• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-07-22 20:43:10
  • Sursa:
Pierderi uriase la bugetul de stat: 266 de companii cu un minus de 2,5 miliarde de lei. Pe lista se afla nume grele din sectorul public Imagine

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a prezentat, marţi, măsurile privind reforma companiilor de stat, care cuprind reducerea numărului de membri în CA-uri, reducerea remuneraţiilor, plafonarea beneficiilor, iar funcţionarii publici să nu poată să facă parte decât dintr-un singur consiliu de administraţie. Totul, în condițiile în care „266 de companii publice generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, iar şapte dintre acestea fac pierderi de două miliarde de lei, după ce primesc subvenţii”. Pe această listă se află companii publice puternice precum CFR SA, CFR Marfă, Termoenergetica sau Metrorex.

Dragoş Anastasiu a prezentat, marţi, într-o conferinţă de presă, o situaţie legată de companiile de stat.

Dragoș Anastasiu a anunţat că subvenţiile de la stat se ridică la 14 miliarde de lei. De asemenea, profiturile pe toate companiile sunt 15 miliarde de lei, fără subvenţii. Vicepremierul a prezentat şi situaţia pierderilor.

El s-a referit şi la situaţia companiilor locale.

Vicepremierul a explicat că există în zona de activitate Apă-Canal 326 de companii.

Vicepremierul a remarcat o ineficienţă în zona acestor companii și a punctat că acestea au obligaţia să depună date financiare atât la Registrul Comerţului, ANAF, cât şi la AMEPIP.

El a detaliat şi situaţia consiliilor de administraţie.

Dragoş Anastasiu a anunţat că o primă măsură vizează reducerea numărului de membri din Consiliile de Administraţie şi de Supraveghere.

Anastasiu a anunţat şi reducerea remuneraţiilor membrilor din Consiliile de Administraţie.

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat că vor fi publicate în perioada următoare tot ce înseamnă remuneraţii, la absolut toate persoanele care lucrează la companiile publice, lista tuturor subvenţiilor, arieratelor şi sumelor pe care aceste companii le au de recuperat.

„Urmează şi o serie de măsuri care să facă viaţa - companiilor în general, şi a celor de stat, în special - mai uşoară. Şi aici am adunat extrem de multe propuneri pentru debirocratizare şi simplificare. În următoarele săptămâni şi luni vom veni cu multe propuneri pe această zonă. În acelaşi timp, vom veni cu propuneri de stimulare a economiei, pentru că eficientizăm prin tăiere de costuri, dar va trebui să stimulăm şi veniturile”, a anunţat vicepremierul.

El a precizat că urmează publicarea transparentă a cifrelor, care se vor vedea la AMEPIP, dar şi tot ce înseamnă remuneraţii, la absolut toate persoanele care lucrează la aceste companii publice.

„Vom publica lista tuturor subvenţii, arieratelor şi sumelor pe care aceste companii le au de recuperat de la clienţii lor. Vom termina ceea ce în medicină se cheamă radiografie pentru ca apoi să putem să trecem la diagnostic”, a spus Dragoş Anastasiu 

Despre plafonarea beneficiilor, Anastasiu a spus că „plata de cazare, dacă este în alt oraş, sume oferite pentru plata electricităţii, indemnizaţii de concediu, de odihnă şi alte asemenea, (...) vor fi plafonate la maxim 10% din remuneraţia totală fixă”.

„Pentru funcţionarii publici, propunem ca să nu poată să facă parte decât dintr-un singur Consiliu de Administraţie, nu din două sau mai multe - acum erau două”, a mai spus Anastasiu.

Vicepremierul a adăugat că  există un termen de prescripţie pentru sancţiuni pe care AMEPIP le pune şi anume de la şase luni la un an: „Mărim termenul de prescripţie, adică nu se mai şterg greşelile atât de repede”.

Dragoș Anastasiu s-a referit şi la accelerarea reformei companiilor de stat.

„În momentul de faţă avem nişte termene foarte largi până la care companiile au obligaţia să se reformeze. Noi propunem acum trei luni pentru analiză, deci toate companiile care sunt pe pierdere, dar nu numai, şi cele care sunt de profituri mici şi care se pot fuziona, se pot desfinţa sau poate să facă alte tipuri de clustere vor avea trei luni la dispoziţie să facă o analiză şi trei luni după aceea să înceapă demersurile pentru eficientizare, oricare va fi procesul cu eficientizare decis”, a anunţat Anastasiu.

„Trebuie să ne ocupăm de guvernanţa corporativă la nivelul tuturor companiilor care au proprietate publică, dar există un focus special pe companiile centrale, faţă de companiile locale. La locale este multă supraveghere şi monitorizare la un an, la cele centrale, sunt obligaţiile mai multe. Ne propunem să ne uităm mai degrabă la companiile de impact şi companiile de mai puţin impact. Propunerea pe care o să o facem este, respectând guvernanţa corporativă la toate companiile, focusul AMEPIP să fie pe cele 315 companii care au 96-97% din cifră de afaceri. Şi ce trebuie să facem la AMPIP este să terminăm procesul de selecţie, pentru că aici am fost penalizaţi de pe Comisia Europeană, iar acest proces de selecţie trebuie să-l facem atât de profesionist încât să nu mai aibă nimeni nimic de comentat”, a adăugat vicepremierul.

„În PNRR ne-am luat noi obligaţia de a lista cel puţin 3 companii la bursă şi asta va trebui să facem, dacă nu vrem să ratăm jalonul, În rest, cu siguranţă, e o decizie politică, care va trebui să fie luată, şi una dintre variantele care pot fi discutate, în sensul eficientizării companiilor respective”, a spus Anastasiu, el arătând că jalonul se referă la energie şi transporturi.

Despre pachete suplimentare de acţiuni la companii deja listate, cum e Hidroelectrica, vicepremierul a subliniat: „În opinia mea, această decizie este una politică. Va trebui să ţinem cont de Strategia de siguranţă naţională şi Strategia României şi partidele politice în coaliţie vor lua această decizie”, a punctat Dragoș Anastasiu, adăugând că „în acest moment, este foarte important ca fiecare companie să fie privită separat şi să aibă un plan de redresare. 

Citește și Dragoş Anastasiu: Nu pot să merg la guvern şi să spun „vreau să-mi reduceţi salariul cu 20%”. Nu aşa funcţionează