Poluarea cu cenușă din Craiova face noi victime. O femeie a ajuns la Urgențe, după ce i-a intrat cenușă în ochi de la termocentrala CET. Totul s-a întâmplat în timpul unui protest spontan al localnicilor din zona afectată de poluare, iar femeia nu este singura care s-a aflat în această situație.
„Uitați, așa este mereu pe jos, nu este pământ asta, este cenușă”, spune o localnică în timp ce mătură piatra din curte.
Zilnic, într-un cartier din Craiova, oamenii respiră aer poluat cu cenușă. Din această cauză, zeci de localnici au protestat, zilele trecute, în fața Termocentralei din Craiova. Totuși, în loc ca problema să fie rezolvată, o femeie a ajuns la Urgențe.
Cornelia Galbenu, pacientă: Am așteptat două ore și mi-a spus doctorul că aveți un corp străin. M-a întrebat ce mi s-a întâmplat și și-a dat seama că este cenușă pentru că atunci când o atingi se simte puțin ascuțită. M-a curățat, mi-a dat picături, un gel și plasturele acesta. 85 de lei m-a costat vizita la medic, pe banii mei.Cristina Geormăneanu, purtător de cuvânt Spitalul Județean Craiova: Se prezintă foarte frecvent în departamentul nostru pacienți care au corpi străini în ochi de diferite forme, iar asta poate duce la complicații.
Femeia nu este singura din localitate care are această problemă.
Localnică: Ser fiziologic și monodoze de picături oftalmologice.Reporter: De ce le folosiți?Localnică: Pentru că frecvent ne intră particule de cenușă în ochi. Chiar dacă sunt purtătoare de ochelari, se strecoară și sunt destul de periculoase pentru vedere. Părinții mei au avut și ei probleme, eu inclusiv.
Reprezentanții din conducerea termocentralei au fost contactați de jurnaliștii Digi 24 pentru un răspuns, dar au refuzat sa comenteze situația.
reporter: Elena Alexandruoperator: Adi Niță