Arheologii danezi au descoperit un depozit unic de mici „pietre solare” reprezentând steaua aflată în centrul Sistemului Solar, despre care cred că au fost utilizate pentru a alunga blestemul unei schimbări climatice majore apărute în urma unei erupţii vulcanice, informează AFP.

În urmă cu aproape 5.000 de ani, o comunitate mică umană de pe insula daneză Bornholm, în Marea Baltică, a depus mai multe sute de pietre gravate în câteva gropi.

Această artă miniaturală, comună mai degrabă regiunilor aflate mult mai la sud de Peninsula Iberică, era foarte rar practicată în nord-vestul Europei în Neolitic, notează AFP, citată de Agerpres.

Ea se limitează acolo mai ales la „forme pur geometrice (...), fără reprezentări de oameni, animale sau alte lucruri şi fără reprezentări ale Soarelui”, a declarat Rune Iversen, profesor de arheologie la Universitatea Copenhaga.

Însă, după primele descoperiri făcute în Bornholm, arheologii au dezgropat între anii 2013 şi 2018 o adevărată comoară în situl Vasagard.

„O exprimare masivă a artei vizuale care descrie Soarele”, a rezumat profesorul Iversen, autorul principal al studiului publicat joi în revista Antiquity.

O populaţie umană s-a stabilit la Vasagard în anul 3400 î.e.n., într-un sit dublu, separat de un râu. Situl era înzestrat cu gropi, comune multor situri europene din Neolitic, „tipic interpretate ca fiind locuri de reunire a comunităţii (...) şi găzduind în mod frecvent depozite sau ofrande”, a precizat profesorul Iversen.

Iar acolo, „ca şi cum cineva ar fi plantat seminţe în sol”, oamenii au depus pe fundul unui şanţ, pe un pat pavat, sute de pietre gravate. Acestea erau în cea mai mare parte gravate cu motive care simbolizează Soarele şi tipuri de plante.

Fasonate din piatră de şist, „pietrele solare” au formă circulară. Încăpând în palma unei mâini, unele au un motiv de bază, sumar, în timp ce la altele acesta este mai elaborat. Iar altele sunt uzate, „ca şi cum ar fi fost frecate cu degetele”.

Aspectul cel mai surprinzător este acela că depozitul a fost făcut în aceeaşi perioadă, în jurul anului 2900 î.e.n. Însă de ce la acea dată?

Climatologii de la Institutul Niels Bohr din Copenhaga le-au propus arheologilor o pistă de cercetare. Cea a unei erupţii cataclismice, care ar fi perturbat clima, atenuând suficient de mult razele Soarelui pentru a afecta recoltele.

Ei au identificat urmele unui astfel de eveniment, survenit puţin înaintea anului 2900 î.e.n., în gheţurile din Groenlanda şi Antarctica.

Apoi, profesorul Iversen şi echipa lui au apelat la ajutorul biologilor de la Universitatea Hohenheim din Germania. Analiza lor efectuată asupra unor fosile de arbori ce datau din acea perioadă a arătat că acei copaci au trecut prin îngheţuri timp de mai mulţi ani în timpul perioadelor lor de creştere.

Totul indică „o mare erupţie care a afectat o mare parte a emisferei nordice”, potrivit profesorului Iversen. Şi, în primul rând, o regiune daneză care nu ducea lipsă de apă, dar pentru care Soarele ar fi fost vital, în special pentru „o comunitate agricolă primitivă”.

Atunci, locuitorii sitului ar fi putut să depună în sol acele pietre solare şi pe cele reprezentând plante pentru a alunga acea soartă nefavorabilă. „În speranţa de a obţine întoarcerea Soarelui pe cer sau poate ca semn de gratitudine dacă acesta a reapărut după doi sau trei ani”, presupune profesorul Iversen.

În orice caz, după acea depozitare, gropile au fost acoperite, situl înconjurat de palisade din lemn şi echipat cu „case de cult” ridicate cu ajutorul unor stâlpi înfipţi în sol.

Arheologii îşi imaginează că situl, deşi şi-a schimbat forma, a putut să îşi păstreze funcţia de spaţiu de reunire a comunităţii de pe insulă.

Noua epocă de atunci era cea a unui declin al Neoliticului, marcat de o scădere a populaţiei, epidemii de ciumă şi reîmpăduriri. Totul s-a petrecut înainte de sosirea populaţiilor care veneau din stepele Asiei, detectabile din punct de vedere genetic în Bornholm în jurul anului 2600 î.e.n.

Profesorul Iversen se întreabă dacă nu cumva erupţia vulcanică, ale cărei consecinţe au putut afecta insula, ar fi contribuit, de asemenea, la deplasare acelor populaţii spre vest.