În anii '50, în timp ce Uniunea Sovietică părea că va devansa SUA în cursa spațială, cercetătorii americani au propus un plan uluitor: detonarea unei bombe cu hidrogen pe Lună pentru a-i speria pe sovietici, scrie BBC.

Momentul în care astronautul Neil Armstrong a pășit pe suprafața Lunii în 1969 este unul dintre cele mai memorabile momente din istoria omenirii. Dar cum ar fi fost ca Luna pe care Armstrong a pășit să fi fost deformată de cratere gigantice și otrăvită de efectele bombardamentelor nucleare?

Proiectul A119, la care au participat unii dintre cei mai importanți oameni de știință americani din domeniul nuclear, precum Leonard Reiffel și Enrico Fermi - creatorul primului reactor nuclear din lume, cunoscut drept „arhitectul bombei nucleare” - a fost un plan super secret al Statelor Unite de a detona o bombă cu hidrogen pe Lună.

Bombele cu hidrogen sunt mult mai devastatoare decât bomba atomică lansată asupra orașului Hiroshima în 1945 și erau cele mai moderne tipuri de bombe nucleare la acea vreme.

În mod incredibil, unul dintre oamenii de știință care au participat la acest proiect a fost chiar celebrul vizionar Carl Sagan. Însăși existența proiectului a ajuns în atenția publicului abia după ce Sagan a menționat planul în anii '90 într-o cerere de înscriere la o universitate de prestigiu.

Cu toate că ar fi putut ajuta să explice anumite lucruri destul de rudimentare despre Lună, Proiectul A119 era în ultimă instanță o demonstrație de forță.

Bomba ar fi urmat să fie detonată deasupra așa-numitei Linii Terminator, o „zonă crepusculară” reprezentând granița dintre partea luminată și partea întunecată a Lunii, pentru ca spectacolul de lumină provocat de explozia bombei să fie cât mai ușor de văzut, mai ales de către cei de la Kremlin.

Absența unei atmosfere pe Lună înseamnă că explozia nu ar da naștere norului în formă de ciupercă tipic pentru bombele nucleare.

Există o singură explicație convingătoare pentru existența unei plan atât de oribil, iar motivul se găsește undeva la granița dintre nesiguranță și disperare.

În anii '50, balanța Războiului Rece nu părea să se încline în favoarea Americii. Opinia publică și politică în SUA susținea că Uniunea Sovietică îi devansase pe americani în privința arsenalului nuclear, care ar fi fost mai numeros și mai avansat decât cel al rivalilor.

În 1952, SUA au detonat prima bombă cu hidrogen. Trei ani mai târziu, sovieticii au șocat Washingtonul când au detonat propria lor bombă cu hidrogen, iar în 1957 au mers încă și mai departe odată cu lansarea primului satelit artificial plasat pe orbita terestră, Sputnik 1.

Nu a ajutat nici faptul că Sputnik a fost lansat cu o rachetă balistică internațională și că încercarea americanilor de a lansa o „lună artificială” s-a încheiat cu o explozie imensă.

Infernul care a cuprins racheta Vanguard a fost filmat și difuzat în întreaga lume. „Vanguard a eșuat... un mare regres... în privința prestigiului și propagandei...” scria la acea vreme o publicație britanică.

Ziarele americane scriau deja că sovieticii plănuiau la rândul lor să lanseze o rachetă cu focoase nucleare înspre satelitul nostru natural. La fel ca multe alte zvonuri apărute în timpul Războiului Rece, originile acestei informații nu pot fi determinate.

Tocmai aceste zvonuri i-au motivat și pe sovietici să dezvolte un astfel de plan - nume de cod E4. Planul, o copie aproape identică a planului american, a fost într-un final desființat de sovietici din motive asemănătoare cu cele invocate de americani: aceștia se temeau că o lansare eșuată ar rezulta în detonarea bombei nucleare pe teritoriul propriei țări.

S-ar putea ca cercetătorii să fi realizat pur și simplu că aselenizarea este un obiectiv mult mai promițător. Totuși, Proiectul A119 ar fi putut fi pus în practică. Reiffel a confirmat în anul 2000 faptul că planul era „fezabil din punct de vedere tehnic” și că explozia ar fi fost vizibilă de pe Pământ.

În ciuda îngrijorărilor oamenilor de știință, protejarea mediului lunar nu era o prioritate pentru Forțele Aeriene ale Statelor Unite.

„Proiectul A119 a fost una din mai multe idei propuse pentru un răspuns incitant la [lansarea satelitului] Sputnik”, a spus istoricul Alex Wellerstein. Printre aceste idei se regăsea și doborârea satelitului rusesc.

„Este o imagine destul de interesantă a genului de gândire pe care America o avea la acea vreme”, a spus Wellerstein. „Această inițiativă de a concura într-un mod care creează ceva foarte impresionant. Cred, în acest caz, că impresionant și îngrozitor sunt puțin prea apropiate una de cealaltă”.

Ar putea astfel de planuri să apară din nou, în ciuda acordurilor internaționale semnate? Chiar dacă unele dintre cele mai excentrice idei nu prind aripi în SUA, asta nu înseamnă că alte țări, precum China, nu ar putea avea ambiții asemănătoare.

„Nu m-ar surprinde dacă ar exista acum o comunitate în China care vrea să promoveze unele dintre aceste idei pentru că ei cred că Luna este cool și lucrează în armată”, a spus și Bleddyn Bowen, expert în relații internaționale în spațiul cosmic.

Cele mai multe detalii legate de Proiectul A119 rămân învăluite în mister. Multe dintre ele ar fi fost distruse.

Lecția finală, poate, ar fi că nu ar trebui niciodată să abandonăm cercetările științifice cu denumiri birocratice plictisitoare fără să le studiem mai întâi.