• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-01-22 11:19:00
  • Sursa:
Polonia obtine concesii la Bruxelles. UE va controla importurile de cereale din Ucraina Imagine

Noul Guvern de la Varşovia a obţinut concesii la Bruxelles, în cadrul eforturilor sale de a limita exporturile de alimente ucrainene. Comisarul european pentru comerţ a declarat pentru Financial Times că UE va controla intrările de produse agro-alimentare dacă acestea riscă să ducă la scăderea preţurilor în Polonia şi alte ţări vecine Ucrainei, transmite Agerpres.

În luna aprilie 2023, Polonia şi Ungaria au introdus embargouri unilaterale la importurile de produse ucrainene, după protestele de amploare ale fermierilor îngrijoraţi de posibilitatea ca afluxul de produse ucrainene ieftine să provoace o supra-aprovizionare cu cereale pe pieţele lor interne. Acele măsuri au contravenit legislaţiei comunitare în domeniul comerţului.

Acum, Comisia Europeană urmează să ofere garanţii suplimentare ţărilor care au graniţă cu Ucraina, în vederea prelungirii facilităţilor pentru produsele ucrainene, începând din luna iunie.

Comisarul european pentru comerţ, Valdis Dombrovskis, a declarat pentru Financial Times că propunerile ar urma să fie prezentate în cursul acestei săptămâni şi cel mai probabil vor include „garanţii specifice pentru fiecare ţară”, care vor permite Bruxelles-ului să blocheze importurile dacă piaţa unei anumite ţări va fi inundată. În prezent, este evaluat doar impactul asupra întregii pieţei UE, ceea ce reduce probabilitatea adoptării de măsuri.

„Vom analiza modul în care putem oferi asigurări suplimentare Poloniei şi altor state membre şi o modalitate prin care puteam face asta este introducerea de garanţii specifice pentru fiecare ţară”, a spus Dombrovskis. „Vedem că acest impact regional al comerţului şi exporturilor de produse agricole ucrainene este distribuit în mod foarte inegal. El este resimţit în principal de ţările vecine în timp ce, pe ansamblul pieţei UE, nu creează perturbări prea mari”, a adăugat comisarul european.

Noile garanţii vor fi o veste bună pentru premierul polonez Donald Tusk, care încearcă să protejeze interesele economice interne şi în acelaşi timp să îşi respecte promisiunea de a reconcilia Polonia cu Uniunea Europeană, după mai mulţi ani de dispute între precedentul Guvern de la Varşovia, controlat de Partidul Lege şi Justiţie (PiS), şi Bruxelles, pe tema statului de drept.

Dombrovskis a mai spus că prelungirea va acoperi anul agricol care se va încheia în luna iunie 2025. Propunerea Comisiei trebuie însă aprobată de Parlamentul European şi o majoritate a statelor membre. În plus, comisarul european a spus că va demara negocierile pentru o liberalizare reciprocă a comerţului, presând Ucraina să reducă unele dintre propriile sale bariere comerciale pentru a impulsiona exporturile UE, pe măsură ce autorităţile de la Kiev vor demara negocierile de aderare la UE.

Luna aceasta fermierii şi transportatorii din România au organizat proteste, cerând în primul rând măsuri economice interne dar totodată şi-au exprimat îngrijorările cu privire la concurenţa ucraineană şi lipsa de reglementări adecvate cu privire la importurile şi servicii ucrainene. Principalele organizaţii ale fermierilor din România au cerut duminică autorităţilor să facă eforturi pentru o clauză naţională de salvgardare şi restricţii mai dure la importuri când vor fi reînnoite concesiile acordate Ucrainei.

Guvernul pro-rus al premierul slovac, Robert Fico, a cerut de la Comisia Europeană un an în plus pentru a scăpa de dependența de petrolul rusesc și a susținut că o interdicție prea timpurie ar putea să ducă la închiderea celei mai mari rafinării din țară, relatează Politico.

Economie 2023-11-21 17:01:46

Statele Uniunii Europene vor contribui cu până la 60% din împrumutul de 50 de miliarde de dolari pe care ţările din grupul G7 l-au promis Ucrainei şi care va fi garantat cu veniturilor rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei, a spus vineri ministrul italian al economiei, Giancarlo Giorgetti.

Economie 2024-06-21 19:06:12

Un al treilea american pe care Departamentul de Stat al SUA l-a raportat ca dispărut în misiune în Ucraina este un veteran al Marinei militare, Grady Kurpasi, a confirmat pentru CNN familia acestuia, care a pierdut legătura cu el în urmă cu o lună și jumătate.

Economie 2022-06-17 08:49:14

Fostul preşedinte american Donald Trump a acceptat oficial nominalizarea partidului său pentru a candida la alegerile prezidențiale din noiembrie - pentru a treia oară - la Convenţia Naţională Republicană din Milwaukee. El a reclamat „vânătorile de vrăjitoare partizane” democraţilor şi a făcut o serie de informaţii false sau înşelătoare, potrivit CNN. Trump a menţionat, de asemenea, în discursul său, că „nu ar fi trebuit să fie aici în seara asta” și a povestit cum a trăit tentativa de asasinat împotriva sa de săptămâna trecută.

Economie 2024-07-19 07:34:41

JP Morgan va prelua banca americană First Republic, aflată în dificultate, potrivit autorităților de reglementare, citate de BBC News și CNN. 

Economie 2023-05-01 12:43:59

Omul de afaceri din Cluj prins beat la volan, care le-a spus polițiștilor că a fost sechestrat și torturat, a mințit, au stabilit anchetatorii după ce au verificat cele spuse de el.

Economie 2024-01-19 15:10:20

Evgheni Prigojin, fondatorul grupului de mercenari Wagner, și-a petrecut ultimele zile dinaintea prăbușirii avionului său încercând să-și protejeze imperiul global financiar de planurile Kremlinului de a-l prelua, relatează Business Insider.

Economie 2023-08-25 18:48:15

Ruja Ignatova, fondatoarea criptomonedei OneCoin, a fost pusă pe Europol pe lista celor mai căutați oameni din Europa, pentru implicarea ei într-o fraudă de mai multe miliarde de dolari, informează Bloomberg.

Economie 2022-05-13 11:17:30