• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-20 22:32:23
  • Sursa:
PNL Prahova cere conducerii de la Bucuresti sa il sustina pe Iulian Dumitrescu pentru candidatura la CJ Imagine

Liberalii din Prahova au trimis o scrisoare deschisă conducerii de la București, în care își arată susținerea pentru candidatura lui Iulian Dumitrescu pentru un nou mandat la șefia Consiliului Judeţean, potrivit unui comunicat transmis de PNL Prahova. 

„Primarii liberali din judeţul Prahova au trimis o scrisoare deschisă conducerii Partidului Naţional Liberal în care îşi manifestă susţinerea pentru candidatura lui Iulian Dumitrescu în vederea unui nou mandat de preşedinte de CJ. Solicitarea a fost materializată şi printr-o decizie luată astăzi, 20.03.2024, în unanimitate, în cadrul Colegiului Director Judeţean al PNL Prahova”, se arată într-un comunicat de presă transmis de PNL Prahova.

Potrivit sursei citate, printre argumentele aleşilor locali de susţinere a candidaturii lui Iulian Dumitrescu se numără „performanţa fără precedent” a acestuia în atragerea de fonduri europene, dar şi valoarea totală a proiectelor contractate în ultimii trei ani şi jumătate, care depăşeşte trei miliarde de euro, fiind „de zece ori mai mare decât în mandatul anterior”.

„De asemenea, au fost demarate lucrările la centurile ocolitoare de la Comarnic, Azuga-Buşteni, Păuleşti, Mizil şi Câmpina, reabilitarea extinderii reţelelor de apă şi canal în 42 de localităţi din judeţul Prahova, înfiinţarea reţelei de gaze naturale în 9 localităţi de pe Valea Slănicului, dar şi investiţiile fără precedent la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constantin Andreoiu Ploieşti, condus de Bogdan Nica. (...) În opinia semnatarilor scrisorii, Iulian Dumitrescu este garanţia că proiectele începute vor fi duse la bun sfârşit şi că localităţile Prahovei vor continua să se dezvolte şi să prospere”, se menţionează în comunicat.

Conform acestuia, semnatarii scrisorii de susţinere spun că judeţul Prahova are nevoie de continuitate.

„Sunt proiecte importante şi mari, aşa cum nu au existat nicicând după Revoluţie. Pentru toate am muncit mult şi greu, împreună, în echipă. Ele au fost posibile datorită unei colaborări bune şi eficiente între unităţile administrativ-teritoriale şi Consiliul Judeţean condus de Iulian Dumitrescu. În acest moment, Prahova nu îşi permite experimente administrative şi costurile unor blocaje sunt absolut uriaşe. Judeţul nostru are nevoie de continuitate”, se arată în scrisoarea deschisă a primarilor PNL din Prahova, conform comunicatului citat.

Iulian Dumitrescu este cercetat de DNA sub control judiciar pentru luare de mită şi fals în declaraţii şi are interdicţie să îşi exercite funcţia de preşedinte al CJ Prahova.

După ce a fost pus sub acuzare, Dumitrescu a anunţat că demisionează din toate funcţiile deţinute în PNL, şi anume, de prim-vicepreşedinte PNL şi preşedinte al PNL Prahova.

„Având în vedere existenţa dosarului în care DNA mi-a adus acuzaţiile prezentate public, am luat decizia să demisionez din toate funcţiile din partid, deoarece partidul nu are nicio legătură cu această speţă”, a scris atunci pe Facebook Iulian Dumitrescu.

Tot sub control judiciar sunt cercetate în acest dosar alte două persoane, sora lui Dumitrescu, pentru complicitate la luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, şi cumnatul acestuia, pentru complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.

Partidele pro-UE din România par să fi ţinut piept extremei drepte la votul parlamentar de duminică, potrivit primelor rezultate, dar, deşi centru-stânga este în frunte, prezenţa puternică a extremei drepte este semnificativă înainte de votul pentru preşedinte din 8 decembrie. Puterea votului radical sugerează că un candidat ultranaţionalist şi pro-rus ar putea câştiga Preşedinţia săptămâna viitoare, remarcă Politico, preluat de News.ro.

Economie 2024-12-02 01:41:27

Meteorologii au emis, sâmbătă, avertizări cod galben de vânt puternic, valabil pentru zeci de judeţe, până duminică seară. Conform ANM, în intervalul 10 februarie, ora 18.00 – 11 februarie, ora 08.00, vântul se va intensifica treptat în Banat, Crişana, sudul Transilvaniei, precum şi în Carpaţii Occidentali, Meridionali şi de Curbură.

Economie 2024-02-10 10:53:19

Vremea va fi oscilantă în următoarele săptămâni, cu temperaturi scăzute la nivelul întregii ţări, până pe data de 24 septembrie, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie valabilă pentru perioada 19 septembrie - 2 octombrie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată pe tot parcursul intervalului de prognoză.

Economie 2022-09-19 13:51:06

Urșii polari sunt printre animalele cele mai afectate de schimbările climatice, iar experții susțin că specia ar putea dispărea în următorii zeci de ani, pe măsură ce banchiza din regiunea arctică se topește. Cu toate acestea, cercetătorii care participau la un studiu finanțat de NASA au descoperit o populație izolată de urși polari în sudul Groenlandei, care supraviețuiesc deși platformele de gheață lipsesc din zonă în cea mai mare parte din an, scrie The Guardian.

Economie 2022-06-17 12:16:51

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis atenţionări nowcasting Cod galben de averse, vijelii şi grindină, valabile în perioada următoare în mai multe localităţi din judeţe situate în Transilvania, Banat şi Muntenia. În Sibiu, este pericol de inundații pe mai multe râuri.

Economie 2023-05-21 20:27:51

Ucrainenii se așteaptă să primească din Statele Unite rachete cu rază lungă de acțiune, de până la 300 de kilometri, după ce inițial SUA au livrat sisteme HIMARS care au o rază de 80 de kilometri. Este scenariul de care se tem rușii, pentru că livrarea unui astfel de armament ucrainenilor ar putea duce la lovituri în Crimeea ocupată ilegal din 2014.

Economie 2022-07-19 12:38:15

Un bărbat de 87 de ani, cunoscut cu afecţiuni medicale, a murit, duminică, după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii din votare din localitatea Cicăneşti, judeţul Argeş, scrie News.ro. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.”Astăzi, în faţa secţiei de votare nr. 294, din localitatea Cicăneşti, judeţul Argeş, un bărbat în vârstă de 87 de ani, cunoscut cu afecţiuni medicale, ar fi căzut pe stradă. La faţa locului au intervenit de urgenţă echipajele medicale, care l-au găsit pe bărbat inconştient şi au aplicat manevre de resuscitare, însă, din păcate, acestea nu au avut succes, fiind constatat decesul persoanei”, a transmis IPJ Argeş.

Economie 2024-11-24 15:27:42

Forţele de ordine din Brazilia au fost mobilizate miercuri pentru o operaţiune care a vizat destructurarea unei grupări ce urmărea asasinarea unor personalităţi politice, între care fostul ministru al justiţiei Sergio Moro, a anunțat poliţia federală.

Economie 2023-03-22 21:58:40