• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-18 11:19:50
  • Sursa:
Politia Romana anunta ca a confiscat in ultimele trei luni peste 37 de tone de petarde si artificii Imagine

Poliţiştii au făcut, de la finalul lunii septembrie, peste 1.200 de controale în cadrul operaţiunii „Pirotehnic”, fiind constatate peste 220 de infracţiuni. De asemenea, au fost date amenzi în valoare de aproape 190.000 de lei şi au fost indisponibilizate peste 37 de tone de articole pirotehnice, informează Poliția română într-un comunicat preluat de Agerpres.

„În perioada 30 septembrie 2024 – 5 ianuarie 2025, Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase desfăşoară acţiunea naţională „PIROTEHNIC”, pentru prevenirea, constatarea şi combaterea evenimentelor cauzate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, transferul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice, cu precădere, în perioada sărbătorilor de iarnă. Astfel, de la începutul acţiunii şi până la data de 12 decembrie a.c., au fost desfăşurate 1.226 de acţiuni şi controale la persoane fizice şi juridice autorizate, întocmite 184 de dosare penale, constatate 226 de infracţiuni, cercetate 222 de persoane şi efectuate 66 de percheziţii domiciliare”, a transmis, miercuri, Poliţia Română.

Sursa citată a precizat că au fost aplicate 126 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 188.000 de lei, precum şi 18 avertismente.

Totodată, în urma activităţilor, poliţiştii au indisponibilizat peste 37 de tone de articole pirotehnice, în valoare de 2.426.656 de lei.

„La data de 12 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Argeş au continuat cercetările într-un dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, privind săvârşirea infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice. Astfel, în baza autorizării emise de către instanţa competentă, cu sprijinul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, al luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş şi al specialiştilor criminalişti, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Argeş au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în comuna Poiana Lacului, la locuinţele a 2 bărbaţi, unul de 38 de ani şi al doilea de 60 de ani, care ar fi oferit spre vânzare, articole pirotehnice, inclusiv din categorii supuse autorizării, fără a avea calitatea necesară”, a mai transmis sursa citată.

În urma percheziţiei, au fost descoperite şi ridicate articole pirotehnice din categoriile F1, F2, F3, F4, T1 şi P1 (respectiv baterii de artificii şi petarde, articole pirotehnice de scenă şi altele), în cantitate totală de aproximativ 1.500 de kilograme.

Articolele pirotehnice descoperite în urma percheziţiilor au fost ridicate, iar cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârşite şi luarea măsurilor legale care se impun.

De asemenea, în 11 decembrie, poliţiştii Serviciului, Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase Ilfov au efectuat un control la sediul unei persoane juridice, din judeţul Ilfov, care ar avea ca obiect de activitate servicii poştale de curierat.

„În urma controlului, au fost descoperite şi indisponibilizate 40 de colete, conţinând articole pirotehnice, având masa totală de 1.750 de kilograme din categoriile F1, F2, F3, F4 şi P1, ce ar fi fost expediate de către mai multe persoane fizice, neautorizate, mai multor persoane fizice din judeţele Ilfov, Timiş, Constanţa şi Suceava, precum şi din Municipiul Bucureşti. Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de la arme s-au sesizat din oficiu şi au întocmit un dosar de urmărire penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, a mai transmis Poliţia.

Germania, cea mai mare economie a Europei, a anunțat marți că va importa petrol din Kazahstan, respingând astfel orice fel de speculații potrivit cărora la începutul anului 2023 ar cumpăra petrol de la ruși, transmite Bloomberg.

Economie 2022-12-20 15:25:37

Președintele american Joe Biden a confirmat în timpul vizitei sale în Irlanda că intenționează să candideze pentru un nou mandat la Casa Albă și a spus că va face anunțul oficial "în curând", scrie The Guardian.

Economie 2023-04-15 14:44:18

În timp ce țările lor se află în război de mai bine de doi ani jumate, luptători ruși și ucraineni se găsesc acum în situația în care susțin aceeași parte în conflictul civil din Sudan, potrivit unor ofițeri ai serviciilor de informații din statul african, scrie Financial Times.

Economie 2024-09-19 07:00:29

Premierul Natalia Gavriliță și-a anunțat demisia din funcție printr-o declarație de presă. Informația vine după ce presa de la Chișinău a relatat vineri dimineață că Guvernul Republicii Moldova ar urma să cadă.

Economie 2023-02-10 14:52:19

Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit până luni, la ora 18:00, atenţionarea Cod galben de vânt puternic pentru şase judeţe.

Economie 2024-02-11 22:28:03

În România, datele statistice confirmă faptul că procesul de achiziție al unei locuințe este în continuare unul accesibil pentru salariați, spre deosebire de situația ce poate fi întâlnită în țările dezvoltate. 

Economie 2024-10-11 20:06:58

Un cetăţean rus care a fost reţinut în Italia şi urma să fie extrădat în SUA, unde era acuzat de vânzarea ilegală a unor tehnologii americane către companii militare ruseşti, a dispărut luna trecută din arestul la domiciliu, deşi era monitorizat cu o brăţară electronică, şi a anunţat marţi că a reuşit să revină în Rusia, relatează AFP.

Economie 2023-04-04 16:36:10

Un proeminent activist ucrainean radical împotriva Rusiei a fost împușcat mortal, în oraşul Odesa, de un atacator neidentificat până în prezent, au anunţat autorităţile ucrainene, transmite vineri Reuters.

Economie 2025-03-14 18:05:10