El a spus că viitorul proiect al salarizării bugetarilor ar putea conduce la scăderi de salarii: „Salariile mari pot să scadă. Nu cred că se întâmplă în nici într-o firmă privată ca între salariul cel mai mic şi salariul cel mai mare să fie raportul de unu a 30. S-a vorbit de unu la 15. Mie mi se pare mare şi unu la 15”.
Salariile bugetarilor vor include atât o sumă fixă, dar şi o parte variabilă, care va depinde de performanţele profesionale individuale ale angajaţilor, sistem care va fi reglementat prin noua lege a salarizării din sectorul public pregătită pentru anul viitor, relevă un document oficial.
