• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-02 19:46:27
  • Sursa:
Pesticide care ucid albinele au fost descoperite in 85% din raurile din Anglia Imagine

Pesticide care ucid albinele au fost descoperite în 85% din râurile testate în Anglia, a arătat analiza unor date statistice ale guvernului Regatului Unit, informează DPA şi PA Media, preluate de Agerpres.

Grupuri ecologiste au analizat date ale Agenţiei de Mediu referitoare la pesticidele neonicotinoide prezente în râuri testate în perioada 2023-2024.

Ele au aflat totodată că procentul râurilor afectate pare să fi crescut de la 79% în perioada de testare 2020-2022.

Neonicotinoidele distrug sistemul nervos al albinelor şi sunt interzise în Europa, dar au fost autorizate pentru utilizare în fiecare an în Regatul Unit începând din 2021.

Cercetarea a descoperit că insectele acvatice şi efemeridele sunt vulnerabile, de asemenea, la neonicotinoide, ceea ce ar putea avea potenţiale implicaţii ulterioare pentru populaţiile de peşti şi păsări în lanţul trofic extins.

Guvernul britanic ia în considerare în prezent folosirea unei neonicotinoide la recoltele de sfeclă de zahăr, deşi a promis că o va interzice atunci când îşi făcea campanie pentru alegerile generale, a relatat cotidianul The Guardian.

Organizaţiile The Rivers Trust şi Wildlife and Countryside Link, care au realizat analiza, au descoperit că zonele în care sunt concentrate cultivarea şi procesarea sfeclei de zahăr, mai ales în East Midlands şi estul Angliei, prezintă unele dintre cele mai ridicate rate de detectare a neonicotinoidelor în mostre provenind din râuri.

Multe dintre râurile din aceste regiuni au prezentat, de asemenea, cel mai ridicat număr de pesticide detectate.

Regiunile South West şi South East au avut per ansamblu cea mai mare rată de detectare a pesticidelor neonice, în 54%, respectiv în 41% dintre mostre, se mai arată în analiză.

Cele mai ridicate rate au fost descoperite în puncte de pe râurile Waveney şi Wensum din East Midlands, unde au fost detectate toate cele cinci neonicotinoide analizate.

Printre alte râuri în care s-au detectat cantităţi însemnate se numără râul Nene din estul Angliei, râul Lugg, râul Tame din West Midlands, Sincil Dyke din East Midlands, râul Ouse din Yorkshire, râul Test din South East, râul Chelt din South West şi râul Douglas din North West.

Realizatorii analizei au mai observat că doar 27 de râuri de pe întreg teritoriul Angliei au fost testate pentru pesticide în perioada 2023-2024, în scădere faţă de 43 în perioada 2020-2022.

Acest lucru marchează o scădere cu peste o treime (37%) a numărului de locuri testate.

Ei au avertizat că este un indiciu al resurselor diminuate ale Agenţiei de Mediu şi al monitorizării insuficiente a râurilor de către agenţia de reglementare.

În campania pentru alegeri din această vară, Keir Starmer a spus: „Noul Guvern va interzice pesticidele neonicotinoide imidacloprid, clotianidin şi tiametoxam din cauza impactului asupra albinelor”.

Dar Uniunea zahărului britanic şi fermierilor naţionali (NFU) a făcut o solicitare să li se permită să folosească neonicotinoidul Cruiser SB pentru sfecla de zahăr, întrucât combate o boală a acestor plante numită virusul îngălbenirii.

Dacă solicitarea este aprobată, va marca cel de-al cincilea an consecutiv al utilizării neonicotinoidelor.

„Guvernul trebuie cu siguranţă să respingă cererea şi să dubleze reformele în domeniul agriculturii astfel încât să ofere susţinere generoasă fermierilor care reduc utilizarea chimicalelor”, a spus Richard Benwell, director executiv al WCL.

„Prezenţa extensivă a pesticidelor puternice în râuri este o altă dovadă de netăgăduit referitoare la agricultura intensivă şi la declinul naturii”, a adăugat el.

„Promisiunea Guvernului britanic pentru a pune capăt utilizării de urgenţă a acestor pesticide care ucid albinele trebuie să devină lege”, a declarat Barnaby Coupe, senior manager la Wildlife Trusts.

„Insectele polenizatoare asemenea albinelor sunt fundaţia unui ecosistem sănătos şi esenţial pentru polenizarea culturilor. Aceste substanţe sunt interzise pentru că sunt extrem de dăunătoare pentru soluri, apă, viaţa sălbatică şi sănătatea umană. Este clar că riscurile de mediu în ceea ce priveşte neonicotinoide sunt mult prea mari - nu e loc în societatea modernă pentru utilizarea acestora”, a adăugat el.

„Prezenţa răspândită a pesticidelor neonicotinoide în râuri trage un semnal de alarmă pentru sănătatea ecosistemelor noastre de ape dulci şi contribuie la un cocktail imens de chimicale care afectează râurile, derivate din agricultură, industrie, transport, locuinţele şi afacerile noastre”, a spus Rob Collins, director de politici şi ştiinţă la Rivers Trust.

„Trebuie să punem la dispoziţie resurse mai mari pentru a monitoriza chimicalele din mediu şi pentru schimbarea sistemică care oferă o abordare mult mai sustenabilă pentru utilizarea lor în societate”, a concluzionat el.

Serviciul de contrainformaţii din Lituania a afirmat miercuri că un paşaport găsit de autorităţile ruse în biroul din Sankt Petersburg al lui Evgheni Prigojin a fost folosit de o sosie a acestuia, transmite Reuters. Persoana respectivă a intrat în 2020 în Lituania, unde a încercat să provoace tulburări, a precizat contraspionajul de la Vilnius, potrivit Agerpres.

Economie 2023-06-28 18:02:30

Un mecanic de locomotivă din Germania aflat sub influenţa alcoolului a fost arestat după ce garnitura de tren pe care o conducea a făcut o cursă haotică prin oraşul Stuttgart, în timpul căreia şi-a exprimat prin difuzor nemulţumirea faţă de slujbă şi de angajatorul său.

Economie 2022-12-16 12:50:14

Vineri, autoritățile americane de reglementare au închis Silicon Valley Bank, una dintre cele mai proeminente bănci din centrul capitalului de risc și al startup-urilor din regiunea californiană Silicon Valley. Aceasta este una dintre cele trei instituții financiare prăbușite recent care lucrau și cu criptomonede. Însă președintele SVB a fost unul dintre cei care au făcut lobby de jumătate de milion de dolari în Congresul american pentru a ușura legislația bancară, menită tocmai să controleze mai bine aceste instituții după criza financiară din 2008.

Economie 2023-03-14 16:00:07

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a scris o scrisoare omologului său chinez, Xi Jinping, invitându-l la „dialog”, a afirmat miercuri soţia sa Olena Zelenska, care a înmânat acest mesaj delegaţiei chineze, prezentă la Forumul de la Davos, informează AFP.

Economie 2023-01-18 19:16:08

Bulgaria îndeplineşte toate criteriile pentru a adopta moneda euro de la 1 ianuarie 2026, a anunţat miercuri Banca Centrală Europeană (BCE), după ce a evaluat progresele făcute de ţara vecină pentru îndeplinirea unor diferiţi indicatori, de la inflaţie şi până la legislaţia cu privire la Banca Naţională, transmite Reuters.

Economie 2025-06-04 14:37:57

OnlyFans, un site bazat pe abonament, cunoscut pentru conținutul său sexual explicit, a devenit accesibil în China, după ce a fost blocat anterior de cenzorii guvernamentali, informează CNN.

Economie 2024-12-05 12:01:24

John Shipton, tatăl activistului Julian Assange, se află la Moscova pentru un summit al grupului de țări BRICS, iar în cadrul unui interviu acordat agenției ruse de presă de stat Ria Novosti și-a exprimat recunoștința față de președintele rus Vladimir Putin, scrie Politico.

Economie 2024-10-21 19:55:04

Prim-ministrul suedez, Ulf Kristersson, a declarat marţi că este gata să reia negocierile blocate cu Turcia privind cererea Suediei de aderare la NATO de îndată ce Ankara este pregătită, informează Reuters.

Economie 2023-02-07 14:43:58