• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-08 13:25:56
  • Sursa:
Peste 300 de olimpici din Bucuresti au fost premiati. Printre ei, cei care au construit un mini-satelit pentru racheta lui Elon Musk Imagine

Peste 300 de elevi au fost premiați luni seară la Operă pentru rezultatele deosebite obținute în anul școlar 2021 – 2022. 

În cadrul Galei Lumina, tinerii au obținut premii pentru educație, cultură, sport, implicare socială.

Au fost oferite și câteva distincții speciale. Printre premianți au fost și elevii Liceului Internațional de Informatică din București. Ei au luat premiul special pentru construirea unui satelit care ar urma să fie lansat în spațiu anul viitor. 

Echipa de liceeni ar urma să își monteze satelitul creat chiar pe racheta lui Elon Musk, care ar trebui să decoleze în luna mai a anului viitor.

Ungaria este un susţinător „ferm” şi „necondiţionat” al aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, deoarece apartenenţa acestei ţări ar aduce beneficii blocului comunitar şi i-ar spori competitivitatea, a declarat joi, la Budapesta, ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, potrivit agenţiei de ştiri MTI, preluată de Agerpres.

Economie 2024-01-25 13:01:44

Faptul că o navă a gărzii de coastă chineze a tras cu un tun cu apă asupra unui vas filipinez care naviga într-o zonă disputată a Mării Chinei de Sud este deja o știre alarmantă, având în vedere riscul mare al declanșării unui conflict global în această regiune, scrie CNN. Filmările realizate de marinarii filipinezii, însă, oferă detalii încă și mai frapante: dovezi grăitoare ce demonstrează legăturile dintre armata chineză și o miliție maritimă secretă cunoscută doar ca „omuleții albaștri” ai Beijingului.

Economie 2023-08-15 08:00:37

Armata Taiwanului a anunțat, marți, noi planuri pentru a-și suplimenta forțele – va permite femeilor să se alăture forțelor de rezerviști ca voluntare pentru prima oară, în condițiile în care temerile cu privire la o invazie lansată de China se adâncesc, relatează CNN.

Economie 2023-01-18 16:36:09

Administrația președintelui american Donald Trump a decis să întrerupă elaborarea unui „plan de pace” pentru Ucraina pentru a purta discuții cu partenerii europeni, relatează The Telegraph.

Economie 2025-02-10 23:42:40

O regulă simplă pentru candidatul aflat pe primul loc este să aștepte greșelile adversarului. Aceasta a fost strategia lui Nicușor Dan, iar PSD nu l-a dezamăgit. În ultima săptămână de campanie, două greșeli de strategie ale pesediștilor l-au propulsat pe primarul în funcție și mai aproape de un nou mandat.

Economie 2024-06-04 15:58:08

În analiza de miercuri noapte spre joi dimineață, Institutul pentru Studiul Războiului din Washington (ISW) transmite că sistemele de apărare aeriană rusești întărite în estul Ucrainei limitează din ce în ce mai mult eficiența dronelor ucrainene, subminând o capacitate ucraineană cheie în război.

Economie 2022-06-23 09:19:13

Australia şi-a exprimat sâmbătă „consternarea” faţă de condamnarea la 13 ani de închisoare, în teritoriile ucrainene ocupate de Rusia, a unui cetăţean australian considerat a fi un „mercenar” care lucrează pentru Kiev.

Economie 2025-05-17 14:44:47

Evenimentele programate pentru sâmbătă şi duminică în cadrul proiectului "Străzi deschise" din Capitală vor fi suspendate din cauza vremii nefavorabile, a informat, joi, Primăria Capitalei. Singurul traseu pietonal disponibil va fi pe Calea Victoriei, între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei.

Economie 2022-06-09 15:27:08