• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-06 22:59:40
  • Sursa:
PNL ii retrage sprijinul politic lui Mihai Lupu, presedintele CJ Constanta. Politicianul spune ca la mijloc ar fi "interese personale" Imagine

PNL i-a retras sprijinul politic președintelui Consiliului Județean, Mihai Lupu. Politicianul a demisionat în luna iunie din funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PNL Constanţa, după ce a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA, sub acuzația de luare de mită. Politicianul susține că decizia de retragere a sprijinului politic este motivată de "interesele personale ale unora".

Procurorii arată că Lupu, alături de directorul Direcţiei Generale Administrarea Domeniului Public şi Privat, Ermil Chelariu, şi alţi funcţionari din primăriile Năvodari şi Mangalia ar fi primit de la un om de afaceri plante decorative şi ar fi beneficiat de lucrări de amenajare a grădinilor. În schimbul acestora, ar fi oferit informații nepublice afaceristului pentru a câştiga mai multe licitaţii. 

"Regret profund că sprijinul politic pe care l-am avut în partid a fost retras, fără a se ține cont de prezumția de nevinovăție. Consider că acest lucru este o încălcare a principiilor democratice și a valorilor pe care eu și PNL le-am promovat în mod constant. Am renunțat la funcții și m-am autosuspendat din calitatea de membru al PNL. Am făcut această alegere tocmai pentru a proteja imaginea partidului. Pare că nu a fost suficient", a transmis șeful CJ pe Facebook.

Politicianul își susține nevinovăția și arată că hotărârea de a-i fi retras sprijinul politic are la bază alte rațiuni, respectiv interese personale.

"Acest lucru mă îndreptățește să cred că decizia de a mi se retrage sprijinul politic are la bază considerente de altă natură și întreține interesele personale ale unora, inclusiv prin aplicarea unei duble măsuri. Observ că altor colegi li s-a aplicat un tratament diferit, ceea ce accentuează sentimentul de nedreptate și favoritism în această situație. (...) Sper ca această decizie nedreaptă să nu afecteze ceea ce am construit până acum. Adevărul este unul singur. Sunt nevinovat și voi demonstra asta", a mai scris acesta.

Politicienii din Mexic au participat la o audiere în Congresul mexican pe tema „fenomenelor anormale neidentificate” (UAP), prima de acest gen organizată în țară, în timpul căreia un jurnalist și specialist autoproclamat în materie de OZN-uri le-a prezentat presupuse rămășițe ale unor ființe non-umane și le-a transmis că „nu suntem singuri”, informează Reuters.

Economie 2023-09-14 12:23:41

Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a declarat, înaintea Congresului de sămbătă al partidului, că trebuie să existe o discuție serioasă despre regionalizare, precum și despre modificarea Constituției, deoarece Legea fundamentală are „anumite minusuri” și există un „vid constituțional”. El a mai spus că, după 20 de ani de președinți de dreapta este momentul unui șef de stat de stânga.

Economie 2024-08-24 10:30:46

Ion Tăbîrță, analist politic din Republica Moldova, a vorbit, marți, la Interviurile Digi24.ro, despre cauzele care au dus la rezultatul extrem de strâns de la referendumul privind modificarea Constituției. Analistul consideră că a fost un cumul de factori, dar pot fi distinse trei mari cauze.

Economie 2024-10-22 14:33:21

Un bărbat care „a manifestat un comportament obsesiv” faţă de jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu a primit un ordin de restricţie, a anunţat joi poliţia din Dubai.

Economie 2025-02-20 19:21:44

ACTUALIZARE 22.50 Un adolescent de 16 ani din judeţul Timiş, dat dispărut după ce a plecat, joi, din locul de campare unde era cu familia, în zona montană a judeţului Argeş, a fost găsit.

Economie 2024-08-15 22:57:36

Miniştrii de externe din ţările membre ale Uniunii Europene, reuniţi luni în Luxemburg pentru Consiliul Afaceri Externe, urmează să ajungă la un acord politic pentru stabilirea unui nou regim de sancţiuni împotriva celor care acţionează pentru destabilizarea statului şi împotriva ordinii constituţionale a Republicii Moldova.

Economie 2023-04-24 15:29:38

Doi călători au fost uitați în microbuz chiar de șoferul care îi aducea la oraș. S-a întâmplat marți, la prânz, în municipiul Suceava. Cu gândul să își ia ceva de mâncare de la un chioșc din zonă, bărbatul a tras microbuzul pe dreapta, a coborât și a închis ușile. "Am bătut în geam să ne audă cineva, dar nimic!", le-a declarat unul dintre călători jurnaliștilor de la Monitorul de Suceava. După ce a urmărit întreaga scenă pe camerele video din microbuz, conducerea societății de transport public local a anunțat că șoferul va fi sancționat disciplinar cu micșorarea salariului și va rămâne și fără loc de muncă din luna martie, când contractul său de muncă urma să fie prelungit. Întâmplător sau nu, pe șoferul care și-a uitat călătorii în microbuz îl cheamă... Dorel.

Economie 2023-01-11 10:45:05

Guvernul Republicii Cehe a cheltuit în 2024 pentru apărare 6,672 de miliarde de euro, echivalentul a 2,09% din produsul său intern brut (PIB), a informat presa locală, marţi, citând un comunicat al Ministerului Apărării de la Praga, informează Agerpres.

Economie 2025-01-07 15:04:39