Liderul PNL a menționat că o altă decizie a vizat declanșarea unui proces de identificare a candidaților ce vor fi susținuți la alegerile din 2016.
"Am decis ca în 2015 să facem un efort colectiv pentru a identifica persoane de la baza partidului și din afara partidului care să reprezinte PNL în viitoarele alegeri locale și parlamentare", a afirmat co-președintele PNL.
Alina Gorghiu a menționat că a fost convenită componența a două comisii tehnice, una pentru a stabili criteriile de unificare și ponderile în cadrul organizațiilor județene, iar alta pentru a rezolva problema unificării grupurilor parlamentare, care trebuie să-și finalizeze rapoartele de activitate până în 21 ianuarie.
De asemenea, co-președintele PNL Vasile Blaga a anunțat convocarea la finalul lunii februarie a ședinței Consiliului Național de Coordonare, în care vor fi aprobate deciziile politice ale partidului pentru perioada următoare.
"Am convocat pentru 31 ianuarie Consiliul Național de Coordonare al PNL tocmai pentru a valida toate aceste criterii pe care colegii mei ni le vor propune pentru ședința din 21 și pentru a aproba linia politică pentru următoarea perioadă, urmând ca în 1, duminică, deci cu o zi înaintea deschiderii sesiunii (parlamentare, n.r.) să avem și reuniunea grupurilor noastre parlamentare", a afirmat Blaga.
PNL a anunțat și o motiune de cenzura menită să dea jos Guvernul. Nu se știe însă când va fi depusă, pentru că Parlamentul e în vacanță până pe 1 februarie.
„Vom avea la începutul sesiunii care începe la 1 februarie anul curent o moțiune de cenzură, pe care o vom stabili ca temă și dată în următoarea ședință, după ce programul de guvernare va fi prezentat”, a spus Alina Gorghiu.
