• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-09 07:52:18
  • Sursa:
Plan rosu de interventie la „Balul insuratilor” din Reghin: peste 25 de persoane, duse la spital cu posibila toxiinfectie alimentara Imagine

Autorităţile din judeţul Mureş au activat Planul roşu de intervenţie după ce peste zeci de persoane au acuzat greţuri şi vărsături, la Balul Însuraţilor din Reghin, o manifestare ajunsă la ediţia a XVI-a.

ACTUALIZARE 23:22 ISU Mureș transmie că, în jurul orei 19:00, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un restaurant din municipiul Reghin, unde mai multe persoane acuzau o stare alterată de sănătate.

Având în vedere numărul mare al beneficiarilor prezenți în această locație (aproximativ 400 de persoane), la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție care presupune suplimentarea resurselor medicale alocate la caz.

De asemenea, pentru optimizarea misiunii de răspuns, în zona de intervenție a fost amplasat și Punctul Medical Avansat pentru evaluarea și trierea persoanelor. Până în acest moment, 30 de persoane au fost transportate la CPU Reghin pentru investigații medicale, iar alte 7 persoane sunt în evaluare la Punctul Medical Avansat.

Postul Medical Avansat a fost operaționalizat cu doi medici și 3 asistenți din cadrul UPU Târgu Mureș și 7 paramedici din cadrul ISU Mureș. Echipajul CBRN trimis la fața locului a efectuat măsurători, iar valorile rezultate nu au indicat depășiri peste limita normală. În sprijinului echipajelor locale angrenate în misiune, au fost solicitate resurse medicale suplimentare de la ISU Cluj, ISU Sibiu și ISU Bistrița-Năsăud.

Știrea inițială. A fost activat Planul roșu de intervenție la „Balul Însuraților”, eveniment care are loc în apropiere de Reghin. Participă aproximativ 800 de persoane, atât adulți, cât și copii.

După ce au servit masa, zeci de persoane s-au simțit rău în urma unei presupune toxiinfecții alimentare: 25 de persoane au fost deja aduse la spital în Reghin pentru îngrijiri medicale de specialitate, iar situația este în dinamică, astfel că numărul victimelor e posibil să crească.

La fața locului sunt peste zece ambulanțe cu echipaje medicale, care oferă primul ajutor. S-au trimis inclusiv ajutoare din județul Cluj.

Cei care se află în zonă spun că circulația este acum blocată în zona respectivă. Acest bal organizează în fiecare an. Este vorba despre o petrecere unde fiecare familie merge cu coșuri pline de mâncăruri tradiționale, relatează Bianca Timșa, jurnalist Digi24. 

„La ora 20:20, la nivelul judeţului a fost activat Planul roşu de intervenţie, iar la faţa locului a fost constituit un punct medical avansat pentru evaluarea stării de sănătate a persoanelor. În momentul de faţă, avem 29 de persoane evaluate plus şase. La faţa locului s-a deplasat autospeciala CBRN care a efectuat măsurători, rezultatele sunt zero, ceea ce exclude o posibilă intoxicaţie cu substanţe. Este posibilă o intoxicaţie alimentară'', a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Mureş, Alexandra Căluşeri.

Anchetatori români şi italieni, cu sprijinul OLAF, au reuşit destructurarea unei reţele transfrontaliere care se ocupa cu producţia ilegală şi contrabanda de ţigări. 25 de milioane de ţigări au fost găsite într-un depozit din judeţul Timiş, în timp ce în Italia s-a descoperit o fabrică ilegală de ţigări. Două persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT.

Economie 2025-06-04 07:37:21

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat marţi că Gabriela Firea, dincolo de orgoliul personal de fost primar, care avea un program pentru Capitală, este un jucător de echipă și s-a declarat convins că aceasta nu va pleca din partid, în urma deciziei ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidatul PSD - PNL la Primăria Generală, scrie News.ro.

Economie 2024-03-19 21:43:40

Un iranian care a șocat lumea după ce și-a decapitat soția de 17 ani și s-a plimbat, apoi, pe străzile din Ahvaz ținând în mâini capul fetei, a fost condamnat la doar opt ani de închisoare, o pedeapsă redusă pentru că familia tinerei l-a „iertat”, relatează BBC.

Economie 2023-01-18 19:42:14

Parlamentul European a aprobat, joi, planuri de facilitare a vânătorii lupilor în UE, invocând numărul lor tot mai mare și amenințarea pe care o reprezintă pentru animale drept motive pentru retrogradarea statutului lor de protecție, potrivit Reuters.

Economie 2025-05-12 16:15:02

Cel puţin zece persoane şi-au pierdut viaţa şi circa 25 au fost rănite în urma coliziunii dintre două trenuri de pasageri în statul indian Andhra Pradesh, care s-a produs duminică, a declarat un oficial guvernamental, relatează Reuters.

Economie 2023-10-29 19:06:44

Poliţia cehă a deschis o anchetă după ce doi copii au găsit şi au mâncat bomboane care conţineau canabis, a declarat joi un purtător de cuvânt al poliţiei, notează dpa. Potrivit autorităților, dulciurile, care conțineau THC, erau învelite într-un ambalaj similar cu cel al unei bomboane pentru copii cunoscute.

Economie 2023-08-31 18:13:17

Ministrul de interne, Lucian Bode, spune într-un interviu pentru Digi24 că locul României este în Schengen și România îndeplinește criteriile de aderare încă din 2011. Pe de altă parte, ministrul recunoaște că „nu există corupție fără corupți” și că mai sunt probleme la frontieră, fie că este vorba de contrabandă, fie de fuga unor condamnați, cum s-a întâmplat recent în cazurile Udrea și Oprescu. El dă însă asigurări că lucrurile se îmbunătățesc și că Poliția Română „își face treaba”.

Economie 2022-05-24 00:07:24

Ministrul de Interne al autoproclamatei Republici Populare Lugansk (RPL), Igor Kornet, a fost rănit în urma unei explozii care a avut loc în capitala Lugansk. Potrivit presei ruse, Igor Kornet se afla la frizerie.

Economie 2023-05-15 16:09:18