• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-12 15:21:39
  • Sursa:
Peste 70 de muzee din intreaga tara participa, sambata, la Noaptea Muzeelor Imagine

Peste 70 de muzee din întreaga țară vor participa, sâmbătă, la cea de-a XXI-a ediție a Nopții Muzeelor, Ministerul Culturii susținând oficial, în premieră, evenimentul.

„Evenimentul Noaptea Muzeelor își reconfirmă rolul esențial în peisajul cultural național și european, fiind un proiect de anvergură lansat inițial în Franța și extins la nivel continental și internațional. Acest demers oferă publicului o experiență muzeală inedită, prin deschiderea instituțiilor muzeale într-un interval orar neconvențional, propunând o ofertă culturală special concepută pentru această ocazie”, transmite, luni, Rețeaua Națională a Muzeelor (RNMR), într-o postare pe Facebook.

Potrivit RNMR, pe durata evenimentului, muzeele din întreaga țară devin veritabile centre de atracție, de socializare și de consum cultural, atât în mediul urban, cât și în cel rural, oferta culturală propusă fiind adaptată și atent structurată, cu scopul de a transforma muzeele în spații comunitare active, integrate firesc în viața cotidiană. Ineditul și interactivitatea devin elemente definitorii ale acestei nopți.

Pentru prima dată în istoria acestui eveniment, Ministerul Culturii susține oficial Noaptea Muzeelor, integrând diversitatea ofertei muzeale într-o platformă națională coerentă de comunicare și promovare, mesajul principal - 'Educația prin cultură. Dezvoltarea prin cultură' - fiind reflectat în toate activitățile propuse, contribuind la poziționarea culturii ca factor esențial în evoluția societății.

Noaptea Muzeelor, coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.

Poliţia suedeză investighează 50 de spargeri de locuinţe comise mai ales în centrul capitalei Stockholm de la sfârşitul lunii mai încoace. Hoţii au folosit acid azotic pentru a debloca încuietoarea uşilor. Este studiată şi ipoteza existenţei unei reţele infracţionale care ar fi operat la fel și în alte ţări europene.

Economie 2024-07-17 21:06:39

Suedia şi Finlanda au făcut "paşi pozitivi" în lupta împotriva terorismului, o condiţie pusă de Ankara pentru a aproba aderarea lor la NATO, a apreciat şeful diplomaţiei turce, Mevlut Cavusoglu, aflat la reuniunea miniştrilor de Externe de la Bucureşti, informează Agerpres.

Economie 2022-11-30 15:54:26

Bulgariei i s-a propus la negocierile din Consiliul JAI o variantă de compromis pentru aderarea la Schengen cu un calendar diferit de cel pentru România. Cu alte cuvinte, decuplarea dosarului celor două țări, analizate astăzi la pachet. Bulgarii au refuzat însă, susțin surse oficiale pentru Dig24.ro, supărați fiind după declarațiile ministrului de Interne român, care a spus, înaintea Consiliului JAI că România este dispusă la orice compromis, chiar dacă a pornit la drum cu Bulgaria. 

Economie 2022-12-08 16:48:19

Şoferul unui autobuz de transport călători a decedat, miercuri, după ce i s-a făcut rău la volan, în timpul mersului, pe o stradă din municipiul Bârlad, iar autovehiculul a fost oprit de pasageri, fără a fi înregistrate alte persoane rănite, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, potrivit Agerpres.

Economie 2023-12-13 22:08:09

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a criticat, miercuri, Occidentul că închide ochii la suferinţele populaţiei civile din Fâşia Gaza, relatează dpa, citată de Agerpres. Liderul turc a făcut aceste declaraţii în timpul unei vizite la Ankara a preşedintelui german Frank-Walter Steinmeier.

Economie 2024-04-24 19:15:14

Andrew Tate acuză autoritățile din Statele Unite de „comunism absolut”, după ce procurorul general al statului Florida, unde a ajuns din România împreună cu fratele său Tristan Tate, a deschis o anchetă penală împotriva celor doi pentru viol și trafic de persoane.

Economie 2025-03-05 10:36:46

Varșovia și-a îndreptat atenția spre Coreea de Sud pentru acorduri privind achiziția de arme, pe motiv că echipamentele militare de acolo sunt mai ieftine decât alternativele americane și europene și se produc mai rapid. Acordurile vin în contextul în care în urmă cu câteva luni, ministrul polonez al Apărării, Mariusz Błaszczak, promitea că țara sa va avea „cea mai puternică forță terestră din Europa”. Iar asta e pe cale să se întâmple, scrie Politico.

Economie 2022-11-22 08:00:39

Protezarea articulației genunchiului, numită medical artroplastie de genunchi, este un tratament de chirurgie ortopedică sigur și eficient, prin care suprafețele articulare distruse sunt înlocuite parțial sau în întregime cu biomateriale, cu scopul refacerii funcționalității articulare. Prin această intervenție chirurgicală se obține totodată și remiterea durerii de genunchi, se restabilește funcția genunchiului și se îmbunătățește semnificativ calitatea vieții pacienților. Artroplastia de genunchi poate fi totală sau parțială, iar tipul de proteză și fixarea acesteia (cimentat sau necimentat) sunt stabilite de medicul ortoped pentru fiecare caz în parte.

Economie 2022-09-13 10:35:21