• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-24 14:18:02
  • Sursa:
Peskov: „Rusia poate rezista sanctiunilor occidentale ani de zile. Asteptam sa vedem cu ce mai vin adversarii nostri” Imagine

Economia Rusiei s-a adaptat bine la sancțiunile occidentale și, prin urmare, este pregătită să trăiască sub incidenţa lor alţi cinci, zece ani, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit Reuters.

Uniunea Europeană, care a impus 11 pachete de sancțiuni împotriva Rusiei de când Moscova a invadat Ucraina, în februarie 2022, a explicat săptămâna trecută că încearcă să elimine lacunele din sancțiunile existente, în timp ce Polonia a propus măsuri suplimentare.

Oficialii UE au sugerat, de asemenea, că sancțiunile ar putea rămâne în vigoare ani de zile după încheierea conflictului din Ucraina.

Potrivit lui Peskov, Rusia se află sub sancţiuni de multă vreme şi este pregătită să trăiască sub incidenţa lor alţi cinci, zece ani.

Întrebat despre o astfel de perspectivă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat: „Rusia trăiește sub un regim de sancțiuni de destul de mult timp, de zeci de ani, și ne-am adaptat suficient la el, astfel încât orizonturile de timp de cinci până la 10 ani nu ne sperie”.

„În ceea ce privește pachetele noi, da, sunt în curs de pregătire, acest lucru este destul de bine cunoscut și previzibil ... Nu putem decât să așteptăm să vedem cu ce vor mai veni adversarii noștri”, a spus el.

Rusia susține că sancțiunile au contribuit la creșterea producției industriale interne și spune că nu o vor descuraja niciodată să urmărească ceea ce consideră a fi interesele sale naționale vitale în Ucraina.

Moscova acuză puterile occidentale că folosesc Ucraina pentru a încerca să slăbească și să submineze propria securitate a Rusiei. Țările occidentale și Kievul spun că acest lucru este un nonsens.

Totodată, Peskov a afirmat că resursele Occidentului pentru sprijinirea Ucrainei cu arme şi muniţii sunt limitate.

Vârsta legală a pensionării în China urmează să fie crescută în mod treptat, anunţă vineri agenţia oficială chineză de presă China Nouă, în contextul în care îmbătrânirea populaţiei ameninţă să arunce ţara într-o gravă criză demografică, relatează News.ro.

Economie 2024-09-13 19:47:52

O fetiță de cinci a murit, după ce a fost înghițită de groapa pe care a săpat-o în nisip, pe o plajă din Florida, SUA. Un alt copil, în vârstă de șapte ani, este în stare critică, transmite Sky News.

Economie 2024-02-22 09:11:48

Infecțiile cu transmitere sexuală (ITS) sunt în creștere în Europa, cu o creștere remarcabilă a cazurilor de sifilis și gonoree, conform celor mai recente cifre publicate luni de agenția europeană pentru boli, scrie Politico.

Economie 2025-02-10 19:06:14

Un bărbat din China şi noua sa concubină - care au organizat uciderea celor doi copii mici ai bărbatului, aruncându-i pe fereastră de la etajul al 15-lea - au fost executaţi miercuri, a anunţat un tribunal local.

Economie 2024-01-31 11:19:41

Uber a fost dat în judecată în SUA de 550 de femei care spun că au fost agresate sexual de soferii de pe platforma online a companiei, scrie BBC. Printre acuzațiile aduse companiei se numără acțiuni de „răpire, agresiune sexuală, viol, lipsire ilegală de libertate, hărțuire și agresiune fizică” săvârșite de șoferii Uber.

Economie 2022-07-14 14:06:05

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral (ABADL) a semnat contractele pentru lărgirea plajelor în zonele Jupiter - Neptun şi Balta Mangalia - Venus - Aurora, au informat, miercuri, reprezentanţii instituţiei.

Economie 2022-08-24 21:39:26

O femeie de 45 din Braşov a ajuns, marţi, la spital, după ce a acroşat cu maşina două autovehicule ce erau parcate şi ulterior s-a răsturnat pe plafon, a anunţat IPJ Braşov.

Economie 2022-07-11 20:48:01

Tornadă devastatoare în nord, inundații de proporții în sud. Cu asta s-au confruntat chinezii, loviți de două fenomene extreme.

Economie 2023-06-02 13:37:33