• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-07 13:19:18
  • Sursa:
Peste 10 milioane de francezi care merg cu masina la serviciu vor primi bani de carburant, din 2023 Imagine

Persoanele care folosesc maşina pentru a merge la serviciu şi care au venituri modeste, situaţie în care se află 10 milioane de persoane în Franţa, vor primi în 2023 suma de 100 de euro sub formă de ajutor pentru achiziţia de carburant, a anunţat miercuri premierul Elisabeth Borne.

''Vom continua să protejăm puterea de cumpărare a francezilor, însă concentrându-ne mai mult asupra celor care au cea mai mare nevoie'', a declarat Borne într-un interviu la postul de radio RTL în care a prezentat această nouă măsură prin care se are în vedere compensarea persoanelor fizice pe fondul creşterii preţului la energie.

Pentru a beneficia de acest ajutor, o persoană va trebui să declare pe pagina web a fiscului că foloseşte maşina pentru a ajunge la locul de muncă.

Ajutorul nu va fi acordat pensionarilor, şomerilor şi celor care utilizează transportul public, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Şefa guvernului francez a estimat că aceşti 100 de euro vor ajunge la circa 10 milioane de persoane, guvernul urmând să aloce în acest sens un miliard de euro.

Potrivit calculelor, pentru o familie medie care circulă 12.000 de kilometri pe an, aceşti 100 de euro reprezintă echivalentul unei subvenţii de 10 eurocenţi pe litru de carburant.

Liderii sindicatelor FSLI și "Spiru Haret" au anunțat, luni, că greva este suspendată până când cele anunțate azi de Guvern vor fi respectate. "Politicienii care îndrăznesc să încalce ceea ce și-au asumat în acest act normativ se sinucid politic. Anul 2024 este an electoral, vom fi cu ochii pe ei", a amenințat liderul Spiru Haret, Marius Nistor.

Economie 2023-06-12 14:56:58

România nu a prezentat încă măsuri credibile pentru a compensa impactul bugetar al majorărilor de pensii planificate în anul electoral 2024, a declarat Standard & Poor's, în timp ce agenţiile de rating au avertizat că deficitul ţării ar putea rămâne ridicat în viitorul apropiat, relatează Reuters.

Economie 2023-11-28 17:14:29

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău a demarat cercetări după ce un bărbat ar fi plătit mai multe persoane cu câte 100 de lei pentru a vota candidaţii unui anumit partid, în ziua votului fiind înregistrate la nivelul judeţului 16 situaţii de încălcare a legii în contextul alegerilor parlamentare.

Economie 2024-12-02 09:27:54

Vladimir Putin nu le va trimite urări de anul nou preşedinţilor american Joe Biden, francez Emmanuel Macron şi cancelarului german Olaf Scholz, a anunţat vineri Kremlinul, în plină criză între Moscova şi Occident din cauza ofensivei ruse în Ucraina. În schimb, Putin a trimis urări mai multor lideri apropiaţi de Kremlin, relatează AFP.

Economie 2022-12-30 17:08:47

Suedia a autorizat vineri din nou exporturile de armament şi materiale militare către Turcia, a anunţat autoritatea suedeză însărcinată cu exporturile din sectorul apărării. Ridicarea restricţiilor este una din condiţiile puse de Ankara pentru a accepta aderarea Suediei la NATO.

Economie 2022-09-30 17:46:37

Preşedinţia turcă a respins vehement duminică orice responsabilitate în ceea ce priveşte soarta celor 92 de refugiaţi găsiţi complet dezbrăcaţi de partea greacă a frontierei şi a îndemnat Grecia să înceteze cu acuzațiile nefondate, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2022-10-16 23:26:19

Un inspector din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii este cercetat de DNA pentru luare de mită, trafic de influenţă în formă continuată şi fals intelectual. Bărbatul, spun anchetatorii, ar fi primit bani de la oameni de afaceri pentru a viza lucrări fără a aplica amenzi, dar și pentru a urgenta eliberarea de documente. Acum procurorii cer trimiterea lui în judecată.

Economie 2023-05-18 18:56:40

Nicuşor Dan a declarat, miercuri dimineaţă, întrebat dacă va spune şi cine sunt finanţatorii campaniei sale electorale pentru alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan a răspuns că își va face declaraţia de avere chiar în 15 zile de la preluarea mandatului de preşedinte al României.

Economie 2025-05-28 12:26:55