• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-02-03 20:15:06
  • Sursa:
PNL: Daca PSD vrea sa ii ajute pe romani, atunci asteptam de la ministrul de Finante un plan de scadere a inflatiei Imagine

Liberalii au transmis vineri că susţin scăderea taxării muncii şi creşterea veniturilor, dar au subliniat că, în cazul în care este redusă taxarea muncii punându-se presiune pe mediul de afaceri, veniturile românilor nu vor creşte."Partidul Naţional Liberal este partidul care întotdeauna a susţinut reducerea taxării muncii, astfel încât românii să primească mai mulţi bani. PNL susţine ferm renunţarea la supraimpozitarea contractelor part-time, scăderea CAS (propunere iniţiată deja de PNL în Parlament) şi orice tip de măsuri care cresc veniturile, atât celor angajaţi la stat, cât şi la privat, fără a afecta mediul de afaceri", arată liberalii, într-un comunicat.Aceştia subliniază că supraimpozitarea contractelor part-time a fost o măsură propusă de PSD, partid care conduce atât Ministerul de Finanţe, cât şi Ministerul Muncii."PNL s-a opus la acel moment, dar ne aflăm într-o coaliţie şi a fost nevoie de un compromis, exact pentru a putea păstra cota unică şi a evita supraimpozitarea companiilor, o linie roşie pe care PNL a refuzat să o treacă. Prin acea măsură, PSD a mărit taxele pe muncă ale românilor care lucrau 2 sau 4 ore, rezultând dispariţia netă a zeci de mii de contracte de muncă. Nu se poate ca acum să încerce să îşi răscumpere greşeala faţă de acei oameni sufocând mediul de afaceri şi luând decizii care vor duce la creşteri de preţuri pentru bunuri şi servicii", se precizează în comunicat.Liberalii spun că, în cazul în care taxarea muncii este redusă punând presiune pe mediul de afaceri, puterea de cumpărare a românilor nu va creşte, ci din contră."Dacă PSD îşi doreşte cu adevărat să îi ajute pe români, atunci aşteptăm de la ministrul de Finanţe de la PSD, Adrian Câciu, un plan pentru scăderea inflaţiei şi pentru ca România să se împrumute la dobânzi mai mici. Acestea sunt măsuri concrete care îi vor ajuta cu adevărat pe oameni", punctează PNL.Potrivit liberalilor, există soluţii pentru scăderea taxării muncii, dar este nevoie de o viziune economică de ansamblu şi pe termen lung."Cea mai simplă variantă aritmetică este creşterea numărului de angajaţi din economia reală. Pe un calcul bazat pe bugetul pe anul în curs se poate observa că la fiecare 60.000 de noi angajaţi apăruţi în economie şi plătiţi cu salarii medii se poate reduce impozitarea muncii cu circa 1% pentru aproximativ 5,6 milioane de salariaţi, păstrându-se un echilibru în balanţa de venituri şi cheltuieli a bugetului asigurărilor sociale. Vorbim despre locurile de muncă din economia reală, care necesită atragerea de investiţii sustenabile şi dezvoltarea de afaceri, nu investiţii speculative şi tunuri trase peste noapte. Însă, pentru acest obiectiv este necesar să nu băgăm spaima în investitorii potenţiali sau cei deja prezenţi în ţară, vehiculând taxe aberante şi impozite nejustificate", se mai arată în comunicatul PNL.De asemenea, se precizează că, pe lângă scăderea taxării muncii, soluţii corecte pentru economia românească sunt creşterea accesului la finanţare a companiilor, pentru ca acestea să se dezvolte mai bine, precum şi stimularea investiţiilor străine directe, continuându-se linia de anul trecut, când aceste investiţii au înregistrat un nou record."PNL susţine creşterea veniturilor angajaţilor, dar realizată pe considerente fiscale care iau în calcul impactul pe termen lung asupra economiei reale, nu pe declaraţii cu iz electoral care pot produce efecte devastatoare pe termen lung în mediul economic", conchid liberalii.Vineri, Partidul Social Democrat a transmis că scopul final al taxei de solidaritate este de a susţine măsurile pentru scăderea impozitării muncii, în special la angajaţii cu venituri mici sau medii, precum şi sistemul de educaţie care pregăteşte viitoarea forţă de muncă."Într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic, ar trebui ca şi companiile mari care au plătit impozite mai mici de 1% din cifra lor de afaceri să plătească măcar această cotă pentru a susţine creşterea veniturilor angajaţilor care contribuie cel mai mult la dezvoltarea României. Acesta este principiul solidarităţii, care ar trebui promovat de toate partidele politice pentru a menţine în România această forţă de muncă productivă, atât de importantă pentru economia naţională", se arată într-un comunicat de presă al PSD.Conform social-democraţilor, "PNL trebuie să se hotărască dacă vrea să fie alături de aceşti angajaţi care muncesc din greu", care contribuie "substanţial" la creşterea economică, dar care au fost afectaţi puternic de creşterea preţurilor, în contextul inflaţionist global. 

Centrul comercial din Sydney unde şase persoane au fost ucise şi altele rănite se va redeschide vineri, cu securitate sporită. Nu toți comercianții vor face asta în contextul acestui atac care a șocat Australia, transmite BBC. Mall-ul va fi deschis joi pentru o "zi de comemorare". 

Economie 2024-04-17 08:13:25

Suma pe care statul o acordă în acest an pentru voucherele de vacanţă ar putea fi virată din nou pe card, a anunţat vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Adrian Voican, care a precizat că va fi emis în acest sens un Ordin de ministru cu normele de aplicare.

Economie 2025-03-26 09:53:14

Kievul a avertizat marţi că ar putea recurge la arbitraj internaţional în legătură cu restricţiile asupra exporturilor sale de cereale, după ce Polonia a anunțat că va continua să blocheze importurile de cereale ucrainene, chiar dacă Bruxelles-ul ridică interdicţia, relatează Reuters.

Economie 2023-09-12 19:49:08

Siamezi care erau uniți în zona capului au fost despărțiți cu succes în Brazilia, printr-o operație care a durat 27 de ore.

Economie 2022-08-01 23:54:51

Premierul Marcel Ciolacu spune că incendiul de la pensiunea Ferma Dacilor, în care cel puțin 7 oameni au murit, a fost o „catastrofă” și cere modificări legislative. El a amintit că sunt mii de instituții în România, inclusiv Palatul Parlamentului, care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu.

Economie 2023-12-28 22:06:56

ELCEN anunță o avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. CET București Vest a fost indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Centrala nu poate fi repornită.

Economie 2024-04-23 23:02:15

Președinții american și rus, Donald Trump și Vladimir Putin, au discutat telefonic cel puțin o oră și jumătate, a declarat un oficial de la Casa Albă pentru NBC, potrivit Sky News. „Convorbirea merge bine”, declarase anterior adjunctul șefului de cabinet al Casei Albe, Dan Scavino, într-o postare pe rețeaua X. Urmează zile de negocieri între cele două părți, însă cel mai important lucru este o încetare a focului pe o perioadă de 30 de zile față de infrastructura critică a celor două părți implicate în război. Trump nu a reușit să îl convingă pe Putin să accepte o încetare a focului mai largă, care să includă operațiuni terestre și maritime.

Economie 2025-03-18 22:57:31

O echipă de cercetători a reușit să afle cum poate fi atrasă cel mai bine atenţia unui câine asupra unui obiect. Cercetătorii au urmărit mişcările ochilor câinilor și au concluzionat că aceste animale sunt capabile să asocieze privirea oamenilor cu gestul, arată un studiu publicat în revista ştiinţifică Proceedings of the Royal Society B.

Economie 2025-02-16 07:00:02