• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-26 09:52:03
  • Sursa:
Populatia Japoniei continua sa scada in ritm rapid, in timp ce numarul rezidentilor straini a crescut la un nivel record Imagine

Populaţia Japoniei continuă să scadă în ritm rapid, numărul japonezilor ajungând la 122,4 milioane, cu 801.000 mai puţin faţă de anul anterior, în timp ce al rezidenţilor străini a crescut la un record de aproape 3 milioane, arată miercuri datele guvernului, citate de DPA şi Reuters.

Datele arată că societatea japoneză îmbătrâneşte şi sugerează că cetăţenii străini joacă un rol mai mare în compensarea populaţiei în scădere.

Aceasta înseamnă că populaţia din a treia cea mai mare economie a lumii este în scădere în ultimii 14 ani. Având în vedere natalitatea scăzută şi migraţia foarte puţină, Japonia îmbătrâneşte mai repede decât oricare altă naţiune industrială, scrie Agerpres. Regiuni întregi se sting, milioane de case rămân goale şi lăsate pradă decăderii, iar şcolile se închid.

Pe lângă recordul de 1,57 milioane de decese anul trecut, s-au înregistrat doar 772.000 de naşteri - mai puţine decât oricând.

Numărul cetăţenilor japonezi a scăzut pentru al 14-lea an, cu aproximativ 800.000 de persoane, la 122,42 de milioane, potrivit datelor de înregistrare ale rezidenţilor de la 1 ianuarie 2023, publicate de Ministerul Afacerilor Interne şi Comunicaţiilor.

Pentru prima dată, numărul rezidenţilor japonezi a scăzut în toate cele 47 de prefecturi, arată datele.

Numărul cetăţenilor străini care trăiesc în Japonia a crescut la un record de 2,99 milioane, un spor de 10,7% faţă de anul precedent, cea mai mare creştere de la an la an de când ministerul a început înregistrarea datelor cu un deceniu în urmă.

Începând cu 1 ianuarie 2020, chiar înainte de răspândirea pandemiei de COVID-19 în întreaga lume, trăiau 2,87 milioane de străini în Japonia.

Numărul populaţiei s-a redus în fiecare an de la atingerea unui vârf în 2008, din cauza natalităţii scăzute, atingând un minim record anul trecut.

Guvernul îşi propune să abordeze problema prin diferite mijloace, inclusiv angajarea mai multor femei, a declarat purtătorul de cuvânt al executivului.

"Pentru a asigura o forţă de muncă stabilă, guvernul va promova reforme ale pieţei muncii pentru a maximiza angajarea femeilor, a persoanelor în vârstă şi a altora", a precizat secretarul şef al cabinetului, Hirokazu Matsuno.

Prim-ministrul Fumio Kishida a făcut din inversarea scăderii ratei natalităţii o prioritate a guvernului său: în ciuda nivelului ridicat al datoriilor, el intenţionează să aloce 3,5 trilioane de yeni (25 miliarde de dolari SUA) pe an pentru îngrijirea copiilor şi alte măsuri de sprijinire a părinţilor.

El a lansat un apel la măsuri "fără precedent" de creştere a natalităţii pentru a opri declinul populaţiei până în 2030. Dar rămân îndoieli dacă astfel de iniţiative, în mare parte extinderi ale măsurilor existente, vor fi eficiente.

Un grup de think-tank-uri publice cu sediul la Tokyo a declarat anul trecut că Japonia are nevoie de aproximativ de patru ori mai mulţi muncitori străini până în 2040 pentru a realiza previziunile guvernamentale de creştere economică.

Tokyo are cei mai mulţi rezidenţi străini, de 581.112 persoane, sau 4,2% din populaţia capitalei, arată noile date.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni despre scenariul susţinerii liderului USR, Elena Lasconi, la alegerile prezidenţiale, de către PNL, că va discuta şi va avea un dialog cu toată lumea, transmite News.ro. 

Economie 2024-07-01 16:44:32

Statele Unite și aliații lor speră să coaguleze comunitatea internațională pentru a trimite un mesaj fără echivoc lui Vladimir Putin: folosirea armei nucleare va atrage un răspuns economic și diplomatic extrem de dur, chiar și din partea prietenilor Rusiei, scrie Politico.

Economie 2022-09-29 18:28:37

Modelele de inteligenţă artificială (AI) sunt sensibile la contextul emoţional al conversaţiilor cu oamenii şi pot trece prin episoade de „anxietate”, conform unui nou studiu publicat la 3 martie în jurnalul Nature de o echipă internaţională de cercetători coordonaţi de Dr. Ziv Ben-Zion de la Şcoala de Medicină a Universităţii Yale, transmite luni Live Science.

Economie 2025-04-07 20:31:43

Primul trimestru de sarcină este un moment de mare bucurie pentru părinți, dar este și o perioadă definitorie pentru buna dezvoltare a fătului. Ce investigații și analize sunt necesare în primul trimestru de sarcină aflăm de la Dr. Cătălin Herghelegiu, medic primar obstetrică-ginecologie.

Economie 2024-05-30 11:36:30

Un bărbat de 75 de ani, din Timișoara, care se întorcea acasă după ce a fost externat din spital, a murit în casa scării, după ce i s-a făcut rău şi a leşinat.”La data de 4.01.2025, în jurul orei 01:15, poliţiştii Secţiei 3 Timişoara au fost sesizaţi de către un echipaj SAJ Timiş, cu privire la faptul că un bărbat se află în stare de inconştienţă pe casa scării imobilului de domiciliu din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că este vorba de un bărbat de 75 de ani căruia i s-ar fi făcut rău, în timp ce era dus acasă de membrii familiei, întrucât fusese externat de la spital, pentru că în dimineaţa zilei de 3.01.2025 ar fi căzut pe scări, provocându-i-se vătămări la nivelul capului”, a transmis IPJ Timiş.În urma manevrelor de resuscitare, medicii ajunşi la faţa locului au declarat decesul bărbatului.Poliţiştii au deschis un dosar pentru ucidere din culpă, conform procedurilor.

Economie 2025-01-04 15:44:40

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi că prin noua lege a pensiilor coaliţia de guvernare face un „pas semnificativ” în direcţia corectitudinii şi a echităţii.

Economie 2023-10-31 20:03:07

Facultatea de Științe Politice a SNSPA îndeamnă eventualele victime ale profesorului Marius Pieleanu să sesizeze Comisia de Etică a universității. Facultatea de Științe Politice (FSP) din SNSPA face un apel către toate persoanele care „consideră că domnul Pieleanu nu a respectat normele de etică” să facă sesizare. Anunțul vine după ce în spațiul public au apărut acuzații de hărțuire sexuală la adresa profesorului Marius Pieleanu, în urma investigației Snoop.ro despre acuzațiile de abuz aduse unui alt profesor de la SNSPA, Alfred Bulai. 

Economie 2024-08-14 18:34:21

În viitorul apropiat, cinci miliarde de oameni vor trăi în oraşe, cu tot mai puţin acces la beneficiile naturii. O soluţie salvatoare ar putea fi plimbările în pădurile virtuale, care ar avea cam acelaşi efect asupra stării de bine, spun cei care le-au creat.

Economie 2023-07-24 08:00:38