Celsius, iar meteorologii spun că vor mai crește în următoarele zile.

Economie 2022-06-12 09:47:29

O fată de 16 ani care a fost dată dispărută, marţi seară, după ce a plecat de la o stână din extravilanul oraşului Comarnic şi nu a mai ajuns acasă, a fost găsită după ample căutări la care au participat aproape 200 de persoane, ea petrecând noaptea în pădure, în ger, informează, miercuri, autorităţile din judeţul Prahova.

Economie 2024-01-24 19:06:26

Un incendiu a izbucnit, luni dimineaţă, la locomotiva electrică a unui tren de călători care circula pe ruta Orşova-Caransebeş, cei 50 de călători care se aflau în cele două vagoane ale garniturii fiind evacuaţi fără probleme, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin, potrivit Agerpres.

Economie 2022-11-28 08:58:51

Un român în vârstă de 57 de ani a fost reținut în Italia după ce a furat multă brânză de la un magazin din Milano. Când a fost prins, bărbatul l-a luat la bătaie pe agentul de pază.

Economie 2023-09-02 19:58:41

Furtunile au făcut prăpăd în țară. Zeci de acoperișuri au fost distruse de grindină, străzile au fost inundate, iar mașini au fost avariate în mai multe localități din județul Mehedinți. Printre județele afectate se numără și Cluj, Caraș-Severin și Brașov.

Economie 2025-05-07 07:14:28