• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-29 11:06:44
  • Sursa:
Planul de pace al Ucrainei e analizat la Malta. Zelenski sustine un model global: Lumea a vazut prea mult sange Imagine

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut sâmbătă, la o reuniune unde au participat peste 60 de consilieri de securitate naţională, să se facă un model global din formula sa în zece puncte pentru pacea cu Rusia, informează Reuters.

Întâlnirea, care a avut loc cu uşile închise în Malta, va ajuta la evaluarea capacităţii Ucrainei şi a Occidentului de a susţine un sprijin continuu şi mai larg, pe măsură ce conflictul din Israel domină titlurile, mutând atenţia de la situaţia din Ucraina.

Fără Rusia, care a criticat Malta pentru că găzduieşte discuţiile după cele la nivel mai restrâns de anul acesta, care au avut loc la Jeddah şi Copenhaga, preşedintele Zelenski a spus că visează la o zi în care istoria umană "este doar istoria păcii". Dreptul internaţional şi Carta Naţiunilor Unite au exprimat această aspiraţie, a spus el.

"Dar funcţionează Carta ONU?", a întrebat el. "Aici, în Ucraina, în Orientul Mijlociu şi în ţările africane, răspunsul la această întrebare este reprezentat de strigătele mamelor care îşi îngroapă fiii şi fiicele ucise în războaie şi disperarea copiilor orfani de război. Putem şi trebuie să dăm un alt răspuns. Lumea a văzut prea mult sânge".

Planul său de pace în zece puncte include solicitări pentru restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei, retragerea trupelor ruse, protecţia aprovizionărilor cu alimente şi energie, securitate nucleară şi eliberarea tuturor prizonierilor.

Oficialii au spus că speră ca rezultatul acestei reuniuni, parţial în persoană şi parţial virtual, să fie un acord pentru organizarea unui summit global pentru pace la sfârşitul acestui an.

Ministrul de Externe al Maltei, Ian Borg, a declarat că ţara sa va continua să îşi arate sprijinul faţă de eforturile de restabilire a integrităţii teritoriale a Ucrainei."Deşi suntem o ţară neutră, nu putem să nu condamnăm nedreptăţile, atrocităţile şi abuzul de putere din regiune. Rămânem în fruntea condamnării acestei agresiuni", a spus Borg.

Nu a fost publicată nicio listă oficială a delegaţilor prezenţi la discuţii, dar oficiali au spus că printre ei se numără reprezentanţi ai ţărilor europene, sud-americane, arabe, africane şi asiatice.

Un oficial al Uniunii Europene, vorbind sub protecţia anonimatului, a declarat că Egiptul, China şi Emiratele Arabe Unite nu au participat, spre deosebire de întâlnirea din 5 august de la Jeddah. Noi participări notabile au inclus Armenia, Sfântul Scaun şi Mexic, printre altele. Simon Mordue din partea Consiliului European şi Bjorn Seibert de la Comisia Europeană au reprezentat UE, a spus oficialul, scirie Agerpres

"Organizarea reuniunii acum şi cu o reprezentare globală în creştere demonstrează că restabilirea păcii drepte este importantă dincolo de Ucraina", a spus oficialul, subliniind importanţa momentului, cu escaladarea violenţei din Orientul Mijlociu.

Copreşedinţii reuniunii, Ucraina şi Malta, au emis o declaraţie comună în care se face referire la angajamentul participanţilor pentru o pace justă şi durabilă bazată pe Carta ONU şi reamintind activitatea importantă a grupurilor de lucru axate pe siguranţa nucleară, probleme umanitare şi securitatea energetică şi alimentară, a adăugat oficialul. Părţile vor lua măsurile pregătitoare necesare pentru un posibil summit de pace în viitor, la o dată care nu a fost încă stabilită.

În discursul său de noapte adresat poporului ucrainean, preşedintele Zelenski a spus că la reuniune au fost reprezentate 66 de state.

"Astăzi este prima zi a summit-ului din Malta – o reuniune a consilierilor şi reprezentanţilor diplomatici vizând Formula noastră de Pace, care, treptat, pas cu pas, devine globală. Şaizeci şi şase de ţări sunt reprezentate la summit şi este un rezultat bun. Toate continentele sunt reprezentate. Multe ţări, tradiţii politice diferite. Le mulţumesc tuturor liderilor şi ţărilor care au sprijinit deja viziunea noastră comună pentru pace. Şi există potenţial să extindem reprezentarea statelor. Punctele Formulei sunt create în aşa fel încât toată lumea care preţuieşte cu adevărat dreptul internaţional se poate exprima şi poate exprima valorile sale şi să sprijine eforturile globale împotriva agresiunii", a afirmat Zelenski, în mesajul transmis sâmbătă seară.

El a adăugat că la summit-ul din Malta se lucrează la cinci dintre cele zece puncte ale Formulei: "radiaţii şi securitate nucleară", "securitate alimentară", "securitate energetică", "eliberarea tuturor prizonierilor şi a persoanelor deportate" şi "restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei şi a ordinii mondiale". Zelenski a explicat că au fost create grupuri de lucru pentru fiecare punct al Formulei, accentul fiind pus pe implementare.

Preşedintele Ucrainei a afirmat că, anul trecut, când a prezentat pentru prima dată Formula, lumea discuta diferite viziuni şi abordări pentru restabilirea graniţelor ţării şi obţinerea unei păci corecte.

"Majoritatea globală se reuneşte treptat în jurul unei viziuni comune şi corecte reflectate în Formula de Pace. Unitatea în lume este ceea ce este nevoie ca agresorii să fie înfrânţi. Şi este foarte plin de simboluri faptul că avem o astfel de etalare puternică a unităţii internaţionale astăzi, în 28 octombrie, în ziua în care în Ucraina comemorăm Al Doilea Război Mondial şi aniversarea expulzării naziştilor de pe teritoriul nostru. Atunci, ucrainenii, alături de multe naţiuni, au luptat pentru a învinge răul. Unitatea a dat popoarelor puterea necesară. Nu doar pentru a înfrânge nazismul şi a-i pedepsi pe nazişti pentru crimele lor împotriva umanităţii – pentru Holocaust, pentru distrugerea naţiunilor, dar şi pentru a stabili o arhitectură a securităţii şi a păcii care să protejeze împotriva unui noi război mondial. Acum vedem că arhitectura creată nu a funcţionat. Dar unitatea va funcţiona eficient cu siguranţă. Unitatea tuturor celor care ajută Ucraina să învingă ruscimul. Şi îl vom înfrânge. Cu siguranţă. Şi unitatea tuturor din lume care lucrează împreună cu noi, împreună cu partenerii noştri pentru a restaura puterea dreptului internaţional şi importanţa principiilor şi normelor Cartei ONU", a adăugat el.

"Lumea nu este un loc pentru agresiune. Umanitatea va înţelege acest lucru. Aceasta este singura cale pentru a proteja viaţa", a mai spus Zelenski.

El le-a mulţumit luptătorilor din diverse divizii, dar şi grănicerilor ucraineni.

 

Incident în timpul meciului CFR – Slavia Praga. Partida a fost întreruptă circa 14 minute, după ce unui spectator i s-a făcut rău. Ambulanţa a intervenit, iar suporterului i-a fost acordat primul ajutor în tribună, după care fost coborât cu targa şi a fost transportat cu ambulanţa la spital.

Economie 2022-10-14 00:15:00

“O nouă operațiune coordonată?”, se întreabă Le Parisien. Noi acte de vandalism au avut loc în Franța și au vizat mai mulți operatori de telefonie din șase departamente, noaptea trecută, au declarat surse din poliție pentru Le Parisien. Din câte se știe, cel puțin trei companii - SFR, Bouygues și Free - au fost afectate.

Economie 2024-07-29 12:34:10

Pericol la intrarea în țară prin vama Nădlac. Canicula prelungită, traficul greu și ploile din ultima vreme au lăsat urme adânci pe autostrada care duce de la Nădlac spre Arad. La câțiva kilometri după ce au trecut prin vamă, șoferii se văd nevoiți să facă slalom printre gropile ivite una lângă alta.

Economie 2022-08-23 18:53:42

Un minor în vârstă de 17 ani a fost reţinut de poliţişti după ce a fost prins a doua oară conducând fără permis, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău, transmite Agerpres.

Economie 2024-03-28 17:42:46

Incursiunea Ucrainei în regiunea rusă Kursk a fost pregătită cu participarea serviciilor de informaţii din SUA, Marea Britanie şi Polonia, scrie miercuri ziarul Izvestia, citând serviciul rus de informaţii externe (SVR).

Economie 2024-08-21 15:55:19

Un YouTuber și-a filmat peștii de acvariu în timp ce aceștia au preluat controlul asupra consolei sale de jocuri Nintendo Switch pentru câteva ore, timp în care i-au schimbat numele de utilizator, și-au făcut cont de PayPal și au plătit cu cardul său de credit, scrie Insider.

Economie 2023-02-12 16:01:09

Hondurasul a anunţat sâmbătă ruperea relaţiilor diplomatice cu Taiwanul, la 11 zile după ce a transmis că va stabili legături oficiale cu Beijingul.

Economie 2023-03-26 07:38:04

Liberalii au votat, luni, ca Sorin Cîmpeanu să fie propus pentru funcţia de vicepreşedinte al Senatului, iar Florin Roman - pentru funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, potrivit unor surse din partid.

Economie 2023-01-30 20:44:30