În anii de după cel de-al Doilea Război Mondial, Suedia avea planuri ambițioase. Cu toate că nu a mai fost implicată într-un război din 1814, această țară pașnică din Europa, care în ultimii 200 de ani a fost neutră, înainte de a se alătura alianței NATO, a avut în plan să își doteze armata cu arma supremă - bomba atomică, potrivit BBC.

Suedia nu a mai fost în război din 1814, dar, timp de peste 20 de ani, după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, această fostă țară neutră din Europa a avut în plan să își echipeze armata cu arma supremă – bomba atomică.

Guvernul suedez a închis programul într-un final în 1968, după o lungă dezbatere publică.

Suedia s-a alăturat apoi unui club unic de națiuni, care include Elveția, Ucraina și Africa de Sud, care au renunțat la programele lor de dezvoltare a armelor nucleare și au arătat lumii că dezarmarea nucleară este posibilă.

Politicienii suedezi au încercat să mențină cât mai mult timp secretul despre programul nuclear al țării lor, până când jurnalistul Chirster Larsson a descoperit adevărul în 1985 și a forțat guvernul să dea cărțile pe față.

Secretul din jurul istoriei programului a alimentat zvonuri conform cărora Suedia ar fi avut încă planuri top secrete de a-și construi propriile arme nucleare.

Câteva decenii mai târziu, Suedia a încheiat o perioadă de 200 de ani de neutralitate și s-a alăturat alianței NATO după invazia rusă a Ucrainei. Dar de ce voia Suedia să aibă arme nucleare? Și de ce a abandonat proiectul?

În Ursvik, o suburbie liniștită din Stockholm, există o școală mare care arată mai degrabă ca un institut secret de cercetare – pentru că, de fapt, asta a și fost cândva.

Sediul fostului Institut Suedez de Cercetare pentru Apărarea Națională (FOA) este unul din puținele rămășițe ale programului de arme nucleare al Suediei.

FOA a pregătit în secret un raport de fezabilitate în legătură cu construirea de bombe atomice de către Suedia la doar două săptămâni după ce s-a aflat despre atacurile nucleare asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki în 1945.

Suedia nu era orice fel de țară neutră, ci una a căror lideri credeau cu tărie în conceptul de neutralitate armată, adică o țară care își rezervă dreptul de a porni la război în cazul în care este atacată de una dintre părțile combatante.

Guvernul suedez a înțeles că bombele atomice tactice care pot fi folosite pe câmpul de luptă ar putea fi necesare în viitor pentru ca țara să își poată apăra neutralitatea. Țara are o linie de coastă foarte lungă și o populație mică, ceea ce o făcea o „pradă ușoară” pentru un adversar de dimensiunea URSS-ului.

Această țară nordică avea propriile sale depozite de uraniu – cu toate că rezervele sale de uraniu erau de proastă calitate – și era o țară prosperă cu o infrastructură solidă, mulțumită faptului că a rămas neutră în timpul războiului.

Planul de a dezvolta o bombă atomică nu era pe atât de exagerat precum pare în ziua de azi.

La trei ani după atacurile asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki, în 1948, FOA a stabilit o „linie suedeză” pentru ca statul să poată produce bombe atomice pe bază de plutoniu fără ajutorul unor țări străine.

Din cauză că au fost nevoiți să acționeze în secret, oamenii de știință din Suedia au luat totul de la zero și, neavând uraniu de mare calitate și nici expertiza Statelor Unite.

Programul de dezvoltare a armelor nucleare a fost legat de programul civil nuclear din necesitate – și pentru a ascunde adevărata natură a programului.

Suedia avea tot ce era nevoie pentru a produce plutoniu de calitate militară, necesară pentru dezvoltarea armelor nucleare, iar planul era ca țara să construiască 100 de arme nucleare tactice.

Tot ce le lipsea suedezilor erau centrele de reprocesare și sistemul care să transporte focosul nuclear.

Ceea ce a dus într-un final la eșecul programului nuclear al Suediei a fost viteza foarte lentă cu care progresa.

Doar un mic cerc de politicieni, ofițeri militari de rang înalt și oameni de știință (și, probabil, spioni sovietici) știau despre existența programului. Secretul, însă, a fost dezvăluit în 1954, atunci când Nils Swedlund a susținut că este nevoie de armele nucleare pentru a înfrânge o eventuală invazie sovietică.

Criticii au spus că în loc să ofere protecție, aceste arme de distrugere în masă ar putea face din Suedia o țintă, reducând în loc să crească nivelul de securitate națională.

Mai mult, criticii au mai spus că un program de dezvoltare a bombelor atomice este imoral din cauza consecințelor umanitare ale folosirii unor astfel de arme. O țară pașnică precum Suedia nu ar putea niciodată să contribuie la genul acesta de suferință provocată de folosirea armelor nucleare.

Ambele programe nucleare – cel al forțelor armate, cât și cel civil – ale Suediei au ajuns să se bazeze pe tehnologia americană în privința sistemelor de lansare a rachetelor, designului noilor reactoare nucleare și chiar și a combustibilului nuclear. La un moment dat, Suedia cocheta chiar cu ideea de a cumpăra arme nucleare din America.

Opinia publică s-a schimbat și ea mult cu timpul. În 1957, 40% din suedezi susțineau achiziționarea de arme nucleare, 36% se împotriveau, iar 24% erau nesiguri. Doar opt ani mai târziu, numai 17% mai erau în favoarea armelor nucleare, în timp ce 69% se împotriveau.

Suedia a încheiat orice planuri pentru producția de arme nucleare în 1966 și a semnat tratatul de neproliferare nucleară (NPT) în 1968, iar parlamentul a votat să pună capăt programului cu totul, cu toate că unele studii limitate au mai continuat și în anii '70.

Suedia a transferat în Statele Unite ultimele rezerve de plutoniu pe care le mai avea din programul de dezvoltare a armelor nucleare, în 2012.