• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-05 16:29:32
  • Sursa:
Polonia vrea sa aiba „cele mai bune relatii posibile cu SUA, indiferent de cine e la putere”. Sikorski: „Nu mai facem aceleasi greseli” Imagine

Polonia doreşte să aibă „cele mai bune relaţii posibile cu America, indiferent de cine se află la putere”, a declarat ministrul de Externe, Radoslaw Sikorski, în timpul unei vizite la Washington, potrivit unui comunicat publicat duminică de agenţia poloneză de presă PAP, citată de Reuters.

„Nu vom face greşelile predecesorilor noştri, punând toate jetoanele pe o singură culoare”, îl citează PAP pe Sikorski, într-o aparentă referire la pariuri.

Fostul guvern naţionalist al Poloniei se bucurase de o relaţie bună cu ex-preşedintele Donald Trump, chiar dacă modul în care Varşovia îşi gestiona politicile provoca îngrijorări cu privire la fidelitatea sa faţă de valorile democratice şi amplificase tensiunile cu aliaţii din UE.

După victoria lui Joe Biden în alegerile din 2020, Varşovia nu l-a recunoscut oficial ca preşedinte al SUA timp de câteva săptămâni, aminteşte Reuters.

Sikorski s-a aflat la Washington pentru a discuta cu oficiali americani despre relaţiile bilaterale, probleme legate de securitate şi războiul din Ucraina.

Un căruţaş care a fot filmat în timp ce se deplasa pe mijlocul drumului național 72 şi își biciuia calul pentru a merge mai repede a fost amendat de către polițiști cu aproape 16.500 de lei. Bărbatul în vârstă de 45 de ani era băut, a refuzat să fie testat în acest sens, nu avea buletinul la el, nu purta însemne fluorescente pe haine și nici nu avea sisteme de iluminare față-spate pe căruța sa, mai precizează IPJ Dâmbovița.

Economie 2024-07-24 19:59:48

O aeronavă bimotor de mici dimensiuni, tip Beechcraft, la bordul căreia se aflau două persoane, a survolat la joasă înălțime spațiul aerian al Ungariei, României, Serbiei și Bulgariei, în seara zilei de 8 iunie. Aeronava a fost interceptată succesiv de forţele aeriene maghiare, avioanele F-16 ale SUA, decolate de la Feteşti şi avioane F-16 româneşti.

Economie 2022-06-09 10:30:34

Selecţionatele Danemarcei şi Tunisiei au terminat la egalitate, 0-0, marţi, pe Education City Stadium din Doha, într-un meci din Grupa D a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar.

Economie 2022-11-22 17:57:10

Foști soldați afgani din forțele speciale, care au luptat alături de trupele americane în Afganistan și apoi au fugit de talibani în Iran, după retragerea SUA, sunt recrutați acum de gruparea Wagner să lupte în Ucraina, au declarat trei foști generali afgani pentru AP, potrivit The Guardian. Descriși drept luptători de temut, foarte bine pregătiți, de cele mai multe ori au de ales ori să meargă în Ucraina, ori să fie deportați înapoi în Afganistan, unde îi așteaptă talibanii să-i omoare.

Economie 2022-11-01 08:00:22

Un avion militar rusesc de transport de tip IL-76 s-a prăbușit miercuri în regiunea Belgorod, în apropierea graniței cu Ucraina.

Economie 2024-01-24 18:02:00

Curtea Constituţională a României a publicat, luni, motivarea deciziei prin care a fost retrimisă în Parlament Legea de modificare a pensiilor speciale, după ce unele articole au fost declarate neconstituţionale. Printre altele, judecătorii Curţii precizează că pensiile speciale nu pot fi „recalculate negativ”, acestea putând fi doar majorate de legiuitor pentru a fi „în concordanţă cu principiul neretroactivităţii legii”. În legătură cu impozitarea pensiilor speciale, judecătorii CCR au decis că partea necontributivă a pensiilor de serviciu poate face obiectul unei impozitări distincte faţă de partea sa contributivă, condiţionat de aplicarea acesteia tuturor categoriilor de beneficiari ai pensiilor de serviciu, fără distincţie. Impozitarea, însă, nu trebuie să fie prea mare pentru că ar avea „un caracter sancționator”. De asemenea, magistraţii CCR fac referire la stabilirea vechimii în muncă de 25 de ani, fără perioade asimilitate şi spun că legea e neclară. În ceea ce privește pensiile magistraților, judecătorii CCR precizează că „orice reglementare referitoare la salarizarea şi stabilirea pensiilor (…) trebuie să respecte cele două principii, al independenţei justiţiei şi al statului de drept, cadrul constituţional actual fundamentând securitatea financiară a magistraţilor”. Totodată, judecătorii CCR explică că statul are libertatea de a modifica sau chiar elimina un venit acordat cu titlu de compensaţie, dar să o facă pentru toată lumea.

Economie 2023-08-07 21:21:51

Alexandru Flenchea, fost vicepremier pentru reintegrare, cel care s-a ocupat de problema separatismului transnistrean în guvernul Republicii Moldova, a spus, pentru Digi24, că interesele financiare ale regimului de la Tiraspol, șefii companiei Șerif, care controlează marea parte a economiei de acolo, primează în fața intereselor Rusiei de a destabiliza relația dintre regiunea separatistă Transnistria și Guvernul Republicii Moldova de la Chișinău, în contextul organizării celui de-al VII-lea Congres al regiunii separatiste și transmiterea unei posibile cereri de unire cu Moscova, care să fie acceptată de Kremlin în ziua următoare.

Economie 2024-02-28 13:07:45

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, întrebat dacă au fost presiuni din partea administraţiei de la Casa Albă pentru plecarea fraţilor Tate în SUA, că asupra administraţiei prezidenţiale nu s-au făcut presiuni şi nu a existat niciun contact pe această chestiune. De asemenea, Bolojan a precizat că fiecare instituţie are o răspundere pentru ceea ce face.

Economie 2025-02-28 16:53:38