Ministerul Afacerilor Externe din Bulgaria a lansat o avertizare de călătorie prin car îi sfătuiește pe oameni să evite deplasările în Rusia, iar celor aflați acolo, „să ia în considerare posibilitatea de a părăsi țara cât mai curând posibil, folosind mijloacele de transport disponibile”.
Ministerul polonez de Externe a făcut o declarație similară, relatează postul polonez TVP, spunând că zborurile cu Rusia au fost suspendate și încurajând toți cetățenii să plece de acolo.
„În cazul unei deteriorări drastice a situației de securitate, închiderii frontierelor sau altor circumstanțe neprevăzute, evacuarea se poate dovedi dificilă sau chiar imposibilă. Recomandăm cetățenilor Republicii Polone să părăsească teritoriul Federației Ruse folosind mijloacele comerciale și private disponibile”, se arată în declarația MAE polonez.
