Pentru Ucraina, obiectivul de a repara infrastructura țării va fi o provocare copleșitoare ce va dura mai multe generații. Pentru SUA corporatistă, va fi doar o nouă oportunitate de a face afaceri, iar uitându-ne la exemplul Kosovo, perioada postbelică ar putea să nu fie una prea fericită pentru ucraineni, relatează Politico.

„Este unul dintre cele mai mari mistere: Cum poate o țara ca America, care a contribuit cu capital politic și resurse semnificative pentru a se asigura că Kosovo este un stat funcțional, să greșească atât de rău? Americanii au uitat pur și simplu de Kosovo”, a spus un ministru kosovar care i-a observat pe americani în acțiune în țara sa de mai multe decenii.

Fratele mai mic al fostului președinte american George W. Bush – Neil Bush – era confuz. „Deci tu ești albanez?” a întrebat-o el pe fosta ambasadoare kosovară la Washington, Vlora Çitaku, în timp ce luau cina la cel mai elegant hotel din Pristina.

„Da”, i-a răspuns ea lui Bush. „Dar dacă voi toți sunteți albanezi, de ce se numește țara voastră Kosovo?” a întrebat Bush, care a fost surprins să afle că fratele lui era considerat un erou în Kosovo pentru că i-a susținut independența în 2008, pe vremea când era președinte al Statelor Unite.

Nu că ar fi contant răspunsul la această întrebare. La fel ca mulți alți americani de seamă care au trecut în ultimii 25 de ani prin Kosovo, Bush nu se afla acolo ca să învețe mai multe despre istoria țării. El era acolo să facă bani, fiind parte dintr-un grup condus de generalul american în retragere Wesley K. Clark care caută să investească în sectorul energetic al țării.

În ciuda scandalurilor de corupție cu care se confruntă țara în urma afacerilor pe care le-a făcut cu diverse companii americane, nu există nicio îndoială că Kosovo a fost un pariu profitabil pentru oamenii de afaceri din SUA.

În ce măsură Kosovo a beneficiat cu adevărat de pe urma investițiilor americane este o întrebare mai complicată – una pe care atât Washington, cât și Ucraina ar face bine să o ia în considerare în timp ce Kievul încearcă să îi convingă pe americani să continue să se implice în țara lor, inclusiv în ceea ce privește eforturile colosale de care va fi nevoie pentru reconstrucția țării distruse de Rusia.

Susținerea americană este percepută ca fiind esențială nu doar cât timp războiul continuă, ci și după ce se va încheia. Totuși, Ucraina trebuie să fie conștientă de ceea ce implică ajutorul primit din partea Statelor Unite.

În orice conflict în care s-au implicat SUA în ultimele decenii, de la Irak la Afganistan și la micuța Kosovo, echipa de curățenie a fost condusă de America Inc. Cu timpul, însă, voința politică a Washingtonului de a rămâne implicat în dezvoltarea altor țări se evaporă odată ce marile companii au obținut tot ce au putut din prezența Americii în aceste teritorii.

Pe măsură ce ne apropiem de începutul celui de-al treilea an al invaziei declanșate de Vladimir Putin, susținerea americană atârnă de un fir de ață, în timp ce Congresul american este divizat în privința trimiterii mai multor ajutoare militare în Ucraina.

Istoricul recent al Statelor Unite în străinătate arată că țara este mult mai pricepută la războaie decât la gestionarea situaților de după încheierea ostilităților.

Una dintre cele mai trainice moșteniri ale invaziei și ocupației Irakului de către armata americană, spre exemplu, este colaborarea strânsă care a existat între elitele de la Washington, diplomația americană și companiile americane ca Halliburton și Blackwater.

Eșecul american de reconstrucție a unor țări precum Irak sau Afganistan nu este atât de surprinzător ca cel din Kosovo, unde populația locală nu a respins în mod violent prezența americană din țara lor.

Kosovarii îi iubesc pe americani, cărora le sunt recunoscători pentru că i-au alungat pe sârbi după războiul din Kosovo din 1999. Țara cu o populație de doar 1,8 milioane de oameni și un PIB de 10 miliarde de dolari – un sfert din PIB-ul statului american Vermont, cel mai mic din privința activității economice – este plină de monumente dedicate oficialilor americani care au ajutat țara să își câștige independența.

Există monumente cu fostul președinte Bill Clinton, fostul său secretar de stat, Madeleine Albright, și chiar și cu generalul Clark, care era comandantul suprem al forțelor NATO în Europa în timpul războiului. La un moment dat, guvernul din Kosovo a vrut chiar să numească un lac în onoarea lui Donald Trump.

Totuși, din cele mai multe puncte de vedere, implicarea americană în Kosovo nu a fost de prea mare succes.

Cu toate că SUA au investit sume mari de bani în Kosovo, prioritățile Washingtonului au servit mai degrabă intereselor pe termen scurt ale afacerilor americane decât nevoilor de dezvoltare ale țării.

Cel mai bun exemplu este cel al infrastructurii energetice a țării: la o generație distanță de războiul cu Serbia, aprovizionarea cu energie electrică din Kosovo depinde în continuare de două centrale electrice vechi care funcționează pe bază de cărbune – cea mai veche dintre ele operează din 1962 cu turbine de mâna a doua de producție americană.

Centralele sunt considerate cele mai poluante din Europa. Smogul pe care îl eliberează în aer a transformat Pristina în unul dintre cele mai poluate orașe de pe continent.

După zeci de ani de ajutoare și investiții americane, Kosovo rămâne o țară cu o economie și un sistem politic falimentare. Rata șomajului în Kosovo este printre cele mai înalte din Europa, ajungând la o medie de peste 27% pentru perioada 2002-2022. 800.000 dintre cetățenii țării trăiesc în străinătate, iar exodul populației va fi încă și mai mare după ce restricțiile de circulație pentru kosovari în spațiul Schengen au fost eliminate.

„Kosovo rămâne una dintre cele mai sărace țări din Europa”, potrivit unui raport al agenției germane pentru cooperare internațională (GIZ). „Probleme sociale și economice uriașe împiedică dezvoltarea țării.”

Kosovo are cel mai mic PIB pe cap de locuitor din Europa, o rată a sărăciei de peste 20% și este devastată de corupție și conflicte politice interne. Cu toate că țara are un parlament, un prim-ministru și un președinte, cei mai mulți kosovari cred în continuare că centrul puterii din țara lor se află la ambasada Statelor Unite.

Poate cel mai bun exemplu al lipsei de interes din partea SUA este cel al conflictului din regiunea de nord a țării, o regiune cu 50.000 de locuitori, dintre care 90% sunt etnici sârbi.

În regiune au avut loc repetate incidente violente, inclusiv în luna septembrie, când un polițist kosovar a fost împușcat și ucis după ce s-a confruntat cu un grup de 30 de militanți sârbi.

În ciuda faptului că a trecut un sfert de secol de la războiul din Kosovo, cea mai puternică țară din lume nu a fost capabilă să rezolve o dispută de graniță care implică o populație de mărimea unui mic orășel american.

„Dacă America vrea să rezolve problema din nordul Kosovo, este una dintre problemele cele mai ușor de rezolvat”, a spus fostul ministru kosovar pentru Politico. „Există o lipsă de atenție și de ambiție. America poate face mult mai mult. S-a instalat apatia diplomatică.”