• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-02-28 13:55:31
  • Sursa:
Peskov: Rusia nu va relua discutiile legate de dezarmarea nucleara New START pana cand Washingtonul nu va asculta Moscova Imagine

Rusia nu va relua participarea la tratatul New START de reducere a armelor nucleare cu Statele Unite până când Washingtonul nu va asculta poziţia Moscovei, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, informează Reuters.

Preşedintele Vladimir Putin a transmis săptămâna trecută un avertisment Occidentului cu privire la războiul din Ucraina şi a anunţat decizia Rusiei de a suspenda participarea la cel mai recent tratat START (Noul START, Tratatul privind reducerea armelor nucleare strategice), după ce a acuzat Occidentul că este direct implicat în încercări de atacare a bazelor sale aeriene strategice.

Peskov a declarat într-un interviu pentru cotidianul Izvestia că "atitudinea Occidentului în mod colectiv", condus de Statele Unite, trebuie să se schimbe faţă de Moscova. "Securitatea unei ţări nu poate fi asigurată în detrimentul securităţii alteia", a spus Peskov.

El a adăugat că NATO, prin înarmarea Ucrainei,"acţionează ca un bloc unic, nemaiacţionând ca oponenţii noştri condiţionali, ci ca inamici".

Referitor la planul de pace chinez pentru Ucraina, care îndeamnă ambele părţi să convină asupra unei detensionări treptate şi avertizează împotriva folosirii armelor nucleare, Peskov a spus că vocea Beijingului ar trebui să fie auzită, dar că nuanţele sunt importante."Orice încercare de a formula teze pentru a ajunge la o soluţionare paşnică a problemei este binevenită, dar, desigur, nuanţele sunt importante", a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de Agerpres.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este deschis să ia în considerare părţi ale planului de pace în 12 puncte al Beijingului. 

Dr. Tessa Dunlop, o scriitoare britanică și istoric, aduce în atenţia publicului internaţional un scurt documentar despre istoria țării noastre. Clipul explorează figura controversată a lui Corneliu Zelea Codreanu, liderul mişcării naţionaliste Garda de Fier, şi impactul său asupra României interbelice, oferind o perspectivă educativă şi bine informată.

Economie 2024-12-04 22:17:49

Armata americană a anunţat, vineri, că a ucis, în urma unui raid în Siria, un jihadist ISIS de rang înalt, precizând și că patru soldaţi ai săi au fost răniţi în cursul acestei operaţiuni desfăşurate joi seara.

Economie 2023-02-17 19:43:56

Preşedintele rus Vladimir Putin a aprobat o nouă strategie navală care urmăreşte să restabilească pe deplin poziţia Rusiei în rândul principalelor puteri maritime ale lumii, a declarat consilierul Kremlinului Nikolai Patruşev într-un interviu publicat luni de ziarul Argumentî i Faktî şi citat de Reuters.

Economie 2025-06-09 10:41:15

Europarlamentarul Dacian Cioloș, liderul REPER și membru al gupului politic Renew Europe, spune că „eu unul aș vrea să înțeleg mai bine ce anume își dorește să afle guvernul olandez de la autoritățile române”, fiind disponibil să ofere informațiile și că se așteaptă ca și celelalte partide și Guvernul împreună cu Președinția să facă același lucru. El a spus de asemenea că „speculațiile unor forțe politice din țări europene care încearcă să își rezolve probleme interne folosindu-se de situații specifice ce privesc alte state europene sunt nepermise”.

Economie 2022-10-21 12:11:20

Volodimir Zelenski a anunțat, miercuri seară, că Ucraina rupe relațiile diplomatice cu Siria după ce regimul de la Damasc a recunoscut independența republicilor separatiste pro-ruse din estul Ucrainei, Luhansk și Donețk.

Economie 2022-06-30 00:36:38

Câinii pot să „plângă” de bucurie atunci când se reîntâlnesc cu stăpânii lor, au dezvăluit cercetătorii de la Universitatea Azabu din Japonia, potrivit rezultatelor unui studiu ce a fost publicat în revista Current Biology, informează DPA.

Economie 2022-08-22 22:30:51

Filipine a cerut vineri ajutor Japoniei şi Statelor Unite pentru a limita efectele unei deversări de păcură la zece zile după naufragiul unui petrolier lângă coasta acestei țări, informează Agerpres.

Economie 2023-03-10 19:34:30

Digi24 continuă pe tot parcursul acestui an cel mai amplu și ambițios proiect național al unei televiziuni de știri în beneficiul pacienților, prin care îi chemăm pe toți românii să salveze vieți printr-o simplă donare de sânge. Vineri, campania a ajuns la a 5-a ediție.

Economie 2023-04-21 16:17:58