• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-10 07:58:04
  • Sursa:
Peste 800 de cupluri s-au casatorit intr-o ceremonie comuna, in Africa de Sud Imagine

Peste 800 de cupluri s-au căsătorit, duminică, la o biserică din Africa de Sud. Evenimentul a marcat una dintre cele mai mari ceremonii din ţară de după startul pandemiei de coronavirus, relatează Reuters.

Evenimentul a marcat una dintre cele mai mari ceremonii din ţară de după startul pandemiei de coronavirus. Foto: Profimedia Images Deschide galeria foto

International Pentecost Holiness Church binecuvântează uniunile poligame, care sunt comune în unele comunităţi africane, iar biserica spune că aceste uniuni sunt autorizate de Biblie.

Ceremonii comune de căsătorie au loc de trei ori pe an – de Paşte, în decembrie şi în septembrie, când se se marchează anii trecuţi de la înfiinţarea bisericii respective în 1962.

Lebogile Mamatela, în vârstă de 38 de ani, angajată la stat care a devenit duminică a doua soţie a tatălui copilului ei, a declarat că este foarte fericită: „Este o zi specială, sunt foarte fericită”.

Noul ei soţ, Roto Mahluku, în vârstă de 40 de ani, s-a alăturat bisericii în 1993. El s-a căsătorit cu prima soţie, Ditopa Mahluku, în urmă cu 16 ani. Cei doi au trei copii.

Ditopa consideră că a doua căsătorie a soţului ei este „împlinirea a ceea ce Dumnezeu a creat pentru noi, împlinirea scripturii care spune că femeile se vor înclina spre un singur bărbat”.

Soţiile actuale au purtat ţinute colorate la ceremonia de la biserica situată la 100 de kilometri nord de Johannesbuurg. Miresele care s-au căsătorit prima dată au purtat rochii albe.

International Pentecost Holiness Church are aproximativ 3 milioane de adepţi în Africa de Sud.

Atacantul ghanez Raphael Dwamena, de la echipa albaneză KF Egnatia, a decedat pe teren sâmbătă, în timpul unui meci din prima ligă albaneză.

Economie 2023-11-11 19:08:31

Ministerul rus de Externe a declarat joi că armele pe care Uniunea Europeană le livrează Kievului fac ca blocul comunitar să fie parte a conflictului în Ucraina, iar ţările care pompează arme Ucraina sunt „sponsori ai terorismului”. Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului, amenință că Occidentul se apropie de linia periculoasă a unui conflict militar direct cu Rusia.

Economie 2022-10-20 21:06:02

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a fost externat marţi dintr-un spital de la periferia Washingtonului, unde fusese internat în urmă cu două zile pentru o problemă la vezica urinară, a anunţat Pentagonul. Lloyd Austin și-a reluat atribuțiile, pe care le delegase către adjuncta sa, Kathleen Hicks.

Economie 2024-02-14 08:00:06

Opt zile a fost căutată frenetic, iar găsirea ei a adus mare ușurare autorităților australiene. Totuși, cum s-a putut pierde? Cum a ieșit din ambalajul protector? Cum s-a deplasat în cele opt zile pentru ca în final să ajungă în locul în care a fost găsită, la marginea autostrăzii. Este adevărat că dimenisiunile ei sunt foarte mici, 8/6 milimetri, dar chiar și așa, anchetatorii au de rezolvat o mare dilemă. Așadar, cum a scăpat capsula de straturile de ambalaje rezistente la radiații, se întreabă specialiștii, scrie CNN Business.

Economie 2023-02-02 14:54:49

Zelenski a urcat pe scenă, în fața a mii de oameni, la summitul NATO de la Vilnius, unde a susținut un discurs. Președintele Ucrainei a declarat că „NATO va oferi Ucrainei securitate și Ucraina va face ca NATO să fie mai puternică”. La final, el a fost aplaudat și a fost intonat imnul național al țării, potrivit BBC.

Economie 2023-07-11 19:16:14

Un microbuz s-a răsturnat, în noaptea de marţi spre miercuri, într-un sens giratoriu din municipiul Piteşti, după ce s-a ciocnit cu un autoturism.

Economie 2023-02-15 07:50:24

Autorităţile din Honduras au distrus luni sute de arme - printre care pistoale-mitralieră, grenade şi explozibili - confiscate în principalele cinci închisori ale ţării după confruntări între deţinute din două bande rivale care au făcut 46 de victime în iunie, relatează AFP.

Economie 2023-07-12 07:30:57

Miliardarul american Elon Musk a sugerat ca Beijingul să „controleze o parte din Taiwan”, ca soluție pentru detensionarea situației din regiune, informează Reuters. Declarația controversată a lui Musk vine la câteva zile după ce miliardarul american a susținut că Rusiei i se cuvine peninsula Crimeea, anexată ilegal în 2014, ca propunere pentru un „plan de pace” care să pună capăt războiului din Ucraina.

Economie 2022-10-08 11:20:04