• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-20 12:43:40
  • Sursa:
Peste 2000 de sindicalisti protesteaza in fata Guvernului pentru salarii, pensii mai mari si suprataxarea profiturilor din energie Imagine

Peste două mii de sindicaliști din poliție și penitenciare protestează, la această oră, în Piața Victoriei. Cer guvernului salarii mai mari și spun că nu mai pot face față scumpirilor din ultimul an. Protestatarii urmează să plece în marș în scurt timp și e de așteptat să blocheze parțial circulația pe Calea Victoriei.

Circa 5.000 de oameni sunt aşteptaţi la protestele organizate joi de CNS Cartel Alfa în Piaţa Victoriei şi Piaţa Revoluţiei, care urmăresc sensibilizarea decidenţilor politici, a căror lipsă de reacţie la problemele cu care ne confruntăm face ca populaţia să sărăcească, a declarat, pentru Agerpres, Bogdan Iuliu Hossu, preşedintele confederaţiei.

„Încă nu ne-am propus căderea Guvernului, am făcut acţiunea pentru sensibilizarea decidenţilor politici, indiferent că sunt Parlament sau Guvern, legată de faptul că lipsa lor de reacţie la problematicile cu care suntem confruntaţi, lipsa de dialog, fac ca la ora actuală populaţia în general să sărăcească. De aceea i-am şi spus «Marşul antisărăcire». Nepropunându-ne să facem căderea Guvernului, la miting noi sperăm să fie cam 5.000 de oameni”, a spus Hossu.

Potrivit acestuia, sindicaliştii sunt nemulţumiţi de lipsa de decizie a guvernanţilor pe probleme majore, precum criza energetică, care în România a început înainte de războiul cu Ucraina.

„Au fost caravanele care să sensibilizeze, inclusiv în teritoriu, oamenii, pentru că reacţia trebuie să fie generală, nu neapărat de manifestare în stradă, dar de manifestare împotriva lipsei de decizie a guvernanţilor pe probleme majore. Pentru că, practic, suntem confruntaţi cu o criză energetică care în România a pornit înainte de războiul cu Ucraina, care a venit ca o mănuşă ca să justifice incompetenţa, aş putea spune, deciziilor luate de-a lungul timpului atât în liberalizarea energiei, cât şi în reglementările acesteia.

Guvernul trebuie să stopeze această chestiune şi să rezolve problema. Faptul că deja avem preţurile de trei ori mai mari decât preţurile de dinainte, fără să existe investiţii în sistemul energetic, fără să fie o modernizare în sistemul energetic.... Iau cel mai banal lucru, faptul că nu se citeşte şi nu primim valoarea exactă a consumului energetic, ci se merge pe un estimat şi după aia se face corecţia şi recalcularea periodică, arată de fapt o lipsă de respect faţă de consumatori, indiferent că vorbim de consumatorii casnici sau industrial”, a subliniat preşedintele CNS Cartel Alfa.

El a adăugat că sunt şi alte probleme, precum faptul că mecanismul nu permite la ora actuală şi nu există interes de corecţie la negocieri colective, în principal pentru sectorul economic, „care este confruntat cu o lipsă de instrumente normale de funcţionare în raporturile de muncă”.

„Legea nu este modificată şi evident creează mari probleme pentru realizarea unor raporturi de muncă normale”, a punctat Hossu.

Nu în ultimul rând, a adăugat el, legile nu sunt respectate exact de guvernanţi, legea statutului angajaţilor din căile ferate nefiind aplicată, aşa cum nici Legea 153 a salarizării în sectorul bugetar nu este aplicată în totalitate.

Bogdan Hossu a precizat că protestul începe la 11:30 în Piaţa Victoriei, iar în jurul orei 12:45 se va pleca în marş până în Piaţa Revoluţiei şi vor fi „nişte depuneri de hârtii” la Ministerul Muncii, la Ministerul Afacerilor Interne şi la Ministerul Energiei.

Conform unui comunicat al confederaţiei, sindicaliştii cer controlul preţurilor şi taxarea extra-profiturilor, creşterea salariilor şi a pensiilor, deblocarea negocierilor colective (modificarea Legii dialogului social) şi aplicarea integral şi fără discriminare a Legii 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, şi a Legii 195/2020, privind statutul personalului feroviar.

Structurile de decizie din cadrul confederaţiei CNS Cartel Alfa au stabilit la începutul acestei luni organizarea unor acţiuni de protest la nivel naţional, deoarece „costurile aberante la energie şi costurile în creştere ale alimentelor şi ale altor bunuri esenţiale forţează milioane de lucrători să facă alegeri dureroase şi îi împing pe mulţi în sărăcie”.

„În acelaşi timp, atragem atenţia şi asupra faptului că, în contextul actualelor preţuri, foarte multe unităţi economice sunt puse în situaţia de a-şi înceta activitatea, iar cetăţenii români vor fi puşi în situaţii dramatice din cauza superficialităţii cu care este tratată problema la nivel politic”, au mai semnalat reprezentanţii CNS Cartel Alfa.

Protestul Cartel Alfa a început pe 17 octombrie sub forma a două caravane care au pornit din zonele Ardeal (Zalău) şi Moldova (Botoşani) spre Bucureşti, cu proteste organizate în localităţi de pe traseu unde există riscuri majore de blocare a unor activităţi de producţie şi pierderea locurilor de muncă.

Guvernul italian a anunţat joi un proiect cu măsuri legislative menite să sporească siguranţa publică, inclusiv prin înăsprirea pedepselor pe care le riscă femeile care comit infracţiuni în timp ce sunt însărcinate sau însoţite de copii mici, transmite Reuters.

Economie 2023-11-16 22:20:51

21 MAI 2006 - ULTIMA DIVIZARE A IUGOSLAVIEI

Economie 2023-05-23 14:58:40

Temperaturile extreme din această perioadă toridă cresc factura pentru energie, dacă nu știm cum să utilizăm corect aerul condiționat. Facturile pot crește și de două sau trei ori, în cazul în care potrivim aparatul de aer condiționat la o temperatură scăzută. Un calcul simplu arată că pentru un apartament cu două camere factura poate ajunge chiar şi la 350 de lei doar pentru că folosim aerul condiţionat.

Economie 2024-07-13 08:46:54

Valurile de căldură, care au lovit Europa și SUA în luna iulie, ar fi fost „practic imposibile” fără schimbările climatice induse de om, spune un studiu științific relatat de BBC.

Economie 2023-07-25 11:19:31

O bătălie în justiție pentru a determina viitorul imperiului media al lui Rupert Murdoch și al unui trust de familie în valoare de 19,6 miliarde de dolari a început luni în Statele Unite ale Americii. Procesul îl are ca protagonist pe Rupert Murdoch, în vârstă de 93 de ani,  care se judecă cu trei dintre copiii săi cei mai în vârstă, iar obiectul înfruntării se referă la cine va obține cele mai multe acțiuni cu drept de vot și puterea de a controla News Corp și Fox News atunci când miliardarul va muri, scrie BBC News.

Economie 2024-09-17 07:00:31

Joe Biden a lansat din nou un avertisment dur cu privire la soarta democraţiei americane, de data aceasta atacându-l foarte direct pe Donald Trump. El a afirmat că ideologia adversarului său republican şi a partizanilor săi "ameninţă însăşi esenţa naţiunii noastre". "Ceva periculos se întâmplă acum în America", a spus Biden.

Economie 2023-09-29 07:54:58

O nouă specie de şarpe, descoperită în Peru, a fost denumită după actorul american Harrison Ford. Reptila a primit denumirea ştiinţifică Tachymenoides harrisonfordi, un omagiu adus actorului veteran Harrison Ford, implicat şi în domeniul protecţiei mediului înconjurător, relatează DPA, citată de Agerpres.

Economie 2023-08-21 00:24:37

Iranul a recunoscut sâmbătă că a furnizat drone Rusiei, dar ministrul de externe iranian Hossein Amirabdollahian a precizat că este vorba despre un număr limitat de drone, trimise înaintea invaziei ruse din Ucraina.

Economie 2022-11-05 13:14:36