• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-18 13:22:37
  • Sursa:
Peste 161.500 de absolventi ai clasei a VIII-a s-au inscris pentru Evaluarea Nationala 2023. Cand vor fi afisate rezultatele Imagine

Ministerul Educaţiei a anunţat că peste 161.500 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost înscrişi pentru a susţine Evaluarea Naţională, în perioada 19 iunie - 4 iulie. Prima probă la Limba şi literatura română va avea loc luni, urmată de proba la Matematică, miercuri. De asemenea, proba la limba şi Literatura maternă este programată joi, 22 iunie, iar toate cele trei probe sunt scrise.

Primele rezultate vor fi afişate miercuri, 28 iunie, până la ora 14:00. 

Contestaţiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) şi 29 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00), mai anunţă Ministerul Educaţiei, în comunicatul de presă. 

Candidaţii care depun sau transmit contestaţiile completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai candidaţilor minori. 

Rezultatele finale vor fi afişate marţi, 4 iulie.

Accesul candidaţilor în unităţile de învăţământ/centre de examen este permis în intervalul orar 8:00 - 8:30. Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor şi a desenelor pot folosi şi creion negru, mai indică sursa citată. 

Probele încep la ora 9:00, când candidaţii vor primi broşura cu subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciorne (acolo unde este cazul, pot fi solicitate şi pagini suplimentare). 

Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore), calculate după completarea casetei de identificare. Asistenţii vor verifica datele înscrise de candidaţi şi vor secretiza caseta, conform procedurilor. 

Potrivit News.ro, beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidaţii pentru care a fost aprobată această solicitare de către Comisia Judeţeană/a Municipiului Bucureşti de Organizare a Evaluării Naţionale, în baza prevederilor procedurilor specifice cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare care susţin examenele naţionale în anul 2023.

Probele sunt monitorizate audio-video.

„Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, cărţi, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi a telefoanelor mobile şi a  instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare. De asemenea, se interzice candidaţilor să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învăţământ/centrul de examen. Nu sunt acceptaţi în examen candidaţii care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop”, mai indică Ministerul Educaţiei..

Alte informaţii utile privind desfăşurarea acestui examen sunt publicate AICI.

Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi o linie TELVERDE - 0800801100 - pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi privind desfăşurarea Evaluării Naţionale. Numărul va fi disponibil pe durata probelor scrise (19 - 22 iunie, între orele 8:00 - 16:00). 

Potrivit unei decizii aprobate prin ordin de ministru, lucrările scrise ale absolvenţilor de clasa a VIII-a din judeţul Dâmboviţa vor fi evaluate digitalizat în cadrul programului-pilot lansat anul trecut, mai indică sursa menţionată.

Comunicarea rezultatelor obţinute se face anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor, atât în centrele de examen, cât şi pe Internet, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Codurile individuale vor fi distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, este media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute la probele din cadrul Evaluării Naţionale, conform MEN.

Autoritățile din Statele Unite au pus sub acuzare, miercuri, doi cetățeni ruși, și au confiscat peste 30 de domenii de internet legate de o campanie de influențare a alegerilor americane pentru funcția de președinte, relatează POLITICO.

Economie 2024-09-05 19:41:27

Soldații ucraineni capturați de forțele ruse după asediul de trei luni a combinatului siderurgic Azovstal sunt ținuți în condiții „satisfăcătoare”, potrivit soției comandantului batalionului, care a vorbit la telefon cu Denis Prokopenko.

Economie 2022-05-25 13:46:30

Alocațiile pentru copii vor crește cu peste 10% începând cu 1 ianuarie 2025, a anunțat miercuri Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

Economie 2024-10-10 10:43:14

Adolescentul în vârstă de 17 ani din comuna Cochirleanca, judeţul Buzău, căruia o bucată dintr-un gard i-a străpuns artera femurală şi vena iliacă a murit la Spitalul de Urgenţă Floreasca, după două zile în care medicii au încercat să-l salveze, inclusiv prin amputarea piciorului, informează News.ro.Comunitatea din care adolescentul provine şi care se mobilizase exemplar pentru a dona sânge este în stare de şoc, încercând acum să strângă bani pentru a-l ajuta pe tatăl copilului. Denis Porumb era elev al Liceului cu Program Sportiv din Buzău şi era campion U19 cu echipa din localitate. Copilul era crescut de tată şi de bunici, adolescentul având un comportament exemplar la şcoală şi în comunitate.

Economie 2023-06-18 16:51:28

Descoperire incredibilă în Egipt. Arheologii au dezgropat mai multe morminte, care au rămas sigilate timp de 4.300 de ani. Criptele au fost găsite la 20 de kilometri distanță de Cairo. Este cel mai mare număr de morminte descoperite Egipt, în ultimii ani.

Economie 2023-01-26 20:07:19

Președintele american Donald Trump a anunțat că intenționează să vorbească marți cu președintele rus Vladimir Putin despre încheierea războiului din Ucraina, după discuții pozitive între oficialii americani și ruși la Moscova, transmite Reuters.

Economie 2025-03-17 10:08:11

Rusia a avertizat vineri Occidentul că planurile de a încerca să plafoneze prețul exporturilor de petrol și gaze ale Rusiei ca represalii pentru războiul din Ucraina vor eșua și vor duce în cele din urmă la instabilitatea Statelor Unite și a Europei, relatează Reuters.

Economie 2022-09-09 16:26:34

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut, în luna noiembrie, cu 13,5 puncte, până la valoarea de 31,4 puncte, pe fondul incertitudinii politice extrem de ridicate. Potrivit președintelui CFA România, este cel mai mic nivel înregistrat din timpul pandemiei de Covid până în prezent.

Economie 2024-12-05 10:47:34