Cei trei tineri ar fi găsit pisica în scara unui bloc. Animalul era hrănit ocazional de locatari, iar în momentul în care s-au jucat cu el i-ar fi zgâriat. Pentru a se răzbuna pe pisică, aceștia au lovit-o și chinuit-0 fără milă. Scena a fost filmată, iar imaginile de o cruzime greu de imaginat au ajuns pe rețelele sociale. Poliţiştii s-au sesizat şi fac cercetări în acest caz.
”În urma vizualizării unor imagini postate în mediul online în care apar 3 tineri care maltratează o pisică, poliţişti de la Biroul pentru Protecţia Animalelor s-au sesizat din oficiu privind săvârşiriea infracţiunii de schingiuirea animalelor”, a transmis IPJ Caraş-Severin, citat de News.ro.
Dacă vor fi găsiți vinovați, tinerii ar putea fi pedepsiți cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă pentru "rănirea cu intenție a animalelor".
