• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-08 10:20:58
  • Sursa:
Politist in uniforma, prins in timp ce vindea cocaina. IPJ transmite ca fusese destituit cu o zi inainte Imagine

Un poliţist din Braşov a fost prins, joi, în flagrant, în timp ce transporta un kilogram de cocaină. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. Sindicatul Europol susţine că bărbatul, îmbrăcat în uniformă de poliţist, a fost prins între blocuri, în timp ce vindea stupefiante.

Magda Costache, jurnalist Digi24: Polițistul care lucra la Ordine Publică, la Secția 5 din Brașov, era cercetat disciplinar de șefi în mai mlte cazuri. Ieri a fost destituit din funcție, iar astăzi i-a fost adus la cunoștință această măsură, și tot de astăzi a început să aibă și efect.

Pe scurt, el nu mai era polițist de astăzi, în cadrul Inspectoratului Județean, și de asemenea tot azi au avut loc percheziții la el acasă. Asta, pentru că în trecut, polițiștii de la Crimă Organizată au primit informații că este membru al unei grupări de traficanți de droguri, iar astfel, în colaborare cu procurorii DIICOT au fost făcute cercetări și au destructurat gruparea.

 Surse Digi24 spun că la domciliul polițistului nu au fost găsite droguri în urma percheziției. El ar fi avut rolul de dealer și ar fi condus uneori fără permis, lipsea de la serviciu. Bărbatul a fost reținut adstăzi și va fi propus pentru arestare preventivă.

Poliția spune că se disociază de asemenea persoane și că sprijină anchetatorii care fac aceste cercetări.

Fostul poliţist a fost prins, joi, în flagrant, în timp ce transporta un kilogram de cocaină.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore.

Recent, el a fost prins în timp ce circula cu 240 de kilometri la oră pe o stradă din oraş, fiindu-i suspendat permisul de conducere.

IPJ Braşov a precizat că „cel în cauză a fost destituit din funcţie şi nu mai deţine, în prezent, calitatea de poliţist în cadrul I.P.J. BRAŞOV”.

„De asemenea, ne disociem de astfel de persoane, care nu fac cinste uniformei şi Statutului Poliţistului. Totodată, acordăm şi am acordat tot sprijinul organelor de urmărire penală, în derularea anchetelor penale”, a mai transmis IPJ Braşov.

Potrivit presei locale, bărbatul era cunoscut pentru activităţile sale în sfera infracţională.

După apariția informației în spațiul public a reacționat și sindicatul Europol, care scrie pe Facebook că bărbatul „încă polițist” vindea cocaină în timp ce purta uniformă.

„Unii «colegi» au intrat în Poliție crezând că pot beneficia de cea mai bună «acoperire» pentru activitățile ilegale pe care le desfășoară. Tânărul din imagine, încă polițist, a fost prins azi dimineață, printre blocurile dintr-un cartier din Brașov, în uniformă de poliție, în timp ce vindea cocaină unui «client» mai special.

Asupra sa a fost găsită cantitatea de 50 gr de cocaină, drog de mare risc, a cărui valoare de piață este de 5000 euro. Cercetările sunt în derulate în continuare pentru documentarea întregii activități infracționale.

Oare inspectorul șef al IPJ Brașov, chestorul Flucuș, în afară de semnarea mapelor, ce păzește?!”, a scris sindicatul Europol pe Facebook.

Doi polițiști aflați în timpul liber au fost răniți într-un accident de circulație provocat de un om afaceri care conducea sub influența alcoolului. Incidentul a fost provocat în noaptea de joi spre vineri de omul de afaceri Roberto Bâtlan, potrivit surselor Digi24.ro.

Economie 2024-11-08 13:40:15

Pe fondul zvonurilor despre boala fatală a lui Ramzan Kadîrov, un ofițer rebel cecen pro-ucrainean spune că se lucrează la crearea unei armate insurgente care să elibereze Cecenia de sub conducerea Kremlinului, potrivit The Kyiv Post.

Economie 2024-05-01 08:00:42

Staţia meteo Miercurea-Ciuc a înregistrat, marţi dimineaţa, o valoare de minus 10,2 grade Celsius, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură înregistrată la nivel naţional.

Economie 2024-11-05 10:18:36

Două treimi din locurile de cazare în pensiunile şi vilele din staţiunea montană Moneasa, județul Arad, sunt închise, anul acesta, de Revelion. Din cauza facturilor mari la utilități, proprietarii au decis să-şi menţină suspendată activitatea pe tot parcursul iernii, scrie Agerpres. "Pe lângă criza facturilor mari, e şi o cerere mai mică din partea turiştilor pentru perioada de Anul Nou, din cauza lipsei perspectivei de a cădea ninsori", spune primarul comunei Moneasa.

Economie 2022-12-28 13:21:24

Capsula Peregrine, care a ratat obiectivul de a realiza prima alunizare comercială, urmează să se prăbuşească joi, în mod controlat, pe Pământ, transmite DPA, preluată de Agerpres.

Economie 2024-01-18 10:23:41

Numărul cazurilor de rujeolă a crescut în rândul copiilor, pentru că acoperirea vaccinală a scăzut sub 90% din populația de copii, a explicat ministrul Sănătății. Alexandru Rafila a reamintit de Ordinul elaborat de minister prin care dacă apare un focar epidemic în şcoală, atunci elevii nevaccinaţi stau acasă până se încheie focarul. „Nu este vorba de vreo condiţionalitate de a veni la şcoală”, a adăugat social-democratul care a subliniat că i se pare foarte periculos şi iresponsabil ca subiectul vaccinării în rândul copiilor să fie abordat politicianist de către AUR, deoarece aici nu mai este vorba de formaţiuni politice, ci de sănătatea celor mici.

Economie 2023-08-16 15:08:13

Cei doi români suspectaţi de atacarea şi rănirea unui jurnalist de origine iraniană la Londra, în luna martie, au fost extrădaţi marţi, fiind preluaţi de autorităţile britanice de pe aeroportul Heathrow şi plasaţi în arest.

Economie 2024-12-18 10:30:17

Mai mulţi copii, din două grupe de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 1 din Carei, au ajuns, joi, la spital, cu probleme medicale, nouă dintre ei fiind internaţi la Secţia de pediatrie. 

Economie 2022-09-08 10:55:50