• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-20 18:20:36
  • Sursa:
Plaja din Mamaia va fi transformata complet. A fost desemnat proiectul castigator pentru amenajarea statiunii Imagine

Reprezentanţii Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR) au ales proiectul câştigător pentru amenajarea plajei din Mamaia. Potrivit planului, pe litoral vor fi amenajate locuri de joacă, puncte de prim-ajutor şi spaţii de acces pentru echipele de intervenţie. „Vorbim despre realizarea unei infrastructuri care să asigure accesul nemijlocit al tuturor oamenilor, inclusiv al celor cu dizabilităţi”, anunță ANAR.

A fost stabilit proiectul pentru amenajarea plajei din Mamaia. Foto: Administratia Nationala Apele Romane Deschide galeria foto

Reprezentanţii ANAR au transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că a fost desemnată soluţia câştigătoare în cadrul concursului internaţional ”Litoral. Mamaia, Constanţa”, competiţie iniţiată de Administraţia Naţională ”Apele Române”, în asociere cu Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, cu sprijinul Ordinului Arhitecţilor din România (OAR), în calitate de organizator. ”Organizarea acestui tip de procedură este o premieră pentru Apele Române, iar rezultatul este desemnarea celui mai inspirat şi creativ proiect de amenajare a noii plaje din staţiunea Mamaia. Vorbim despre staţiunea Mamaia în special, dar şi de zona metropolitană din Constanţa în general. Practic, participanţii la concurs au avut de răspuns, prin propunerea lor de proiect, unei provocări inedite: să alinieze elementele gândirii urbanistice şi peisajere contemporane demonstrând că un proiect de amenajare nouă poate readuce echilibrul în această zonă”, a declarat directorul general adjunct al Administraţiei Naţionale ”Apele Române”, ing. Laszlo Barabas, citat de News.ro.

Astfel, în urma deliberărilor juriului, soluţia câştigătoare (Premiul I) a fost proiectul Studio 82 SRL şi Vlad Sebastian Rusu Birou Individual de Arhitectură, co-autori: arh. Vlad Sebastian Rusu, arh. Octav Silviu Olănescu, arh. Andra Vlădoiu, arh. Andrada Pinte şi arh. Petrică Maier-Drăgan, colaboratori specialităţi: peisagist Alexandru Mexi.Juriul a notat că “această propunere s-a remarcat datorită clarităţii viziunii de ansamblu, a forţei masterplanului, a preciziei şi clarităţii în înţelegerea dinamicii locului şi a coerenţei generale cu obiectivele concursului”. De asemenea, juriul a mai apreciat atenţia acordată unor aspecte, precum capacitatea de înrădăcinare, stabilizarea solului şi cerinţele reduse de întreţinere. “Acesta a fost unul dintre puţinele proiecte care a cartografiat şi a ţinut cont de vegetaţia înaltă prezentă pe sit: se aşteaptă ca aceste exemplare să joace un rol important în dezvoltarea viitoare a proiectului”, a mai explicat juriul concursului. Acest proiect va face obiectul încredinţării serviciilor de proiectare pentru fazele PUZ, SF, PT-DDE şi va fi semnat cu Administraţia Naţională ”Apele Române”, în calitate de autoritate contractantă a concursului, în asociere cu Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, administratorul obiectivului. ANAR a mai anunţat că prima etapă prevăzută în contractul de servicii de proiectare constă în predarea conceptului general de amenajare şi detaliere a soluţiei prezentate în cadrul concursului. A doua etapă va fi elaborarea Planului Urbanistic Zonal care va fi supus avizării de către Consiliul Local al Municipiului Constanţa. Ulterior avizării Planului Urbanistic Zonal, vor fi întocmite: studiul de fezabilitate, documentaţia pentru autorizarea executării lucrărilor şi proiectul tehnic. Proiectantul va asigura asistenţă tehnică pe toată durata de implementare a proiectului până la recepţia finală a lucrării, a mai transmis ANAR. Sursa citată a menţionat că proiectul câştigător integrează, în strategia sa de dezvoltare spaţială, trei elemente definitorii: turistic, urban şi natural. ”Accesibilitatea va fi prima şi principala însuşire a noului spaţiu. Vorbim despre realizarea unei infrastructuri care să asigure accesul nemijlocit al tuturor oamenilor, inclusiv al celor cu dizabilităţi. De asemenea, vor fi amenajate locuri de joacă pentru copii, puncte de prim-ajutor şi spaţii de acces facil al echipelor de intervenţie (salvamar, ambulanţă). Mai mult, noul spaţiu va fi adaptat inclusiv pentru utilităţile publice (apă, canalizare şi energie electrică), dar şi pentru sistemele de colectare selectivă şi reciclare a deşeurilor. Nici componenta de biodiversitate nu va lipsi, fiind create spaţii verzi care vor funcţiona ca nişte perdele vegetative armonizate zonei de plajă”, a adăugat ing. Laszlo Barabas. Proiectul câştigător va fi premiat cu 1,5 milioane de euro, fără TVA. În cadrul concursului (derulat în perioada 23 iunie 2023 -18 septembrie 2023, cu perioada de jurizare: 14-18 septembrie), au fost depuse 19 proiecte din România, Elveţia, Spania şi Norvegia. Obiectivul principal al concursului a fost selectarea celei mai bune soluţii în vederea amenajării complexe a plajelor din staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa, pentru atribuirea contractului de proiectare.

Două lesbiene şi militante LGBTQ au fost condamnate la moarte în Iran, fiind acuzate de promovarea homosexualităţii, au informat luni activişti, cerând comunităţii internaţionale să împiedice executarea verdictelor.

Economie 2022-09-05 16:12:27

Liderii Coaliției de guvernare, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, anunță că vor renunța la reducerea plafonului pentru plățile cash, după o ședință în care au analizat propunerea ANAF adoptată deja, și care ar fi trebuit să intre în vigoare pe 11 noiembrie. „Datoria mea este să intervin atunci când lucrurile o iau într-o direcție greșită”, a anunțat prim-ministrul Marcel Ciolacu. Acesta precizează că vor fi, însă, două excepții: plafonul de casă va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontare 1.000 de lei/zi.

Economie 2023-11-07 16:46:32

Iulie 2024 a fost cea mai călduroasă lună înregistrată vreodată în China de la începutul măsurătorilor meteorologice, a anunţat joi presa de stat chineză, în contextul în care canicula afectează mai multe zone din lume, informează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-08-01 13:36:56

ANM a emis prognoza meteo valabilă până la jumătatea lunii octombrie. Potrivit specialiștilor, în următoarele patru săptămâni, intervalul 18 septembrie - 16 octombrie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, iar cantitățile de precipitații vor fi deficitare în majoritatea regiunilor din țară.

Economie 2023-09-15 08:28:35

Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) a anunţat că a luat în administrare, din dispoziţia procurorilor DIICOT, patru autovehicule de lux - un Ferrari Portofino, două Lamborghini Urus şi un BMW X4, a căror valoare se ridică la 3,93 milioane lei (800.000 euro).

Economie 2023-03-16 22:21:30

Ucraina ar putea exporta alte 15,6 milioane de tone de cereale în trimestrul aprilie-iunie 2023, ceea ce ar duce exporturile totale în sezonul 2022/23 la o cifră surprinzătoare de aproape 53 de milioane de tone, informează agenţia AgroPortal citând o declaraţie făcută joi de ministrul adjunct al Agriculturii, Taras Vîsoţki, transmite Reuters.

Economie 2023-04-07 12:33:13

La Geneva a fost organizată, vineri, prima conferință de presă „roboți-oameni”, la care mașinăriile cu inteligență artificială au răspuns la întrebări ale jurnaliștilor, relatează Reuters. Roboții prezentați la un forum pentru inteligență artificială au spus că se așteaptă ca „populația” de roboți să crească în viitorul apropiat și să „ajute la rezolvarea problemelor globale” și au precizat că nu intenționează să „fure locuri de muncă” și nici să „pornească o rebeliune” împotriva creatorilor lor.

Economie 2023-07-07 20:37:11

Unul dintre cei doi medici acuzaţi în ancheta privind moartea lui Matthew Perry a pledat vinovat miercuri, în faţa unui tribunal federal din Los Angeles, pentru conspiraţie în vederea distribuirii anestezicului chirurgical ketamină, scrie The Guardian preluat de News.ro.

Economie 2024-10-03 08:39:31