• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-02 12:24:07
  • Sursa:
Peste 2,6 milioane de romani primesc 250 lei pentru mancare in luna octombrie. Cand intra banii pe cardurile sociale Imagine

Peste 2,6 milioane de români vor primi în luna octombrie o nouă tranşă de 250 lei pentru cumpărarea de alimente, a anunţat miercuri ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

Încărcarea cardurilor de alimente (tichete sociale) cu valoarea de 250 lei va începe din data de 15 octombrie, arată ministrul Adrian Câciu într-un mesaj pe Facebook.

Potrivit ministrului Investițiilor, beneficiarii tichetelor sociale sunt:

- persoanele (copii şi adulți) încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei;

- familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;

- familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;

- familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;

- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei;

- persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde, mai precizează Adrian Câciu.

Comisia Europeană va recomanda marți ca UE să își reducă emisiile nete de gaze cu efect de seră cu 90% până în 2040, un obiectiv care va testa apetitul politic pentru a continua lupta ambițioasă a Europei împotriva schimbărilor climatice înainte de alegerile Parlamentului European, transmite Reuters.

Economie 2024-02-06 13:35:39

Donald Trump a încercat să forțeze Berlinul să interzică Huawei, gigantul de tehnologie din China, dar fostul cancelar Angela Merkel s-a opus. Acum, pe măsură ce Germania devine tot mai îngrijorată de influența pe care China o are asupra rețelelor germane de telefonie mobilă, Joe Biden încearcă să obțină același lucru - folosind o strategie diferită - de la succesorul lui Merkel, scrie Politico.

Economie 2023-10-17 08:00:00

Guvernul iranian este extrem de tensionat și s-a angajat în eforturi diplomatice urgente cu țările din Orientul Mijlociu pentru a evalua dacă acestea pot reduce amploarea răspunsului Israelului la atacul său cu rachete de la începutul acestei luni și, dacă nu reușește diplomatic, să contribuie pentru protejarea Teheranului, informează CNN.

Economie 2024-10-12 17:33:26

Un număr mare de cadavre umane care în mod misterios nu se descompun după ce sunt îngropate a provocat o criză a locurilor de veci în cimitirele din Portugalia, acolo unde trupurile neînsuflețite se mumifică în mod natural odată ce ajung sub pământ, scrie Insider.

Economie 2022-11-04 08:00:10

Papa Francisc s-a întâlnit, vineri, cu episcopul Antonij, al doilea cel mai puternic lider al Bisericii Ortodoxe Ruse, înainte de o întâlnire prevăzută pentru luna viitoare cu patriarhul Kirill, unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Putin și un susținător înfocat al războiului sângeros pe care Rusia îl duce împotriva Ucrainei.

Economie 2022-08-05 14:55:38

Un bărbat din Alba a fost amendat cu 500 de lei după ce a pulverizat, "în mod accidental", spray iritant-lacrimogen în sediul Casei Judeţene de Pensii Alba. Incidentul a avut loc joi dimineața, iar din cauza mirosului înțepător, clădirea a fost evacuată. Polițiștii au găsit, într-un coș de gunoi, recipientul de spray, scrie Alba24.ro.

Economie 2023-03-16 16:30:09

Statele Unite vor trimite Ucrainei un nou ajutor militar în valoare de un miliard de dolari și sisteme de rachete cu rază lungă de acțiune. Germania a anunțat că va trimite și ea trei astfel de arme. Un acord privind un nou pachet de asistență militară este așteptat la summitul de la Madrid, peste două săptămâni. Șeful Pentagonului estimează că Ucraina este într-un moment crucial pe câmpul de luptă la Severodonețk, devenit epicentrul bătăliei pentru Donbas. Moscova l-a cucerit în proporție de 80%. Ucrainenii, depășiți numeric și ca putere de foc, au ignorat ieri ultimatumul rusesc de a preda orașul.

Economie 2022-06-17 03:33:49

Premierul Nicolae Ciucă anunţă că în 2023 bugetul alocat investiţiilor va creşte semnificativ, urmând să fie de peste 110 miliarde de lei, faţă de aproape 90 de miliarde de lei în acest an.

Economie 2022-12-05 17:47:16