• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-09 22:51:52
  • Sursa:
Peste 1.500 de specii de plante si animale marine sunt in pericol de extinctie. „Arata ca avem un impact chiar devastator” Imagine

Efectele activităţii umane, de la schimbări climatice la poluare, sunt „devastatoare” pentru viaţa marină, iar drept urmare o zecime din plantele şi animale subacvatice evaluate până în prezent sunt ameninţate cu dispariţia, se arată în cea mai recentă ediţie a Listei Roşii a Speciilor Ameninţate, publicată vineri, potrivit Reuters.

Lansarea raportului coincide cu un summit ONU pentru natură desfăşurat la Montreal, în cadrul căruia secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a îndemnat statele lumii să pună capăt „orgiei distrugerii” şi să adopte un acord privind sistarea şi inversarea tendinţei de distrugere a habitatelor.

Peste 1.550 din aproximativ 17.903 specii de plante şi animale marine evaluate de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN) sunt în pericol de extincţie, potrivit celei mai recente Liste Roşii, care funcţionează asemenea unui barometru al biodiversităţii şi este publicată de mai multe ori pe an, conform Agerpres.

„Arată că avem un impact chiar devastator asupra speciilor marine”, a precizat pentru Reuters Craig Hilton-Taylor, directorul Listei Roşii a UICN.

„Sub apă, nu poţi vedea ce anume se întâmplă efectiv. Şi astfel, evaluarea statutului speciilor ne oferă un indicator real a ceea ce se întâmplă cu adevărat acolo, iar veştile nu sunt bune”, a mai spus el.

Craig Hilton-Taylor a precizat că procentul speciilor marine în pericol de extincţie este probabil mai ridicat decât informaţiile actuale, întrucât, până acum, au fost analizate în mare parte specii răspândite de peşti, care nu sunt momentan în pericol.

Populaţia de dugong, un mamifer plinuţ şi ierbivor de culoare gri, denumit şi vacă de mare, a scăzut sub 250 de adulţi în estul Africii şi la mai puţin de 900 de exemplare în teritoriul francez Noua Caledonie, a precizat IUCN.

Printre ameninţările cu care se confruntă această specie se numără pierderea principalei surse de hrană - iarba de mare - din cauza exploatărilor şi producţiei de petrol şi gaze în Mozambic şi a poluării în urma exploatării miniere a nichelului în Oceanul Pacific.

Cea mai recentă Listă Roşie a evaluat pentru prima dată specii de gastropode marine din familia Haliotidae, un tip de moluscă vândută ca fruct de mare de lux, şi a descoperit că circa 44% dintre acestea sunt în pericol de extincţie. Valurile de căldură, devenite din ce în ce mai severe şi mai frecvente, au provocat mortalitate în masă în rândul acestei specii, întrucât au dus la proliferarea bolilor şi la moartea sursei de hrană, a precizat UICN.

Coralul-pilon, o specie din Marea Caraibilor care seamănă cu stalactitele, a coborât două categorii de la „vulnerabil” la „în pericol critic”. Populaţia acestei specii s-a redus cu peste 80% în cea mai mare parte a habitatului începând cu 1990 în contextul fenomenelor de albire şi îmbolnăvire a coralilor.

„Statutul dezastruos al acestor specii ar trebui să ne şocheze şi să ne facă să acţionăm urgent”, a spus Amanda Vincent, preşedinta Comitetului de conservare marină din cadrul Comisiei pentru supravieţuirea speciilor a UICN.

Preţurile medii la electricitate pentru consumatorii casnici din UE au urcat semnificativ în primul semestru din 2022, comparativ cu perioada similară din 2021, de la 22 euro/100 kWh ajungând la 25,3 euro/100 kWh, iar România s-a aflat printre statele membre UE cu cele mai mari creşteri, în moneda naţională, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Economie 2022-10-31 16:13:25

Rusia vinde petrol către India la aproape 80 de dolari pe baril, cu aproximativ 20 de dolari peste plafonul occidental de preţ, potrivit traderilor şi calculelor Reuters, scrie News.ro. Explicația stă în oferta limitată de pe piaţă, care ajută Moscova să genereze un apetit puternic pentru exporturile sale.

Economie 2023-09-29 09:01:16

O avocată din Prahova, acuzată că a cumpărat arme copiilor minori în vârstă de 7 și de 10 ani, a fost reținută de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Potrivit anchetatorilor, copilul cel mare a folosit armele zilnic pentru a împușca păsări.

Economie 2023-07-07 17:17:00

Şeful Centrului de combatere a dezinformării din Ucraina, Andrii Kovalenko, susţine că Rusia acumulează resurse militare pentru a prelungi războiul până în 2027. El a enumerat indiciile care l-au condus la această concluzie.

Economie 2025-01-04 16:23:05

Lucian Bode a vorbit luni despre avalanşa din Făgăraş, de la cabana Capra. Ministrul de Interne a spus că „salvatorii nu poartă chitanţier, să amendeze pe cineva”. „Salvatorii au avut misiunea să îi salveze şi i-au salvat, şi mă bucur că niciun cetăţean din cei 158 nu a avut de suferit”. Bode a făcut aceste declarații după ce reprezentanți ai IPJ Aregeș au spus că vor verifica șoferii care au ajuns în zonă, pentru că drumul afectat de avalanșă era închis circulației, astfel că acei conducători auto riscă amenzi și suspendarea permiselor.

Economie 2023-02-06 17:27:07

Autorităţile turce au deschis o anchetă în care sunt vizați 12 utilizatori de social media pentru presupuse postări "provocatoare" despre explozia din mina de cărbune în urma căreia au murit 40 de oameni.

Economie 2022-10-15 14:05:27

ACTUALIZARE 18:40 Klaus Iohannis a discutat cu președintele SUA, Joe Biden, liderii G7, șeful NATO, Jens Stoltenberg și președintele polonez Andrzej Duda despre războiul din Ucraina și „strategia cuprinzătoare de sprijin” pentru această țară „pe toate dimensiunile”. Șefii de stat și de guvern au mai vorbit despre situația de la Centrala Nucleară Zaporojie, securitatea energetică și aprovizionarea cu energie, precum și necesitatea de a sprijini Republica Moldova în plan politic și economic.

Economie 2022-09-08 19:50:59

Noi detalii privind condiţiile de detenţie ale celor şase ostatici israelieni care au fost executaţi într-un tunel din Fâşia Gaza au fost dezvăluite în ultimele ore de către armata israeliană, după ce un purtător de cuvânt al Forţelor de Apărare Israeliene (IDF) a prezentat familiilor acestora rezultatele preliminare ale anchetei care creionează un tablou sumbru al captivităţii lor, a relatat luni canalul de televiziune i24News.

Economie 2024-09-09 20:14:28