Bolic Bet Malou călătorea cu soția și fiul său de un an cu un avion al companiei australiene Jetstar de la Perth la Melbourne când a avut loc incidentul, pe 18 martie.
În timpul procedurilor de check-in, familiei i s-a spus că va călători cu un avion mai mic decât aeronava programată inițial.
Malou susține că, după ce s-a așezat alături de soția și fiul său în timpul îmbarcării, un însoțitor de zbor i-a spus că stă pe alt loc decât cel alocat. Inițial, acesta a fost de acord ca Malou să rămână pe acel loc, dar apoi i-a cerut să se mute.
Alți pasageri spun că Malou a încercat să explice situația membrilor echipajului și că nu a existat nicio ceartă, dar că situația a „escaladat” rapid și polițiștii l-au scos pe bărbat din avion..
Aceștia i-au strigat lui Malou: „nu te mai opune”, apoi au folosit un pistol cu electroșocuri împotriva lui.
„M-am simțit ca un animal”, a spus pasagerul, cu atât mai mult cu cât totul s-a întâmplat în fața fiului său de un an.
Un pasager care a asistat la toată scena, Jaeris Vansson, a declarat pentru 9 News: „În niciun moment nu a fost agresiv fizic sau verbal. Situația a escaladat rapid. Acum vorbea cu personalul și imediat țipa că a fost atacat cu un pistol cu electroșocuri. Totul a fost foarte violent și foarte brusc. Chiar și eu tremuram.”
„Cred că a fost total disproporționat”, a spus un alt pasager, pe nume Jordan, adăugând că Malou a fost „destul de rezonabil”.
Bărbatul a spus apoi că nu i-au fost comunicate politicile companiei aeriene: „Dacă le-aș fi știut, le-aș fi respectat”, spune el.
Malou este acum acuzat de agresarea unui ofițer de poliție și comportament violent într-un loc public. El riscă până la șapte ani de închisoare.
„Poliția a fost obligată să folosească un taser pentru a-l reține și aresta pe bărbat. Trei ofițeri au suferit răni ușoare. Un al doilea pasager care călătorea cu bărbatul a fost, de asemenea, escortat afară din avion”, a spus un purtător de cuvânt al poliției.
