• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-23 12:59:36
  • Sursa:
Politico: Kamala Harris „cea invizibila” va trebui sa faca eforturi sa castige inima Europei Imagine

Retragerea lui Joe Biden din alegerile prezidențiale americane din noiembrie a stârnit întrebări nu doar în SUA, ci și în Europa, acolo unde liderii țărilor încearcă să-și dea seama ce fel de lider ar fi Kamala Harris, în cazul în care ar fi aleasă, scrie Politico.

Vicepreședinta americană este, de marți, singura candidată și favorita să devină nominalizarea democraților pentru Casa Albă la alegerile din noiembrie.

Vorbind cu sinceritate, politicienii și oficialii europeni centriști spun că până acum nu i-a convins nimic că Harris ar putea să-l învingă pe Trump.

Isabel Schnabel, membră a board-ului executiv al Băncii Centrale Europene, a fost auzită la începutul anului criticând-o pe Harris și numind-o „invizibilă”, făcând inclusiv predicția că ea nu ar putea câștiga alegerile. Procesul de selecție al Partidului Democrat este „un eșec”, declara Schnabel.

„Ar fi trebuit să promoveze un alt candidat decât Kamala Harris încă de la început”, spunea Schnabel într-o conversație privată înainte de un eveniment, fără să știe că microfonul îi era deschis. „N-ar putea niciodată să câștige alegerile. Nici măcar nu o cunosc, este atât de invizibilă”.

Luni, BCE a încercat să clarifice, transmițând că aceste citate sunt „informații înșelătoare” pentru că Schnabel „nu comentează niciodată public evenimente politice”.

Deși nu discută public aceste lucruri, și alți oficiali critică stilul diplomatic și de discurs al Kamalei Harris, spunând că vicepreședinta americană citește doar texte pregătite într-un fel pompos.

Doi oficiali care au întâlnit-o pe vicepreședinta americană la Conferința de Securitate de la Munchen la începutul anului au declarat pentru Politico că Harris apare ca două persoane diferite.

Pe de-o parte, intervențiile ei public sunt foarte regizate – discursuri cu prompter, lipsite de spontaneitate, cuvântarea ei de la aceeași conferință fiind primită cu dezinteres de public. Un alt exemplu este cel de la o conferință pe tema AI din Marea Britanie, în 2023, unde discursul ei a fost caracterizat drept „banal” de un participant.

Guvernul britanic, pe atunci condus de Rishi Sunak, a lăudat prezența vicepreședintei, însă în privat s-a arătat nu doar neimpresionat ci și iritat de faptul că Harris a distras atenția față de acesta la propriul eveniment.

Pe de altă parte, în întâlnirile private cu lideri și oficiali, Harris apare mult mai atentă și charismatică, conform a doi oficiali europeni. Acest lucru devine evident fie că discută privat cu politicieni europeni, fie că participă la întâlniri ale Inițiativei Celor Trei Mări.

Citiți și: După ieșirea din scenă a lui Biden, Trump devine ținta întrebărilor legate de acuitate cognitivă și vârstă înaintată

Un oficial a subliniat că Europa s-a complăcut un pic cam prea mult în ce privește vitalitatea relației UE-SUA pe parcursul mandatului lui Joe Biden. După haosul provocat de Trump, legăturile transatlantice s-au resolificat mai ales în perioada de după invazia rusească în Ucraina. Totuși, cu Biden „la butoane”, oficialii europeni nu s-au conectat atât de mult și cu Harris.

„Există o idee că UE ar fi trebuit să facă mai mult să cultive o relație cu Harris, având în vedere vârsta lui Biden. Pe de altă parte, nici ea nu ne-a făcut treaba ușoară. Nici măcar nu era simplu să găsești ocazii să o întâlnești pe Harris”, a vorbit un oficial UE de rang înalt sub rezerva anonimatului.

Și în Regatul Unit există o încercare a oficialilor de a-și da seama cum să abordeze relația cu Harris cu speranța că decizia ei în privința candidatului de vicepreședinte va face mai clară orientarea sa politico-diplomatică.

„Va fi depusă multă muncă pentru a ne da seama cum ar arăta o președinție a Kamalei, ce crede ea despre lucruri și cum o vom putea aborda pe ea și pe oamenii din jurul ei. Cred că trebuie neapărat să-i vedem vicepreședintele și abia atunci vom putea să evaluăm echipa”, a declarat și un oficial britanic.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, recent re-aleasă pentru un nou mandat, s-a întâlnit o singură dată bilateral cu Kamala Harris, la Conferința de Securitate de la Munchen din 2022, deși cele două lidere s-au mai întâlnit și la alte evenimente internaționale.

În public, politicienii europeni își păstrează așteptările pozitive.

„Îi doresc toate cele bune Kamalei Harris, e o femeie puternică și sper să-i fie bine”, a declarat ministra belgiană de externe, Hadja Lahbib, luni, cea mai apropiată declarație a unei oficial european de o declarație de susținere.

Prim-ministrul grec, Kyriakos Mitsotakis, l-a lăudat pe președintele Biden într-un interviu acordat Politico, luni, însă a refuzat să discute pe marginea numirii Kamalei Harris, motivând că procesul este încă în desfășurare.

„În condițiile în care ea va fi nominalizarea, cred că e nepotrivit pentru noi, europenii, să interferăm în alegerile americane. Dar cred că e cu siguranță nevoie să ne pregătim de orice eventualitate”, a spus el.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat duminică, la ieşirea de la urne, că a votat acel candidat are niciodată nu a spus nimic rău despre comunitatea maghiară. „Avem şansa să construim pe meleagurile natale atunci când ţara este condusă de un preşedinte care respectă comunitatea noastră”, a mai spus el.

Economie 2025-05-18 11:44:27

Vedetele K-pop Blackpink şi BTS au fost menţionate de Regele Charles al III-lea în timp ce îl întâmpina pe preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol la banchetul de stat opulent organizat la Palatul Buckingham, în prima zi a vizitei de stat, scrie BBC.

Economie 2023-11-22 10:04:59

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, că indemnizaţia de hrană nu trebuie inclusă în baza de calcul a indemnizaţiei de concediu de odihnă a personalului contractual plătit din fonduri publice şi a funcţionarilor publici, transmite Agerpres.

Economie 2024-09-16 14:58:13

Un tribunal german a declarat luni, 18 noiembrie, că utilizatorii Facebook ale căror date au fost obținute ilegal în 2018 și 2019 au dreptul la despăgubiri. Curtea Federală de Justiție a hotărât că pierderea controlului asupra datelor personale este un motiv valid pentru a primi despăgubiri, fără a fi necesar să se dovedească pierderi financiare specifice, transmite Reuters.

Economie 2024-11-18 17:10:30

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, că România are nevoie de stabilitate şi de oameni buni în toate funcţiile importante pentru a face faţă perioadei dificile prin care trece. „Lumea politică este pulverizată”, afirmă Bolojan, explicând că, dacă viitorul preşedinte nu va lucra bine cu majoritatea parlamentară – indiferent care va fi preşedintele şi cine va forma această majoritate – România riscă blocaje majore. Întrebat din nou despre propria candidatură la alegerile prezidenţiale, Bolojan a declarat: „Dacă aş fi candidat, e posibil să fi câştigat alegerile, dar aveam o coaliţie făcută praf”, transmite News.ro.

Economie 2025-04-26 20:45:08

Beatrice Speteanu, farmacist şi preşedinte al Asociaţiilor Farmaciilor Tradiţionale şi a Practicienilor a declarat pentru News.ro că problemele care există la început de an în farmacii duc la discontinuităţi în privinţa unora dintre medicamente. Pe de o parte, este vorba despre modul în care îşi fac necesarul producătorii şi, pe de alta, este vorba despre plăţile întârziate pentru medicamentele cuprinse în programele naţionale. Pe lângă acestea, există şi lipsa multor medicamente care pleacă din ţară prin export paralel pentru că în România preţul este unul foarte mic şi nu rentează pentru producători. 

Economie 2025-01-20 09:56:21

Bazin de înot de nouă milioane de lei într-o comună cu puțin peste 1.500 de oameni și unde populația este în continuă scădere. Se întâmplă Bâcleș, din județul Mehedinți. Banii vin de la Compania Națională de Investiții, pe baza unui dosar depus de primărie pentru această construcție. Comuna nu are canalizare și nici rețea de gaze.  

Economie 2024-09-17 20:00:43

Perspectiva „concretă” de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană este elementul esențial al continuării pe calea reformelor, care va încuraja populația Republicii Moldova în această perioadă de insecuritate extremă și de dificultăți materiale și îi va da speranța că într-un viitor apropiat va fi parte a familiei europene. De asemenea, România va continua să acorde sprijin „robust și constant” în cadrul demersurilor care vizează obținerea calității de stat candidat și avansarea decisivă, în baza meritelor proprii și a unor eforturi ferme de reformă, a traseului european al Republicii Moldova, se arată într-o declaraţie comună a Parlamentelor României şi Republicii Moldova, întrunite sâmbătă la Chişinău, într-o şedinţă comună.

Economie 2022-06-18 12:56:49