• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-25 10:18:33
  • Sursa:
Peste 20 de soldati americani au fost raniti in atacuri cu drone asupra bazelor SUA din Irak si Siria Imagine

Douăzeci şi patru de militari americani au fost răniţi săptămâna trecută într-o serie de atacuri cu drone asupra unor baze americane din Irak şi Siria, a declarat marţi pentru NBC News Comandamentul Central al SUA (CENTCOM). Atacurile au avut loc pe fondul creşterii tensiunilor în regiune din cauza conflictului din Israel,  transmite News.ro.

Pentagonul a confirmat atacurile săptămâna trecută, dar numărul victimelor americane nu a fost dezvăluit până acum.

Douăzeci de membri ai personalului american au suferit răni minore la 18 octombrie, când cel puţin două drone de atac cu o singură direcţie au vizat baza militară al-Tanf din sudul Siriei, a precizat CENTCOM. Una dintre drone a fost doborâtă. Tot personalul rănit s-a întors de atunci la datorie, a precizat CENTCOM, iar instalaţiile militare nu au fost avariate.

În aceeaşi zi, alţi patru membri ai personalului american au suferit răni minore în timpul a două atacuri separate cu drone împotriva forţelor americane şi ale coaliţiei staţionate la baza al-Asad din vestul Irakului, a detaliat CENTCOM. Statele Unite au doborât dronele de atac unidirecţionale, dar resturile uneia dintre ele au avariat un hangar în care se aflau avioane de mici dimensiuni, a precizat CENTCOM. Tot personalul rănit s-a întors, de asemenea, între timp, la serviciu.

Pe de altă parte, un contractor civil american a murit din cauza unui incident cardiac în timpul unui ordin de adăpostire, dar acesta nu s-a produs în timpul unuia dintre atacurile cu drone, menţionează NBC.

Atacurile au avut loc pe fondul creşterii tensiunilor în regiune din cauza conflictului din Israel.

Generalul de brigadă Pat Ryder, secretar de presă al Pentagonului, a declarat marţi că, în ultima săptămână, forţele americane şi de coaliţie au fost atacate de cel puţin 10 ori în Irak şi de trei ori în Siria "cu ajutorul unei combinaţii de drone de atac unidirecţionale şi rachete".

Ryder a precizat că grupările care au efectuat atacurile sunt susţinute de Iran şi de corpul său de elită, Gardienii Revoluţiei Islamice.

"Ceea ce vedem pe termen foarte scurt este perspectiva unei escaladări mai semnificative împotriva forţelor şi personalului american din întreaga regiune, provenind din partea forţelor iraniene proxy şi, în cele din urmă, din partea Iranului", a declarat Ryder. "Ne rezervăm întotdeauna dreptul de a ne apăra şi nu vom ezita niciodată să luăm măsuri atunci când este necesar pentru a ne proteja forţele şi interesele noastre de peste mări", a avertizat el.

Preşedintele Namibiei, Hage Geingob, în vârstă de 82 de ani, a murit duminică dimineaţă la spital, a anunţat preşedinţia. În urmă cu câteva săptămâni, Geingob fusese diagnosticat cu cancer.

Economie 2024-02-04 07:55:21

Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă critică articolul din proiectul ordonanţei "trenuleţ" care prevede îngheţarea pentru tot anul 2025 la 5 lei a valorii punctului per serviciu medical în ambulatoriul de specialitate, scrie Agerpres.

Economie 2024-12-27 23:25:07

Un bărbat SUA a încercat să-și otrăvească soția punându-i un cocktail de droguri în băutură pentru că voia să se căsătorească cu fiica ei dintr-o căsătorie anterioară. Alfred W. Ruf, în vârstă de 71 de ani, a recunoscut că a pus substanțe interzise în sucul băut de soția lui de cel puțin 12 ori, relatează The Independent.

Economie 2024-08-28 10:16:28

Partidul Social-Democrat (SPD) al cancelarului federal german Olaf Scholz, formaţiune care conduce primăria capitalei Berlin de mai mult de 20 de ani, a suferit duminică o înfrângere usturătoare la alegerile locale ale acestui oraş-stat, fiind devansat clar de către conservatori, potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne şi difuzate de posturile ARD şi ZDF, relatează agenţiile AFP şi Reuters.

Economie 2023-02-12 21:43:09

Violența domestică este în creștere de la an la an în România, iar în majoritatea cazurilor raportate victimele sunt copii. Chiar dacă multe conflicte au loc chiar pe stradă, prea puțini sunt cei care intervin. De frică, cel mai adesea. Un experiment social realizat de doi actori a urmărit să vadă câți români ar încerca să aplaneze o dispută între soți.

Economie 2022-11-20 20:55:54

Deputatul Raluca Turcan spune că PNL îşi doreşte implementarea unei reduceri cu 10 la sută a impozitului pe profit realizat în plus de companii faţă de anul precedent, o alternativă de a aduce bani la buget faţă de taxa de 1 la sută pe cifra de afaceri propusă de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

Economie 2023-03-03 16:09:50

Rebelii houthi au revendicat miercuri atacul asupra unei ambarcațiuni elene şi a altor câteva nave în largul coastelor Yemenului, susținând că este un răspuns la atacurile israeliene asupra Rafah.

Economie 2024-05-30 08:40:36

O rachetă antigrindină, lansată joi dimineață dintr-o comună din Vâlcea, s-a prăbușit, la scurt timp, pe un teren agricol din localitatea vecină. Un angajat al Primăriei Lungești a sunat imediat la 112. Polițiștii și pompierii au verificat sesizarea, iar racheta "rătăcită" a fost recuperată de proprietari.

Economie 2022-11-17 15:58:33